Diplomaţia americană după demisia secretarului de stat Colin Powell
16 noiembrie 2004Condoleeza Rice a petrecut în ultimii patru ani, poate mai mult timp decât oricare alt membru al cabinetului alături de preşedintele Statelor Unite, George W. Bush. Richard Haas, fost director în deparmentul de stat, consilier prezidenţial pe probleme politice este convins că Rice e persoana potrivită pentru a deveni succesoarea lui Colin Powell dat fiind că dispune de o bogată experienţă şi se bucură de încrederea preşedintelui.
22 de rânduri cuprinde cererea de demisie a secretatului de stat Colin Powell, în vârstă de 67 de ani. Documentul este datat 13 noiembrie. Opt minute a durat discursul rostit de Powell, discurs în care s-a referit la ultimii patru ani când a condus departamentul de stat de la Washington. El a subliniat că de la bun început nu a vrut să preia această funcţie doar pe timpul unui singur mandat. Dar în pofida acestor declaraţii oficiale, există speculaţii conform cărora Powell ar fi intenţionat, acum, când după dispariţia lui Arafat se conturează şansa unei relansări a procesului de pace din Orientul Apropiat să rămână în funcţie cel puţin pentru câteva luni. Casa Albă însă ar fi respins atari propuneri din partea lui Powell. Purtătorul de cuvânt guvernamental Scott McClellan nu a vrut să facă precizări în această direcţie. El a spus că discuţiile dintre Bush şi Powell sunt confidenţiale, iar Powell a menţionat motivele care l-au determ iant să ia decizia. Într-o scrisoare oficială Bush l-a calificat pe Powell drept un important om de stat, căruia i se va duce lipsa. E foarte posibil însă ca motivele reale să difere de cele indicate de secretarul de stat american, acesta fiind epuizat în urma repetatelor confruntări cu aripa dură a echipei lui Bush, înainte de toate cu ministrul apărării Donald Rumsfeld, cu adjunctul său, Paul Wolfowitz şi cu vicepreşedintele Dick Cheney. Rumsfeld, care tocmai întreprinde un turneu pe continentul sudamerican a precizat ieri că tensiunile dintre el şi Powell nu sunt reale ci o invenţie a presei.
În cazul în care Condoleeza Rice preia funcţia de secretar de stat, atunci un alt foarte apropiat al preşedintelui Bush va deveni membru al cabinetului, alături de Alberto Gonzalez, care va fi succesorul lui John Ashcroft în fruntea ministerului justiţiei. Postul lui Rice ar urma să fie preluat de Stephan Hadley, fost consilier pe teme de politică externă în campania electorală a preşedintelui Bush de acum patru ani. Nici adjunctul lui Powell, Richard Armitage nu va rămâne în funcţie. După cum a subliniat purtătorul de cuvânt al departamentului de stat, Richard Boucher, secretarul de stat şi adjunctul său formează o echipă şi se vor retrage împreună.