1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Dilemele lui Obama în Asia

Cum va reuşi Washingtonul să se apropie de Beijing fără a-şi pierde aliaţii mai vechi ?

default

Obama şi preşedintele Chinei, Hu Jintao (în septembrie)

Pe 15 noiembrie, Barack Obama se va întâlni la Singapore pentru prima dată cu liderii statelor din grupul ASEAN (Association of Southeast Asian Nations). Această regiune devine tot mai importantă pentru politica externă americană, este de părere Robert Sutter, politolog la Universitatea Georgetown din Washington:

"Administraţia Obama este mai flexibilă în abordarea problemelor acestor state, astfel încât este posibilă o interacţiune mai liberă cu toţi liderii din grupul ASEAN, care e de mare ajutor în procesul de apropiere dintre Statele Unite şi întreaga regiune a Asiei de est."

O politică mai flexibilă în Asia de est

Politica mai "flexibilă" a lui Obama poate fi observată, de pildă, în cazul Myanmarului (fosta Birmanie), unde Washingtonul caută dialogul cu junta militară aflată la conducere, cu scopul de a iniţia o schimbare de curs politic. În timpul preşedinţiei predecesorului său, George W. Bush, un dialog de acest fel ar fi fost de neconceput. În măsura în care Statele Unite şi-au redus angajamentul în Asia de sud-est sub fosta administraţie, influenţa Chinei a crescut. Beijingul a construit şosele în Thailanda, i-a oferit credite Indoneziei şi a achiziţionat materie primă în Myanmar.

Dänemark Japan Yukio Hatoyama IOC-Vollversammlung Olympische Spielge 2016 Tokio

Premierul Japoniei, Yukio Hatoyama

În plus, statele din întreaga regiune îşi extind permanent cooperarea. La cel mai recent summit al statelor ASEAN, la care a participat şi Japonia, noul lider al guvernului de la Tokio, Yukio Hatoyama, a propus chiar înfiinţarea unei "Comunităţi a Asiei de est" cu o monedă comună. Nadine Godehardt de la German Institute for Global and Area Studies din Hamburg declară că această viziune este aproape imposibil de realizat:

"Printre priorităţile principale ale acestor ţări se numără suveranitatea şi integritatea naţională, deci nu vor accepta să renunţe la o parte din această suveranitate în favoarea unei comunităţi în care alte state pot exercita o influenţă asupra problemelor interne."

Apropierea de China trezeşte suspiciunile japonezilor

Cu toate acestea, propunerea lui Hatoyama reflectă cât de serioase sunt eforturile de cooperare între statele Asiei de est. Politologul Nadine Godehardt adăugă că Statele Unite ar trebui să sprijine această colaborare pentru a-şi păstra influenţa în regiune.

Pe de o parte, Washingtonul concurează cu Beijingul pentru influenţa în Asia de est, pe de altă parte, relaţiile economice dintre cele două state sunt foarte strânse. Statele Unite sunt importatorul numărul unu al produselor "made in China", iar China le-a acordat americanilor cele mai ridicate credite pentru a asana economia în timpul crizei financiare. În opinia analistului chinez Xuewu Gu de la Universitatea din Bonn, Washingtonul se confruntă cu o dilemă:

"Statele Unite trebuie să-şi intensifice relaţiile cu Beijingul şi să abordeze probleme spionase din domeniul securităţii şi cel militar. Pe de altă parte, apropierea de China trezeşte suspiciunile japonezilor."

Autori: Christoph Ricking / Alexandra Sora
Redactor: Laurenţiu Diaconu