1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Din Pentagon la Banca Mondială

Paul Wolfowitz, Ministrul adjunct al apărării al SUA, în vârstă de 61 de ani, a fost ales în funcţia de preşedinte al Băncii Mondiale. În iunie, el îi va succeda lui James Wolfensohn la conducerea celei mai mari instituţii financiare pentru ajutor de dezvoltare din lume. Banca Mondială investeşte anual ca 20 de miliarde de dolari sub formă de credite şi subvenţii în ţările din lumea a treia.

Paul Wolfowitz în drum spre noul său serviciu – Banca Mondială, joi, 31.03.2005

Paul Wolfowitz în drum spre noul său serviciu – Banca Mondială, joi, 31.03.2005

Paul Wolfowitz n-a prea avut, până acum, de a face cu politica de dezvoltare economică – domeniul central de activitate al Băncii Mondiale. Cea mai mare parte a vieţii sale profesionale s-a desfăşurat în cadrul ministerului Apărării, cu excepţia unui mandat de trei ani ca ambasador al SUA în Indonezia şi a unei misiuni în cadrul Ministerului de Externe, la Washington. Nu neapărat un dezavantaj, după cum arată istoria, căci acelaşi salt în carieră a fost realizat cu succes acum 30 de ani de către Robert McNamara, care şi-a părăsit şi el postul de Ministru american al Apărării în favoarea preşedinţiei Băncii Mondiale. În timpul mandatului său, Banca Mondială s-a transformat dintr-o instituţie birocratică în cel mai important factor al politicii de dezvoltare internaţionale consacrându-şi activitatea combaterii sărăciei în lume.

James Wolfensohn, actualul preşedinte al Băncii Mondiale, a dat un impuls suplimentar politicii de dezvoltare economică prin promovarea ei ca „ţelul milenar” al Naţiunilor Unite. Astfel, ajutorul de dezvoltare a devenit nucleul activităţii Băncii Mondiale. Printre meritele lui Wolfensohn se numără, de asemenea, şi consolidarea poziţiei ţărilor în curs de dezvoltare în sistemul bancar mondial, deschiderea Băncii Mondiale la un dialog critic cu opinia publică internaţională, intensificarea luptei împotriva SIDA precum şi stingerea datoriilor ţărilor celor mai sărace.

Nici unui succesor al său nu-i va fi uşor să menţină ştacheta atât de sus. Cu atât mai mult lui Paul Wolfowitz, cunoscut ca lider al curentului neo-conservator din administraţia republicană, precum şi ca arhitect-şef al războiului din Irak, război care a început cu o minciună şi ameninţă să se încheie cu o catastrofă.

De aceea, nominalizarea sa la funcţia de preşedinte al Băncii Mondiale a stârnit un val de controverse în plan internaţional – şi panica în rândul celor 10 mii de angajaţi ai Băncii Mondiale. Cu toate acestea, preşedintele SUA George Bush a reuşit să-şi impună candidatul. Pe de-o parte în baza cutumei ca SUA, în calitate de „acţionar principal” al ONU, să desemneze preşedintele Băncii Mondiale, iar statele europene să nominalizeze preşedintele Fondului Monetar Internaţional. Europa urmăreşte şi alte interese prin acceptarea propunerii preşedintelui Bush, cum ar fi obţinerea, în schimb, a sprijinului american în lupta pentru ocuparea postului de preşedinte al Organizaţiei Mondiale a Comerţului. În cele din urmă, statele europene par să favorizeze, în prezent, cordialitatea în cadrul relaţiilor transatlantice.

Paul Wolfowitz va prelua o organizaţie bine orânduită, dar lucrurile nu trebuie să rămână aşa. De pildă în cazul cooperării financiare cu statele în curs de dezvoltare. În prezent, Banca Mondială oferă anual statelor dezvoltate din lumea a treia credite în valoare de 11 de miliarde de dolari, iar celor mai sărace state din lume subvenţii în valoare 9 miliarde de dolari. Există însă ţări precum China, Turcia sau Brazilia, care sunt în măsură să-şi acopere nevoile financiare la condiţiile de piaţă şi pe pieţele financiare internaţionale. De aceea, ajutorul Băncii Mondiale pentru aceste state ar fi mai util sub formă de know how, şi anume prin experienţa consilierilor financiari occidentali. În consecinţă, ţările cele mai sărace din lume ar putea beneficia de fonduri sporite de subvenţii. Căci sistemul actual de stingere a datoriilor ţărilor celor mai sărace simultan cu oferirea unor credite, chiar şi în condiţii deosebit de avantajoase nu pare a fi soluţia optimă.

Lui Paul Wolfowitz îi va reveni misunea de a continua, ba chiar de a accelera calea reformei iniţiată de James Wolfensohn, şi de a risipi temerile opiniei publice internaţionale că Banca Mondială, cea mai importantă instituţie financiară pentru ţările în curs de dezvoltare, se va transforma într-o „dependinţă” a Casei Albe. Ţările în curs de dezvoltare au nevoie de o bancă multilaterală, puternică şi în slujba intereselor lor.

În acest sens, Paul Wolfowitz a declarat cu ocazia prezentării sale în faţa Miniştrilor de Dezvoltare ai statelor europene la Bruxelles: „Ajutorarea oamenilor condamnaţi la sărăcie este o misiune nobilă.”
  • Data 01.04.2005
  • Autoare/Autor Karl Zawadzky/Ana-Maria Tighineanu
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1Xa
  • Data 01.04.2005
  • Autoare/Autor Karl Zawadzky/Ana-Maria Tighineanu
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1Xa