1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Discuţii amânate

Michael Becker/Ana-Maria Tighineanu15 septembrie 2006

Miniştrii de externe ai UE s-au reunit astăzi la Bruxelles pentru a hotărî asupra unei noi strategii în cadrul conflictului nuclear iranian. Altă temă centrală pe agenda reuniunii va fi recenta evoluţie a situaţiei politice din Orientul Apropiat, unde palestinienii intenţionează să formeze un guvern al unităţii naţionale.

https://p.dw.com/p/B1K5
Coordonatorul PESC, Javier Solana
Coordonatorul PESC, Javier SolanaImagine: AP

Şeful diplomaţiei comunitare, Javier Solana, avea iniţial intenţia să le ofere astăzi miniştrilor europeni de externe un raport al discuţiilor sale cu negociatorul iranian, Ali Laridjani, despre programul nuclear iranian. Dar întâlnirea stabilită pentru ieri, la Paris, a fost contramandată de Teheran în ultimul moment. S-au reunit în cele din urmă doar câţiva funcţionari, în absenţa personajelor centrale, Laridjani şi Solana.

Cu toate acestea, Solana nu vrea să întrerupă negocierile, şi intenţionează să le ceară astăzi miniştrilor de externe ai statelor membre ale UE să-i mai acorde un răgaz pentru continuarea tratativelor. Miniştrii de externe se reuniseră recent la Helsinki pentru a dezbate acelaşi subiect, şi anume strategia ce urmează a fi aplicată în conflictul nuclear iranian, în contextul în care Iranul a respins ultimatumul Naţiunilor Unite de a stopa activitatea de îmbogăţire a uraniului până la sfârşitul lunii august.

UE va continua aşadar dialogul. Majoritatea miniştrilor de externe împărtăşesc opinia şefului diplomaţiei germane, Frank-Walter Steinmeier, conform căreia Comunitatea Europeană nu are voie să piardă legătura cu Iran:

„Important este, din punctul meu de vedere, să menţinem, înainte de toate, unitatea comunităţii statelor internaţionale, şi să menţinem, de asemenea, credibilitatea politicii comune”.

Acest apel se adresează mai ales SUA. În urma expirării ultimatumului Naţiunilor Unite, guvernul de la Washington solicită aplicarea sancţiunilor internaţionale, precum îngrădirea libertăţii de circulaţie a politicienilor iranieni, îngheţarea conturilor iraniene în străinătate etc. Dar aceste măsuri nu pot fi aplicate fără acordul Consiliului de Securitate ONU.

Din cei cinci membri permanenţi ai acestuia, China a anunţat ieri, cu ocazia vizitei premierului Wen Jiabao la Berlin, că nu doreşte sancţionarea Iranului. Moscova se arată, şi ea, rezervată. Prin urmare, UE nu poate decât să militeze în favoarea continuării negocierilor, cu condiţia însă, ca Teheranul să sisteze programul său nuclear, încă înainte de a relua negocierile cu comunitatea internaţională. Ministrul german de externe, Frank-Walter Steinmeier a declarat:

„Nu se poate ca una din părţile prezente la masa de negociere să modifice, în acelaşi timp, datele problemei. De aceea trebuie să putem avea încredere că pe perioada tratativelor construcţia şi alimentarea centrifugelor precum şi alte activităţi în acest domeniu vor fi sistate”.

Negociatorul-şef iranian, Laridjani pare-se că s-a declarat dispus să accepte suspendarea programului nuclear, după reluarea negocireilor. Posibilitatatea întreruperii activităţii de îmbogăţire a uraniului ar reprezinta deja un mic pas înainte, consideră unii analişti, faţă de poziţia Teheranului - până acum de neclintit. Probabil că Teheranul speră să câştige timp, ştiind că Bruxelles-ul nu dispune în prezent de nici o alternativă la negocieri, UE dorind să evite cartea militară.