1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

"Diplomaţia petrolului" guvernează politica externă chineză

Iranul şi Sudanul sunt doar câteva din ţările apărate de China datorită rezervelor de petrol de care dispun.

60% din necesarul de petrol este asigurat din producţia internă

60% din necesarul de petrol este asigurat din producţia internă

Este tot mai evident că ţara cea mai populată din lume, îşi ghidează politica externă după nevoia de energie şi materii prime, curtându-i în această goană după resurse, chiar şi pe foştii rivali. Este motivul pentru care şeful statului chinez, Hu Jintao a efectuat în iulie, a doua vizitită oficială din timpul mandatului său în Rusia şi Kazahstan. Cine mai poate fi surprins că preşedintele şi în acelaşi timp, liderul Partidului Comunist Hu Jintao călătoreşte pentru a doua oară în Rusia şi Kazahstan? Probabil puţini, deoarece el a avut subiecte importante de discutat cu preşedintele Rusiei, Vladimir Putin: Printre punctele principale ale întrevederii s-a aflat un posibil acord pe tema construirii unei conducte de petrol care să lege Siberia de China. De asemenea Hu Jintao a vrut să sprijine companiile chineze să ajungă în concernele petroliere ruseşti. Asia Centrală, devine foarte interesantă pentru conducerea de la Peking. Astfel, China a încheiat un acord cu Uzbekistanul la sfârşitul lunii mai cu privire la extracţiile comune de petrol – partea interesantă fiind că înţelegerea a fost făcută după două săptămâni de la înăbuşirea în forţă a protestelor de la Andijan. În timp ce preşedintele Uzbek, Islam Karimov a fost criticat aspru de Uniunea Europeană, Statele Unite şi Naţiunile Unite pentru folosirea forţei împotriva demonstranţilor, guvernul chinez a fost de părere că subiectul face parte din politica internă a Uzbekistanului. Această poziţie, similară doar cu cea a Rusiei, a fost criticată de comunitatea internaţională şi aduce clarificări cu privire la priorităţile din Asia Centrală. În mod public, chinezii refuză să folosească temrnenul de diplomaţie a petrolului, după cum afirmă şi expertul Yang Yuanhua, de la Centrul de Cercetare a Problemelor Internaţionale din Peking: „Politica noastră externă se referă la pace, dezvoltare şi coopereare. În ultimii ani, aproape fiecare ţară şi-a adaptat obiectivele faţă de politica energetică şi cererea de petrol, la fel a făcut şi China. Ţara noastră încearcă să îşi acopere cererea de energie într-o măsură cât mai mare din resursele naţionale şi doar restul este procurat de pe piaţa externă. China a devenit o parte din economia mondială- iar problema petrolului este una internaţională. Noi participăm activ la cooperearea internaţională în domeniul energetic. De aceea atât de multe societăţi din China participă la investiţii în domeniul petrolier în întreaga lume astfel încât să ne acoperim necesarul de ţiţei şi să ne asigurăm dezvoltarea economică”, spune expertul chinez, care păstrează linia propriului guvern. Cu aprobarea evidentă a Moscovei, liderii chinezi caută resurse în fostele republici sovietice din centrul Asiei, bogate în petrol, în care se află baze americane. Organizaţia pentru Cooperare din Shanghai este de fapt o alianţă regională a Rusiei şi Chinei, militează puternic pentru retragerea trupelor americane din Uzbekistan şi Kirgistan. Asta pentru că Pekingul urmăreşte cu neîncredere creşterea operaţiunilor militare americane în Uzbekistan, Irak şi Afganistan, considerând că Statele Unite vor astfel să îşi securizeze rezervele de petrol din aceste regiuni.

Între timp, China a devenit al doilea importitor mondial de petrol, după Statele Unite. În ultimii ani de boom economic, cererea de ptrol a crescut annual cu 9 procente, respectiv în total 120 de milioane de tone de petrol, ceea ce reprezintă 40% din necesarul de ţiţei. Până acum, principalele ţări din care China a făcut importuri de produse petroliere au fost Arabia Saudită, Iran şi Oman. În goana după resurse, China îşi propune să obţină petrol din noi pieţe aflate în Asia Centrală, Rusia, America Latină Africa.

China a avut întotdeauna o politică externă pragmatică. În ultimii ani a fost tot mai evident că poziţiile adoptate de guvernul acestei ţări s-au ghidat după nevoia de materii prime şi energie. Astfel oficialii chinezi s-au ales cu critici, toamna trecută, când mai multe guverne ale lumii, printre care şi cel al Statelor Unite au propus sancţiuni împotriva Sudanului. China nu a fost de aceeaşi părere şi a ameninţat că îşi va folosi dreptul de veto. Decizia Pekingului a fost motivată probabil de faptul că Sudanul reprezintă un frunizor de petrol pentru cea mai populată ţară din lume. Expertul Shen Dingli, din Shanghai, se aşteaptă ca şi pe viitor, politica Chinei să fie determinată de interesele în domeniul petrolier: „Trebuie să fim prietenoşi faţă de toate statele exportatoare de petrol, în condiţiile în care avem nevoie de această resursă, ţări printre care se numără şi Sudanul”.

Cert este faptul că China va acţiona în continuare condusă de aşa-numita diplomaţie a conductelor sau a petrolului şi este de aşteptat ca în momentul în care guvernele occidentale vor propune în Consiliul de Securitate sancţiuni împotriva Iranului, din cauza programului atomic al acestei ţări, China să se opună din nou, pentru că, nu-i aşa, şi această ţară este un bun furnizor de petrol.

  • Data 26.07.2005
  • Autoare/Autor Kerstin Lohse/Bogdan Bighiu
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1Uk
  • Data 26.07.2005
  • Autoare/Autor Kerstin Lohse/Bogdan Bighiu
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1Uk