1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Din ţînţar - armăsar

În plină campanie electorală, şi evenimente lipsite de relevanţă politică pot dobîndi proporţii neobişnuite riscînd să fie instrumentalizate.

Salutara şi demult scadenta ofensivă antiteroristă împotriva islamismului radical, declanşată energic de preşedintele Nicolas Sarkozy abia după oribilele atentate comise de Mohamed Merah la Montauban şi Toulouse, este interpretată de observatori drept indiciul unei noi strategii electorale în care tematica economică a fost înlocuită, prin forţa evenimentelor, de cea a securităţii.

Dincolo de gravitatea subiectului, nu puţini avansează ideea că tocmai miza pusă de Şeful Palatului Elysée pe grava componentă a securităţii naţionale ar favoriza şansele sale de victorie. Fiindcă, la activul său politic, Sarkozy deţine şi un mandat de ministru de interne, îndeplinit cu fermitate şi patos retoric.

Or, măsurile adoptate deunăzi, arestarea a 19 islamişti, extinderea operaţiunilor antiteroriste la nivelul întregii Republici, pot trece în ochii naţiunii şi drept o nouă garanţie de fermitate dată de preşedinte.

O garanţie consolidată verbal şi ofensiv de o intervenţie a lui Sarkozy la postul de radio Europe 1 care i-a solicitat să comenteze ceea ce adversarul său, Hollande, i-a reproşat în paginile cotidianului LE MONDE. Şi anume că el, încă actualul locatar al Palatului Elysée, ar confunda mandatele, vrînd să fie de toate, şef de stat, şef de partid, şef al majorităţii. Ceea ce candidatul socialist la preşedinţie a ţinut să menţioneze că nu ar fi şi propriul său caz.

Sarkozy nu a scăpat ocazia de a riposta, declarînd că are impresia că Francois Hollande nu-şi doreşte să fie şef de nici un fel, dar pentru cineva care doreşte să devină şeful statului, mărturisirea este ciudată.

Duelul verbal a continuat, echipa lui Hollande a ţinut să pună lucrurile la punct, menţionînd că cine vrea să fie şeful peste toate ajunge să nu mai răspundă pentru nimic.

Dar, mai mult decît atît, adversarii preşedintelui conservator au desfăşurat un pomelnic al aşa ziselor rateuri ale politicii lui Sarkozy, adăgînd că Hollande vrea să revină la ordinul republican, la funcţionarea instituţiilor, la separarea puterilor în stat, la democraţie şi la etica responsabilităţii.

Or, tocmai etica, morala, par a fi călcîiul lui Ahile atît pentru susţinătorii lui Sarkozy cît şi pentru socialiştii lui Hollande.

Punctele vulnerabile, chiar dacă nu sunt de dată foarte recentă, au fost reactivate datorită unor proaspete decizii judecătoreşti. Tribunalul din Bordeaux a respins cererea de repunere în libertate a lui Patrice de Maistre, administratorul averilor miliardarei Liliane Bettancourt.

Acesta este acuzat şi de finanţarea frauduloasă a campaniei electorale a lui Nicolas Sarkozy în 2007. Opoziţia nu încetează să-i ceară preşedintelui să se explice, reproşîndu-i că ar dori să fie reales tocmai pentru a se putea prevala de imunitatea acordată prin Constituţie şefului de stat.

Dar nici stînga nu pare cruţată de unele neplăceri generate colateral de cazul Dominique Strauss-Kahn, fostul şef al FMI care trecea drept favorit al socialiştilor la preşedinţia ţării. A survenit însă anul trecut presupusa agresare a unei cameriste la nobilul hotel Sofitel din New-York, şi un proces în care deunăzi avocaţii au cerut clasarea plîngerii depuse de victimă, argumentînd că la momentul faptelor, ex-directorul FMI beneficia de imunitate diplomatică. Investigaţiile au scos însă la iveală şi alte ramificaţii ale lubricelor escapade şi practici sexuale ale lui Dominique Strauss-Kahn pe continent, la Lille şi la Bruxelles. Împricinatul şi-a pierdut funcţia, prejudicind şi bunul renume al partidului său. Un nou dosar a fost deschis, în care ex- preşedintele FMI este cercetat pentru proxenetism.

Cazul DSK umple de mai multă vreme paginile marilor ziare franceze, fiind simptomatic şi pentru fragila relaţie dintre morală şi putere.

In urma unor foarte proaspete dezvăluiri referitoare la practicile sale libertine, nelipsite de accese de violenţă, inculpatul a fost rugat să se explice. Dominique Strauss-Kahn a declanşat un nou scandal, uzînd de cuvîntul „material” spre a desemna femeile care urmau să-i agrementeze momentele de destindere. Chiar dacă ulterior, inculpatul a regretat nefericita exprimare, formula, ca şi detaliile aşa numitei afaceri Carlton, de la Lille, a stîrnit indignarea generală. De care strategii campaniei lui Sarkozy au găsit de cuviinţă să profite instantaneu, cerîndu-i explicaţii tocmai inocentului Francois Hollande, care din 2003 deja ar fi fost alertat asupra proastelor obiceiuri ale lui Dominique Strauss-Kahn, pe atunci favoritul socialiştilor la şefia Elysée-ului.

„Socialiştii pregătiţi în orice moment să se erijeze în apostoli ai moralităţii, ar trebui să aibă tot interesul să clarifice situaţia”, somează, pe un ton provocator, unul din liderii UMP.

Dar viciul major al stîngii, în America precum şi în Europa la ora actuală, cum o demonstrează şi avatarurile celeia franceze, este, cum afirma recent într-un eseu Francis Fukuyama – tocmai lipsa de credibilitate.

Independent de constatarea făcută de istoricul american, în Franţa lupta electorală continuă, iar de muniţie, nici una din tabere nu duce lipsă.