1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Diminuarea drepturilor omului nu ne aduce o Europa comuna

2 decembrie 2003
https://p.dw.com/p/B1lz

Relatare transmisa de la Bruxelles de corespondentul nostru Kurt Gerhardt, adaptată de Valeriu Lazar.

Freimut Duve detine de sase ani functia de însarcinat al OSCE pentru mas media si peste patru saptamâni se va retrage din ea. Ceea ce de pe acum permite o privire de ansamblu asupra acestei organizatii nascuta în razboiul rece si menita - conform statutului ei - sa-si îndeplineasca obligatiile recurgând la forta verbala si nu la cea militara. Din repertoriul ei fac parte proceduri de prevenire a crizelor, observarea alegerilor si erijarea structurilor democratice si ale statului de drept.

În ultimul timp - aceasta fiind opinia lui Duve - obligatiile sale sunt contracarate de doua evolutii. Într-unele din statele OSCE se remarca o privatizare deadreptul amenintatoare a puterii statului. De pilda guvernanti ca în Turcmenistan si Azerbaidjan, care se servesc fara urma de jena de valori publice. Freimut Duve:

"Daruiesc multe din firmele mari copiilor lor, uneori chiar - ca în Azerbaidjan - pâna si succesiunea în functie fiului, mod în care în secolul 21 iau nastere state feudale, si aceasta sub protectia OSCE."

Duve critica faptul ca OSCE tolereaza asemenea evolutii, fara a actiona adecvat împotriva lor. "Daca ar întreprinde ceva în acest sens, ar detine într-adevar un rol important" - constata el. Dar nu le ia la cunostinta în masura suficienta. Din consideratii politice. Ori tocmai aici rezida cea de a doua problema. Dupa parerea sa, reactia internationala la atacul terorist de la 11 septembrie 2001 dezavantajeaza drepturile omului. Fiindca la parte din statele Asiei centrale se apeleaza în scopul cooperarii, se remarca retineri de la critica la adresa lor. Unde se îngradeste libertatea opiniei si se procedeaza cu mijloace nepermise împotriva opozitiei politice se invoca de regula lupta comuna contra terorismului. Ceea ce reduce enorm influenta OSCE.

Din multe din tarile fostului bloc rasaritean au venit la Maastricht grupari de aparare a drepturilor omului. Reprezentanti rusi deplâng bunele raporturi întretinute de oameni politici occidentali - inclusiv de cancelarul Gerhard Schroeder - cu presedintele Rusiei Vladimir Putin. Prin ele promoveaza în final doar oprimarea. Freimut Duve:

"Împartasesc si eu uimirea multora fata de tacerea lui Schroeder în legatura cu regimul drepturilor omului. Cu toata comunitatea de vederi - chiar necesara - guvernele occidentale ar trebui sa exprime clar si raspicat ca o Europa comuna nu se poate cladi prin diminuarea drepturilor omului." Duve însusi a criticat într-atât de clar si energic interventiile în libertatea opiniei si a presei, încât cautarea succesorului sau se dovedeste deosebit de dificila. La ora actuala n-a fost gasit, cu toate ca mandatul lui Duve expira la sfârsitul anului. Multe din guvernele nemultumite de libertatile cetatenesti se tem ca s-ar putea desemna alt critic, la fel de agil.