1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Dincolo de propunerile lui Remus Cernea

Societăţile care au avansat mult pe calea laicizării, aşa cum este cea franceză, caută astăzi să umple golul lăsat de evacuarea religiei cu un substitut neclar, initulat “morala laică”.

Problema relaţiei dintre stat şi biserică a fost readusă în centrul atenţiei de proiectul deputatului verde Remus Cernea privitor la finanţarea cultelor religioase. Subiectul este prea vast ca să fie lămurit printr-un proiect de lege şi probabil că Remus Cernea este el însuşi perfect conştient de toate implicaţiile, dar pentru el a fost o victorie de etapă. S-a vorbit în sfârşit despre ceea ce nu se mai vorbise de multă vreme. Se pusese o clipă la îndoială ceea ce păruse indubitabil. Cercurile laiciştilor militanţi, atei sau agnostici, atacă subiectul în etape şi propun de fiecare dată modificări mici, pentru a relua ofensiva după o perioadă de timp în cadrul unui proiect de reforme graduale.

Dar aspectele de suprafaţă, cele care privesc instituţiile şi modelele de organizare, riscă să camufleze problema de fond. Societatea laicizată suferă tot mai vizibil de o mare carenţă morală. Capitalismul însuşi capotează în speculaţii tot mai sofisticate, animate de un nesaţ fără limite. Dacă Max Weber are dreptate, capitalismul de succes şi „mâna invizibilă” funcţionează numai pe fondul unei morale ferme, morala contractelor, a încrederii şi a limitării de sine în contextul interesului colectiv. Capitalismul înseamnă risc, dar el înseamnă în egală măsură oroare de risc şi nevoia încrederii, dincolo de normele legale. Or, derapajele la care asistăm exprimă cu siguranţă un individualism care neagă în intimitatea lui orice responsabilitate colectivă, un extaz al reuşitei personale dublat de un suveran dispreţ pentru perdanţi şi pentru anacronicii moralişti ai timpurilor vechi.

În acest context revenirea preocupărilor morale sub diferite forme este urmarea directă a eşecului repetat pe toate planurile, de la economie la politica democratică. Franţa ne oferă un remarcabil şi trist exemplu negativ: corupţia miniştrilor a provocat adoptarea unor măsuri anti-corupţie similare României, care nu sunt însă, aşa cum s-ar putea crede, semnul unui progres, ci un adevărat eşec al moralei publice. Atunci când măsurile poliţieneşti se intensifică nu este semnul binelui social, ci al crizei de încredere.

Dar mult mai semnificativ este că Franţa nu lasă lucrurile la jumătatea drumului, ci tinde să tragă toate concluziile, pregătind introducerea în şcoală de la primele clase până la bacalaureat a unei noi discipline: „morala laică”. Ministrul Educaţiei, Vincent Peillon, declară că „morala laică este un ansamblu de cunoştinţe şi reflecţii asupra valorilor, principiilor şi regulilor care ne permit să trăim împreună, în cadrul Republicii, potrivit idealului nostru comun de libertate, egalitate şi fraternitate”. Este o mărturisire indirectă, dar sonoră a faptului că „principiile şi regulile convieţuirii republicane” sunt ameninţate.

Contrar a ceea ce se putea bănui „morala laică” nu este o formă de a combate ofensiva Franţei islamice tot mai sigură de revendicările sale, ci un mod de a răspunde unei crize generale a valorilor.

Franţa oferă aşadar României imaginea drumului pe care l-ar putea parcurge la rândul ei dacă ar persevera pe calea „ieşirii din religie” şi a denunţării emfatice a valorilor religioase. Tendinţa aceasta este foarte puternică. Tot mai mulţi oameni ar dori eliminarea învăţământului religios din şcoală şi înlocuirea lui cu „istoria religiilor”, după cum ascensiunea anti-clericalismul popular, cu surse extrem de vechi, alimentează la rândul său înclinaţiile progresiste.

Societatea românească, care trăieşte la rândul ei criza puternică a valorilor morale, are, poate, de ales între varianta conservatoare şi cea progresistă, care, aşa cum se vede astăzi cu mai multă claritate, conduce direct în inima crizei. Are, poate, de ales între morala bine ancorată în vechiile religii şi „morala laică” care se străduieşte să recupereze ceea ce odinioară părea de la sine înţeles.