1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Diplomaţia ambiguităţii

Horaţiu Pepine6 ianuarie 2009

Noul Guvern de la Bucureşti adoptă o poziţie de prudenţă extremă faţă de conflictul din Fîşia Gaza.

https://p.dw.com/p/GSmj
Imagine: Cristian Stefanescu

Ministrul de Externe, Cristian Diaconescu, l-a primit luni pe ambasadorul palestinian la Bucureşti, Ahmed Majdalani, după care a autorizat un comunicat foarte succint. În acest document se arată că « ministrul a exprimat convingerea că pentru a se relua dialogul politic sînt necesare încetarea violenţelor şi identificarea de soluţii pentru problemele umanitare din Fîşia Gaza. »

Potrivit aceluiaşi comunicat « demnitarul român a reiterat faptul că, din punctul de vedere al României, soluţia la criză poate fi găsită numai pe cale politică şi a subliniat disponibilitatea României de a întreprinde, în colaborare cu partenerii din UE şi prin acţiuni bilaterale, demersuri în vederea sprijinirii reglementării politico-diplomatice a crizei. Ministrul Diaconescu a arătat totodată că, înţelegând problemele curente cu care se confruntă populaţia din Fâşia Gaza, autorităţile române sunt disponibile şi pentru identificarea unor formule de acordare de asistenţă umanitară. »

Cu 3 zile mai înainte Ministrul de Externe Cristian Diacopnescu avusese o întrevedere cu ambasadorul Israelului, Oren David, urmată de un comunicat în care neutralitatea poziţiei fusese parcă şi mai bine subliniată : « Ne preocupă în mod special situaţia românilor din Fîşia Gaza. Suntem pregătiţi să le acordăm tot sprijinul necesar pentru a ieşi din zonă”, a subliniat ministrul Diaconescu. »

Noul ministru de Externe se confruntă, indiscutabil, încă din prima zi a mandatului său cu o situaţie complicată, dar prudenţa excesivă este mai mult decît precauţia firească a unui debutant. Diplomaţia de la Bucureşti dă pesemne de înţeles că doreşte să reia mai vechea orientare a neutralităţii, a tonului gri şi a declaraţiilor ambigue. Cristian Diaconescu rupe în orice caz cu stilul imprimat dipomaţiei de preşedintele Traian Băsescu, în primii ani de mandat, atunci cînd România adoptase în politica externă o francheţe înviorătoare, deşi incomodă.

Este semnificativ că ministrul Cristian Diaconescu nu a rostit nici un cuvînt acuzator la adresa organizaţiei Hamas, evitînd să dea dreptate Israelului, dar fără să ceară totuşi încetarea imediată a ostilităţilor aşa cum a făcut preşedintele Rusiei. El s-a distanţat totodată şi de poziţia SUA care s-au exprimat împotriva unui acord necondiţionat de încetare a focului.

Ca să înţelegem mai bine poziţia României, trebuie să arătăm că Israelul a explicat pe larg că nu doreşte să înceteze operaţiunile militare pînă cînd nu îşi atinge obiectivul, adică neutralizarea organizaţiei teroriste Hamas. Aşadar cei care solicită pe un ton hotărît încetarea imediată a ostilităţilor se aşează, de fapt, de partea palestiniană. Pe de altă parte a vorbi pur şi simplu de « încetarea violenţelor » înseamnă afirmarea unui principiu umanitar care, în generalitatea sa largă, nu poate fi contrazis de nimeni.

În concluzie, România adoptă o postură « low profile », una lipsită complet de personalitate prin care speră probabil să cîştige ceva. În comunicatul MAE care a urmat întrevederii cu ambasadorul palestinian, se spune că România este dispusă să iniţieze negocieri cu ambele parţi atît în concert european cît şi pe cont propriu. Se pare că, în ciuda discreţiei, Bucureştiul are ambiţia de a juca un rol însemnat, dar ignoră că fără să adopte o poziţie de principiu lipsită de ambiguităţi nu poate să inspire respect.