Dilema fondurilor de salvare continuă

Comisarul european pentru economie şi politica monetară, finlandezul Olli Rehn, este un om liniştit din fire. Îşi păstrează calmul şi rămâne la obiect chiar şi atunci când, referitor la fondurile de salvare a zonei euro, trebuie să ia în calcul sume imense de bani. Declaraţia a fost făcută marţi, cu prilejul unei conferinţe de presă desfăşurată la Bruxelles.

Două fonduri de slavare în paralel

În acelaşi timp, însă, din Berlin s-au făcut auzite voci critice. Germania, principalul garant al fondurilor de salvare, consideră că 700 de miliarde de euro ar fi de ajuns. Propunerea Angelei Merkel a găsit încuviinţarea coaliţiei de guvernământ de la Berlin. E vorba de combinarea fondului actual EFSF cu unul permanent, ESM, care ar urma să intre în vigoare începând din vară. "Fondul de slavare de până acum, EFSF, expiră la mijlocul anului viitor, aşa cum s-a stabilit iniţial. Din acest pachet de salvare au fost puse la dispoziţie ţărilor aflate în dificultate 200 de miliarde. Ne-am gândit că în parlalel cu noul fond de salvare, ESM, care se ridică la 500 de miliarde de euro, să rămână şi fondul iniţial, până ce ţările care au beneficiat de ajutorul de 200 de miliarde de euro, vor rambursa banii" - a explicat şefa guvernului de la Berlin.

Luni de zile, atât Merkel cât şi ministrul federal de Finanţe, Wolfgang Schäuble, au respins o suplimentare a fondului de slavare. Între timp miniştrii de finanţe ai zonei euro au constatat cu toţii că pieţele financiare aşteaptă un semnal limpede în acest sens.

Conceptul nu poate asigura salvarea Spaniei şi a Italiei

Cât de mari vor ajunge până la urmă aceste sume, nu se ştie, avertizează expertul financiar Guntram Wolff, director la think tank-ul "Bruegel" din Bruxelles. Wolff e de părere că miniştrii de Finanţe trebuie, înainte de toate, să restabilească încrederea în spaţiul euro. Suma la care ar trebui să se ridice fondul de salvare, spune el, depinde de problemele care se doresc rezolvate cu aceşti bani. Deocamdată e vorba de convingerea investitorilor internaţionali că se doreşte cu adevărat salvarea zonei euro. Dar e cât se poate de limpede că dacă o ţară mare precum Spania ajunge în situaţia de a avea nevoie de un pachet de salvare, va necesita sume considerabile de bani şi aceasta într-un timp foarte scurt. Ca să nu mai vorbim de Italia, adaugă expertul financiar.

Guntram Wolff se întreabă dacă un astfel de fond de salvare ar fi capabil să salveze două ţări mari în acelaşi timp şi constată că tot mai mulţi oameni se îndoiesc de acest lucru. El mai aminteşte, în context, că datoriile statului italian se ridică la 1,8 bilioane de euro.

Secretarul Trezoreriei SUA, Timothy Geithner, a solicitat, în repetate rânduri, din partea miniştrilor de Finanţe europeni, să doteze noul fond de salvare cu mai mulţi bani. Concret, propunerea americană ar trebui înţeleasă în felul următor: statelor din zona euro, aflate în dificultate, ar trebui să li se pună la dispoziţie sume practic nelimitate de bani. O propunere pe care, evident, statele europene n-au vrut s-o accepte.

Şi aceasta pe bună dreptate, apreciază Guntram Wolff. Dacă statele aflate în dificultate ar putea beneficia la infinit de ajutor financiar, atunci n-ar mai avea niciun interes să-şi reducă datoriile publice, făcând economii şi adoptând reforme corespunzătoare. "În Spania, dar şi în Italia, trebuie să aplicăm nişte reforme profunde de structură, aşa încât aceste ţări să poată rămâne în zona euro, fără a avea nevoie de pachete de salvare. Pachete pe care, de fapt, nimeni nu le agrează. Pentru aplicarea acestor reforme e nevoie şi de o oarecare presiune din partea pieţelor financiare" - explică Wolff.

Să impresionăm pieţele

Secretarul general al OECD, Angel Gurria, e de părere că nu trebuie pierdut din vedere şi aspectul psihologic, atunci când ne gândim la structura fondurilor de salvare. Deja cu un an în urmă, Gurria a propus un pachet de salvare în valoare de un bilion de euro, tocmai pentru a impresiona pieţele financiare sensibile şi pe investitori. Argumentele sale i le-a explicat acum, la Bruxelles, şi comisarului Olli Rehn: "Dacă piaţa aşteaptă 50 şi cere 70, tu trebuie să-i oferi 100. Atunci piaţa nu mai are temeri". Cu alte cuvinte: cu cât e mai mare fondul de salvare, cu atât mai improbabil e să fie nevoie de el."

Mai e un drum lung

Guntram Wolff nu observă încă o strategie clară în tentativa de a depăşi criza euro. Pactul fiscal, asupra căruia au convenit şefii de stat şi de guvern ai UE nu reprezintă, în opinia sa, decât un "pas intermediar".

După doi ani de criză în spaţiul euro, cancelara Angela Merkel vrea să-i liniştească pe membrii coaliţiei de la Berlin, calificând acest Pact fiscal drept o ultimă măsură pe calea rezolvării crizei. E, totuşi, foarte posibil să asistăm doar la o scurtă pauză, la o întrerupere, doar, a crizei. Comisarul european Olli Rehn avertizează deja deschis faţă de unele evoluţii negative din Grecia, cu posibile consecinţe grave: "Lipsa unei coeziuni politice îngreunează aplicarea reformelor. Ritmul în care se desfăşoară reducerea datoriilor de stat e prea lent".

Prin acceptarea combinării celor două fonduri - EFSF şi ESM - Germania intenţionează să netezească drumul către o nouă sursă de bani şi de salvare. Fondul Monetar Internaţional şi grupul G20 au de gând să pună la dispoziţie sume suplimentare doar în cazul în care UE dispune ea însăşi de destui bani. Cancelara Angela Merkel speră ca FMI să creeze planificatul fond special pentru zona euro, de 500 de miliarde de euro. Jumătate din aceşti bani urmează a fi puşi la dispoziţie de state din afara Europei. Rămâne însă de văzut de unde va face rost Europa de cele 250 de miliarde, parte ce i-ar reveni.