1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Dificultăţile politicii comune de securitate

Comisia Europeană a prezentat recent un plan menit să consolideze politica comună de securitate în contextul unor ameninţări agravate.

Ultimii ani au fost martorii unor transformări lente, dar decisive cât priveşte modul Europei de a gândi politicile de securitate. Cu un deceniu în urmă marile ţări europene aveau încă ambiţia de a propune o alternativă spiritualizată la stilul intervenţiilor americane, dar astăzi creşterea sentimentului de insecuritate a provocat o reevaluare a procedeelor. O schimbare majoră de optică s-a făcut simţită mai ales în cursul ultimului an.

În septembrie 2012, în discursul său despre starea Uniunii, preşedintele, Jose Manuel Barroso, spunea: «Lumea are nevoie de o Europă aptă să desfăşoare misiuni militare pentru stabilizarea zonelor de criză. Trebuie să consolidăm politica noastră comună externă şi de securitate şi abordarea comună în domeniul apărării, căci împreună noi avem puterea şi autoritatea necesare pentru a influenţa lumea încercând să o facem mai justă şi mai atentă la respectarea normelor juridice şi a drepturilor omului». Cu două luni mai târziu, Concluziile Consiliului de Afaceri Externe subliniau de asemenea “necesitatea unei industrii de apărare europene puternice şi mai puţin dezbinată de natură să sprijine şi întărească capacităţile militare ale Europei şi capacitatea UE de a acţiona în mod autonom.”

Europa afirma, aşadar, o poziţie mai ofensivă, conştientă că pacifismul ei contribuise la pierderea influenţei globale şi implicit la diminuarea propriei securităţi. Dar de anul trecut şi până astăzi am asistat la o evoluţie şi mai spectaculoasă. În perspectiva Consiliului European care va avea loc în luna decembrie Comisia Europeană a prezentat miercuri, 24 iulie, un plan de măsuri pentru eficientizarea sistemului comun de apărare, făcând totodată o evaluare a situaţiei: «Contextul strategic şi geopolitic se află în continuă şi rapidă evoluţie. Echilibrul forţelor pe glob s-a modificat prin apariţia unor noi centre de gravitaţie şi prin deplasarea către Asia a interesului strategic al Statelor Unite. În acest cadru, Europa trebuie să facă mai mult pentru a-şi asigura propria securitate, în cadrul frontierelor sale ca şi în exterior.»

Prin urmare dacă anul trecut preşedintele CE Juan Manuel Barroso semnala o pierdere de influenţă globală, astăzi Comisia se arată îngrijorată de pierderea sentimentului propriei securităţi. Europa are sentimentul de a fi oarecum abandonată de SUA şi pare tot mai preocupată de a-şi crea mijloacele militare prin care să acţioneze pe cont propriu.

Totuşi aceste alerte nu au capacitatea de a pune în mişcare politici comune câtă vreme problemele de securitate sunt pe mai departe evaluate diferit de statele componente. Un expert în subiecte europene, preşedintele Fundaţiei Robert Schuman, Jean-Dominique Giuliani a expus dificultăţile cu multă claritate: „Europenii nu împărtăşesc aceeaşi viziune strategică asupra lumii, aceeaşi concepţie asupra mijloacelor diplomatice şi militare şi nici aceeaşi idee a rolului şi locului pe care îl ocupă forţele militare în cadrul societăţii. Ei au dificultăţi în a defini interese comune şi interesele lor naţionale par adesea divergente.”

Dar cum s-ar putea realiza o politică comună? Comisia Europeană îşi expune propria sa viziune care a propus în primă instanţă o reglementare şi transparentizare a achiziţiilor şi a producţiei militare în cadrul UE. Cu alte cuvinte, CE propune măsuri menite în esenţă să elimine concurenţa care există încă între statele europene în ce priveşte achiziţiile, dar şi vânzările de armament pe terţe pieţe, după cum să realizeze un control centralizat asupra tuturor resurselor militare, de la tehnologii la materii prime.

Consiliul European din luna decembrie va lua probabil în discuţie aceste proiecte, dar este de pe acum previzibil că mai ales statele care deţin mari capabilităţi militare aşa cum este Franţa se vor opune acestor evoluţii. Aşa cum germanii nu doresc mutualizarea datoriei, francezii nu vor fi convinşi uşor să pună, practic, în comun zestrea lor militară. Iar britanicii vor căuta din start să rămână de o parte, căci domeniul apărării este chiar miezul intim al suveranităţii pe care nu doresc să-l cedeze.