1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Dificultăţile asumării trecutului comunist

Asumarea trecutului în statele UE este cum nu se poate mai diferită de la ţară la ţară. Un congres asupra legislaţiiei massmedia organizat de Universitatea Viadrina din Frankfurt a dezbătut cauzele acestor discrepanţe.

default

La dreapta pastorul Neubert, la mijloc Marianne Birthler la congresul derulat la Frankfurt pe Oder, la Universitatea Viadrina

Pînă acum 3 ani, UE era o entitate în care doar foştii redegişti făcuseră experienţa vieţii sub comunism. Din 2004 încoace situaţia s-a schimbat.

De la aderarea celor 10 ţări central şi esteuropene încoace, UE a devenit un spaţiu plin de oameni victimizaţi în mod direct de stalinism şi totalitarismul de extracţie marxistă.

Dar asumarea trecutului în aceste state este cum nu se poate mai diferită de la ţară la ţară. La rîndul ei UE suferă de o memorie disjunctă. Un congres asupra legislaţiei massmedia organizat de Universitatea Viadrina din Frankfurt a dezbătut cauzele diverselor clivaje şi discrepanţe.

Avantajele modelului german

„Ne aflăm abia la începutul elucidării trecutului nostru comunist” – a declarat cu remarcabilă modestie, dar just, Marianne Birthler, şefa versiunii germane a CNSAS. In fapt, Germania a început această uriaşă muncă (pe care nu puţini au declarat-o „sisifică” şi au calificat-o drept „inutilă” şi „absurdă”, în speranţa că i se va pune capăt grabnic) imediat după prăbuşirea zidului Berlinului. Primul pas decisiv s-a făcut graţie cetăţenilor estgermani, care au luat cu asalt arhivele securităţii comuniste STASI, preluînd controlul asupra dosarelor. Apoi lucrurile s-au realizat într-o manieră sistematică şi instituţionalizată, prin ceea ce s-a numit „oficiul Gauck” – a cărui conducere avea s-o preia Birthler.

Deşi se bucură de acest drept de aproape 2 decenii, cetăţenii germani continuă să solicite accesul la dosarele lor, întocmite de fosta poliţie politică a regimului comunist.

Carenţele modelului german

Nu puţine state din fostul bloc răsăritean au preluat modelul german. Dar în efortul elucidării trecutului totalitar, unele au făcut progrrese mai notabile decît Germania, altele au rămas mult în urma ei. Din prima categorie face parte Polonia, a susţinut Piotr Stawowy, şeful Institului Mmoriei Naţionale, de la Varşovia. „După ce, într-un mod fără precedent, s-au pus în siguranţă, în Germania, arhivele securităţii, nu s-a întreprins mai nimic pentru ca indivizii vinovaţi de complicitate la crimele comunismului să fie traşi la răspundere”, a regretat Stawowy.

Cazul românesc

Şi mai problematică s-a vădit a fi situaţia în alte foste ţări comuniste. La Frankfurt pe Oder, pastorul Erhard Neubert, de la oficiul Birthler, nu şi-a ascuns dezamăgirea şi neîncrederea provocată de evoluţia lucrurilor în acest domeniu în România şi Bulgaria. Potrivit lui, neajunsurile în elucidarea trecutului sunt istoric determinate. „Am afirmat întodeauna că asumarea trecutului oglindeşte într-o anumită privinţă revoluţia şi tranziţia la democraţie. In anumite state esteuropene n-au avut loc revoluţii foarte frumoase. S-au produs revoluţii contrafăcute, manevre ale partidului comunist încercînd să se autosalveze. Or, şi azi există (Consilii) de Studiere a arhivelor securităţii fără dosare, iar fostele servicii secrete sunt şi noile servicii secrete. Nu ajunge să preiei o lege, pentru a face treaba necesară. Ai nevoie”, a precizat Neubert, „de personalul adecvat, de angajaţi care să-şi dorească libertatea şi democraţia”.

Necesitatea memoriei comune

In mod evident, asumarea trecutului comunist, adoptarea unor legi ale lustraţiei, pedepsirea celor vinovaţi de crimele comise sub regim totalitar sunt esenţiale pentru bunul mers spre democraţie al unei societăţi postdictatoriale. Acest lucru e valabil pentru toate societăţile central-şi esteuropene, inclusiv, fireşte, pentru cea românească, dar şi pentru dezvoltarea unei identităţi europene.

Fiindcă, după cum a reliefat Birthler, „apariţia unei identităţi paneuropene va deveni posibilă abia cînd se va lua în serios, ca parte a istoriei europene - experienţa oamenilor care au trăit sub regim comunist”.

Memorii disjuncte

Or, pe moment, există în Europa două discursuri istorice paralele, unul occidental şi altul răsăritean. In vest, cunoaşterea comunismului e foarte deficitară, iar lacunele de informaţie provoacă adesea neînţelegeri evitabile între ţările din vest şi cele din est. In schimb, în răsărit se ignoră ori se face adesea abstracţie de nazism, fascism şi Holocaust.

Potrivit expertului polonez Kazimierz Wojcicki, „pare obligatoriu să se găsească un limbaj european comun”, care să acopere istoria jalonată de tragedii a veacului trecut.

Rolul nefast al unei părţi a massmediei

Din păcate, mediile de informare nu-şi fac prea bine treaba. Nu puţine sunt controlate de foşti securişti. Pe cât de grotescă şi periculoasă, pe atît de puţin suprinzătoare este, deci, prezenţa frecventă „pe sticlă” a unor foşti securişti, asasini ori torţionari precum generalul Pleşiţă, Gheorghe Enoiu sau Ilie Merce. În răstimp, victimele lor dispun de prea puţine şanse de a-şi expune punctul de vedere pe micile ecrane.