1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Revista Presei

Discursul despre starea naţiunii

Preşedintele SUA G.Bush nu a lăsat în discursul său tradiţional privind starea naţiunii nimic la voia întîmplării, constată ziarul francez LES ECHOS din Paris. Alegerea temelor abordate atestă o revenire la politica reală şi mai ales la chestiunile interne. Chiar dacă drumul spre casa Albă este încă lung, victoria senatorului John Kerry la alegerile preliminarii din statul Iowa dovedeşte faptul că totul rămîne posibil şi deschis.

Bush a pus accentul pe prăbuşirea regimului lui S.Hussein în Irak, dar nu a făcut bilanţul afirmaţiilor sale false sau exagerate privind existenţa armelor de distrugere în masă în Irak. In discursul său, el a încercat să rezolve disproporţia între ce a descris şi ce s-a găsit la faţa locului prin formula chinuită a "activităţilor legate de armele de distrugere în masă", remarcă în mod critic ziarul WASHINGTON POST .

Surpriza din Iowa a fost mobilizarea alegătorilor moderaţi din tabăra anti Bush, care se opun şantajului cu teroarea pe care acesta l-a folosit şi în discursul despre starea naţiunii. Există aşadar o opoziţie internă contra Bushismului,care nu se lasă influenţată nici de 11 septembrie şi nici de războiul preventiv,scrie ziarul italian LA REPUBBLICA din Roma.

Schimbare de temă, alegerile preliminarii din statul IOWA, unde după cum scrie ziarul olandez DE VOLKSKRANT din Haga, alegătorii au optat pentru speranţă. Howard Dien, candidatul democrat cu cele mai mari şanse a mizat pe mînia încă nestinsă a democraţilor faţă de victoria îndoielnică în alegerile din 2000 a lui G.Bush. S-a dovedit că doar cu mînie nu se cîştigă voturi suficiente. Alegătorii au nevoie de speranţa că lupta contra lui Bush nu este pierdută de democraţi încă de la bun început.

Astăzi a început la Tribunalul din Düsseldorf cel mai spectaculos proces financiar din istoria posbelică a Germaniei, procesul Mannesmann .Este vorba de clarificarea sumei de 57 de milioane de Euro premii şi pensii plătite unor şefi ai concernului german cu prilejul preluării acestuia de către concernul britanic de telefonie Vodafone. DER TAGES SPIEGEL din Berlin remarcă faptul că problemele centrale legate de, cum ar trebui condus un concern eficient, de cum ar trebui remuneraţi managaerii de succes şi unde trebuie să fie stăvilită lăcomia lor, nu se vor aborda. Faptul însă că procesul are loc este important pentru evidenţierea mecanismelor şi relaţiilor care există între şefii de bănci, concerne şi sindicate, atunci cînd este vorba de sporirea avantajelor personale.

La rîndul lui ziarul DER BERLINER KURIER evidenţiază faptul că acţiunile bancare sunt un lucru şi ţinuta morală altceva, dar că ambele nu pot fi despărţite. Chiar dacă procesul de la Düsseldorf este controversat, încasarea enormelor sume este un fapt indecent.