1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Revista Presei

Din aprilie, Germania va lupta în Afghanistan în linia întâi

Dominantă este în ziarele de astăzi decizia guvernului de la Berlin, de a trimite în Afghanistan o escadrilă de avioane de recunoaştere, pentru a contribui la preconizata ofensivă de primăvară a NATO împotriva luptătorilor talibani din sudul şi estul ţării. Comentatorii abordează de asemenea victoria a la Pyrus obţinută de industria automobilistică germană în lupta cu normele vizând emananţiile de gaze de eşapament stabilite de Comisia Europeană.

Avion Tornado al Forţelor Aeriene Germane (Luftwaffe)

Avion Tornado al Forţelor Aeriene Germane (Luftwaffe)

Referitor la cele şase avioane de recunoaştere de tip Tornado, care urmează a fi staţionate în Afghanistan, Frankfurter Allgemeine Zeitung constată: „În spatele tuturor strădaniilor guvernamentale de a nu lăsa trimiterea escadrilei de recunoaştere să apară drept misiune de luptă, se află şi speranţa de a da satisfacţie nucleului dur al coaliţiei de combatere a terorismului, fără o implicare prea mare şi fără riscul periclitării contingentului Bundeswehr aflat în ţara de la poalele Hinducuşului.”

Vor face avioanele Tornado numai misiuni de recunoaştere?

Wiesbadener Kurier continuă: ”Deşi guvernul marii coaliţii exclude posibilitatea participării aviaţiei germane la misiuni de bombardament, această poziţie este discutabilă. Misiunile de cercetare ale avioanelor Tornado vor oferi aliaţilor date pentru misiuni de bombardament, astfel că Germania va participa de facto direct la confruntări. Aşa văzând lucruruile, începând cu luna aprilie germanii vor participa în prima linia la acest război, dacă Parlamentul va consfinţi decizia cabinetului Merkel.”

Opinii asemănătoare exprimă şi Fränkischer Tag din Bamberg, care subliniază: „Dacă talibanii îşi vor continua ofensiva, eforturile germane de reabilitare a drumurilor din Afghanistan nu vor mai avea sens, fiindcă şi bazele Bundeswehr aflate în nordul ţării, în regiuni deocamdată liniştite, vor fi luate cu asalt.

Există vreo diferenţă între ISAF şi Enduring Freedom?

O deosebire între misiunile ISAF, de stabilizare şi reconstrucţie şi Enduring Freedom, de combatere a insurgenţei talibane, nu poate fi fondată logic. De aceea considerăm că refuzul guvernului de a vorbi despre misiuni de luptă în acest context dovedeşte o lipsă a onestităţii. Un pilot german va trebui de pildă să riposteze, atunci când va fi ameninţat de tirul rachetelor sol-aer. Cine nu acceptă acest adevăr se sustrage şi responsabilităţii pe care Germania şi-a asumat-o faţă de poporul afghan.”

La Stampa din Torino conchide: „Cu privire la această misiune, care va costa Germania 35 de milioane de euro, Parlamentul de la Berlin va decide la începutul lunii martie. Ministrul apărării, Franz Josef Jung, mizează pe un sprijin larg al legislatorilor, în ciuda dubiilor existente în cadrul marii coaliţii şi a cererilor opoziţiei, de amplificare a eforturilor de reconstrucţie.

Războiul din Afghanistan nu mai este astăzi acelaşi ca în perioada de început, când exista un larg consens privind motivaţiile sale, exista un mandat ONU robust, iar la Berlin funcţia de ministru al apăririi era ocupată de un politician laburist, care sublinia că securitatea Germaniei se apără şi în Afghanistan. Acelaşi Peter Struck spune astăzi, în calitate de lider al grupului parlamentar social-democrat, că deputaţii săi sunt liberi să voteze cu privire la noua misiune, după cum le dictează conştiinţa.”

Comisia Europeană bate în retragere la noxe

Schimbare de temă: la presiunile cancelarului Angela Merkel şi a industriei automobilistice germane, Comisia Europeană a dat înapoi în privinţa solicitărilor de reducere a noxelor de eşapament la maşinile noi. Reacţia presei este referitor la accest subiect preponderent critică. Astfel, ziarul Trierischer Volksfreund consideră: „Ecoul solicitărilor de ameliorare a protecţiei mediului, rostite de principalii responsabili din spaţiul transatlantic, nu s-a stins încă şi iată că guvernul german cedează.

Cabinetul Merkel dă astfel o nouă lovitură mediului, şi asta la numai câteva zile după publicarea raportului ONU vizând schimbările climaterice, raport echivalent cu un semnal de alarmă. Declaraţiile anterioare ale cancelarului german vizând nevoia diminuării emanaţiilor de dioxid de carbon se dovedesc a fi simple vorbe goale.”

  • Data 08.02.2007
  • Autoare/Autor Ioachim Alexandru
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B0yN
  • Data 08.02.2007
  • Autoare/Autor Ioachim Alexandru
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B0yN