1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Revista Presei

Din nou, un dureros DE CE

Este tulburătoarea întrebare fundamentală care se face auzită tot mai puternic şi în paginile ziarelor după cumplitul atac cu armă comis de un tînăr la o şcoală din Winnenden, masacru soldat cu 15 morţi

default

Un mic orăşel suab, o şcoală normală şi deodată – această baie de sînge. De ce? Întrebarea se face auzită nu numai în Germania ci peste tot, chiar dacă abia i se poate afla un răspuns - constată cotidianul francez DERNIERES NOUVELLES D 'ALSACE şi opinează că deşi măsurile preventive rămîn în continuare indispensabile, ele nu pot opri un individ izolat care şi-a ieşit din minţi să împuşte tot ce-i iese în cale. Şi chiar dacă se cere sfatul psihologilor , al psihiatrilor şi educatorilor, ei spun ceea ce deja cu toţii ştim ori de cîte ori o tragedie de acest fel se produce: a fost un tînăr introvertit , singuratec…

Părinţii şi educatorii trebuie să înveţe să identifice elevii periculoşi înainte ca aceştia să devină ucigaşi – este concluzia articolului de fond publicat în FRANKFURTER ALLGEMEINE ZEITUNG pe prima pagină. Or, înainte de a se ajunge la această necesară şi dificilă interpretare a semnelor premonitorii ale unui atac cu armă comis din senin împotriva unor semeni nevinovaţi, trebuie aflată soluţia unei alte dileme: cum de ajung tinerii potenţiali asasini, aşa cum este adolescentului din Winnenden.

DIE WELT, după ce trece în revistă cîteva din măsurile preventive, consideră că şcolile noastre trebuie mai bine păzite.

Iar această pază presupune şi o profilaxie răului fiindcă, scrie TAGESSPIEGEL : Cine doreşte să le asigure tinerilor un fundament pe care să-şi clădească viaţa are nevoie de voinţa politică de a investi deopotrivă în cele mai defavorizate şi în cele mai favorizate straturi ale societăţii. Şi anume, acolo unde copiii îşi petrec cîteva ceasuri bune ale zilei:în şcoli şi grădiniţe. Copiii care sunt mîndri de şcoala lor, de propria lor contribuţie lor la bunul ei renume, care se simt luaţi în seamă şi încurajaţi nu dispun aproape deloc de un potenţial de violenţă, nu riscă să devină criminali. Faptul este ştiinţific dovedit. Dar din păcate, atenţia care ar trebui să li se acorde, aprecierile pe care le merită, empatia emoţională, se lasă îndelung aşteptate.

Opinia cotidianului berlinez ar fi doar unul din răspunsurile la întrebarea de ce.

În căutarea cauzelor care fac dintr-un tînăr un potenţial ucigaş, LEIPZIGER VOLKSZEITUNG constată: Jocurile la computer şi nu mai puţin internetul poartă o vină. De asemenea trebuie înăsprite controalele, şcolile trebuie supravegheate video, legislaţia portului de armă trebuie să fie mai severă.Totul este însă fals fiindcă aceste recomandări sugerează existenţa unei siguranţe absolute. Dar fapte ca cele petrecute deunăzi îşi au originile în anonimitate. Părinţii nu ştiu ce fac copiii, profesorii nu ştiu ce gîndesc elevii, ce simt, ce ştiu, elevii nu au habar ce traume grave produc asupra colegilor lor micile lor răutăţi sau mobbing-ul. Totuşi, amocul nu se abate din senin asupra unei şcoli. Există elemente premonitorii, strigăte de ajutor ale celor deznădăjduiţi, dar ele sunt de prea puţine ori corect interpretate.

Explicaţia pe care o dă NEUE ZÜRCHER ZEITUNG atentatului de la Winnenden dar şi celora care l-au precedat,în Germania şi aiurea, demonstrează de ce sunt oamenii în stare, în vremuri de deplină pace şi în căuşul aşa zis protector al societăţii civilizate. Însă şi în lumea modernă, atît de convinsă de capacitatea de a ne determina raţional cursul vieţii irumpe mereu violenţa iraţională sau altfel spus – forţa răului.

Fără a contesta măsurile de preventive şi de securitate care ar putea în viitor împiedica forţa iraţională a răului să irumpă, ziarul LA CROIX crede că întrebarea obligatorie, fundamentală pe care cu toţii trebuie să ne-o punem pentru a afla răspunsul la de ce este următoarea: Ce fel de societate le oferim tinerilor şi copiiilor noştri?

În România mai se face auzită şi o altă întrebare : cine se teme de Fondul Monetar Internaţiona lrelevă cotidianul SÜDDEUTSCHE ZEITUNG într-o corespondenţă de la Bucureşti despre intrarea acum şi a României în situaţia care a determinat Ungaria şi Letonia să solicite ajutorul Uniunii Europene şi al FMI. Cît de gravă este situaţia României se întreabă TAGESSPIEGEL şi,tot din Berlin, TAZ avansează într-un comentariu ipoteza potrivit căreia o extindere a zonei monetare euro ar fi poate soluţia cea mai ieftină de a scoate Europa de răsărit din criză.

O valoare pur simbolică are revenirea Franţei în structurile de comandă ale Alianţei Nord Atlantice,constată EL PAIS.Şi nu pare a se înşela devreme ce ziarul francez PARIS-NORMANDIE în buna tradiţie a umorului galic se întreabă „dacă nimic nu se schimbă, la ce bun?”

Răspunsul îl dă LA STAMPA şi el este de natură psihologică: Spre deosebire de generalul De Gaulle care domina întreaga scenă prin uriaşa sa statură, Sarkozy preferă să fie activ pe toate scenele posibile iar NATO îi oferă o ocazie suplimentară-şi nu lipsită de importanţă fiindcă de la Varşovia RECZPOSPOLITA scrie: Fără NATO lumea de azi este inimaginabilă, ceea ce nu exclude posibilitatea unei alianţe noi, cu un nume nou, cu membri noi, cu alte obiective şi priorităţi. O alianţă militară a democraţiilor dar o alianţă care apără valorile libertăţii trebuie să existe pe mai departe. Criza Alianţei ar însemna criza occidentului de pe urma căreia cel mai mult ar avea de suferit acele ţări care pînă nu demult se supuneau ordinelor Moscovei.