1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Dificilă misiune de mediere pentru ministrul de externe german

Conflictul care durează de mai mulţi ani în jurul a două regiuni secesioniste ale Georgiei s-a agravat. Ministrul german de externe încearcă să medieze între Georgia, Abhazia şi Rusia.

default

Georgia şi regiunea secesionistă Abhazia

În drum spre Tbilisi, ministrul federal de externe, Frank Walter Steinmeier, nu şi-a făcut iluzii în privinţa succesului iniţiativei de mediere în conflictul din Abhazia. O soluţionare simplă nu va exista dar nici nu se poate asista cu braţele încrucişate la agravarea crizei, este de părere Steinmeier.

Acesta va sosi astăzi la Suhumi, capitala republicii unilateral proclamate, Abhazia. Regiunea care s-a desprins de Georgia nu este recunoscută internaţional, dar aspiră la un stat propriu. În timp ce Georgia respinge strict seccesiunea Abhaziei şi acuză Moscova că intenţionaeză să anexeze această regiune separatistă rusofonă, Moscova o susţine. Rusia acuză la rândul ei Georgia că urmăreşte să recupereze prin forţă regiunea.

Steinmeier va fi primit la Moscova de preşedintele Dimitri Medvedev.

Planul în trei etape propus de Germania pentru soluţionarea conflictului prevede, pe lângă măsuri de stabilire a încrederii şi ajutor financiar de reconstrucţie şi revenirea a 250.000 de refugiaţi georgieni, care au părăsit Abhazia după lupte sângeroase la începutul anului 1990. La finele procesului de abia urmează să fie definit statutul regiunii.

Germania coordonează aşa numitul Grup ONU de prieteni din care mai fac parte Marea Britanie, Franţa, Rusia şi SUA.

Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, critică însă propunerile Germaniei, argumentând că în prezent este absolut nerealistă revenirea celor 250.000 de refugiaţi georgieni, fiind nevoie ca situaţia să se calmeze. În context, Lavrov a precizat: ”Am propus Consiliului de Securitate un proiect vizând soluţionarea celei mai dificile sarcini, semnarea Acordului de renunţare la forţă de ambele părţi. Acest pericol este prezent permanent şi noi vrem să înceteze orice speculaţii referitoare la o soluţie a problemei prin folosirea forţei”.

În ultimele săptămâni atentatele cu bombe din Abhazia şi schimburile de focuri din Osetia au stârnit din nou teama faţă de un nou război în regiune. Toate părţile s-au acuzat reciproc că poartă răspunderea pentru această criză.

Ca ilustrare a tensiunilor extreme din regiune, Rusia şi Georgia au efectuat marţi manevre militare în proximitatea frontierelor lor comune. Toate acestea în contextul rivalităţii crescânde între Washington, care sprijină aderarea Gerogiei la NATO, şi Rusia, ostilă extinderii alianţei la frontierele ei.

Ministrul german de externe Steinmeier nu are o misiune uşoară, aceea de a impulsiona dialogul dintre Georgia, Abhazia şi Rusia. Ieri, el a apelat la toate părţile, cerându-le să „pună capăt spiralei violenţei. Lipsa de dialog nu poate fi o opţiune de viitor”, a mai precizat şeful diplomaţiei germane.

Preşedintele Georgiei, Saakaschwili, insistă asupra unităţii teritoriale a ţării. La Suhumi Steinmeier va auzi probabil că Georgia nu renunţă nici în ruptul capului la această regiune, iar ministrul de externe rus Lavrov îi va reproşa că Vestul are o atitudine de blocadă.

Dar Steinmeier s-a înarmat cu multă răbdare şi nu mizează pe acceptarea planului german în trei etape în acest an. Interesul lui este deocamdată să reuşeasă să lanseze prima rundă a dialogului dintre părţile implicate, până la finele anului 2009.

Vă mai recomandăm