1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Diferenţele dintre săraci şi bogaţi se adâncesc

Rainer Sütfeld / Alina Kühnel26 august 2005

Prăpastia dintre statele sărace şi cele bogate devine tot mai adâncă, se arată în cel mai recent raport al Naţiunilor Unite. Deşi, în ultimii ani, mai multe ţări au înregistrat progrese economice nesperate, cea mai mare parte a populaţiei de pe Glob nu a beneficiat de pe urma acestor evoluţii. În ciuda obligaţiilor asumate de comunitatea internaţională privind combaterea nedreptăţilor majore până în anul 2015, distanţele dintre săraci şi bogaţi se amplifică şi prin slaba alocare a resurselor, dar şi proasta adimistrare a formelor de învăţământ şi a sistemelor sanitare la nivel mondial, se mai arată în documentul prezentat ieri la New York.

https://p.dw.com/p/B1U2
Săracii devin mai săraci - este şi cazul sudanezilor
Săracii devin mai săraci - este şi cazul sudanezilorImagine: dpa

Progresele economice sunt bune, dar rezultatele ar trebui mai bine administrate - este opinia subsecretarului general al Naţiunilor Unite, Jose Antonie Ocampo, care a participat ieri la New York la prezentarea raportului ONU pe anul în curs. Distanţa dintre săraci şi bogaţi, dezechilbrul la nivel mondial – s-au majorat considerabil în ultimii 25 de ani:

„Prăpastia dintre veniturile celor bogaţi, din ţările dezvoltate şi cei săraci a crescut în mod dramatic” a accentuat Jose Antonio Ocampo.

În vreme ce în ţări precum India sau China, economia înfloreşte şi, cel puţin din punct de vedere statistic, ponderea celor săraci este în scădere, statele africane din sudul Saharei au rămas la acelaşi nivel de subdezvoltare din 1993. Cei care lucrează în statele „lumii a treia” sunt de cele mai multe ori lipsiţi de orice drept: „Activităţile lucrative fără forme legale sunt des întâlnite nu doar în statele în curs de dezvoltare şi în cele sărace, ele sunt duse la extrem în Africa, unde 4 din 5 muncitori nu au nici un fel de drepturi. Iar ponderea acestora creşte în tot mai multe ţări” a mai spus subsecteraul general al ONU, Jose Antonio Ocampo.

Inegal împărţită este şi munca în sine: în vreme ce în statele industrializate, rata şomajului a scăzut în ultimii 10 ani de la 8 la 6,8 procente, în alte zone ale lumii, numărul celor aflaţi în căutarea unui loc de muncă plătit creşte.

„Şomajul este în zonele subdezvoltate mai mare decât în cele industrializate. În paralel, în ţările dezvoltate s-au înregistrat progrese. Şomajul este extrem în de ridicat în America de Sud, iar zona insuelelor Caraibe devine o problemă serioasă”, a mai declarat Ocampo.

Foarte afectaţi de lipsa locurilor de muncă sunt tinerii. Din totalul de 168 de milioane de şomeri din întreaga lume, 47 la sută sunt tineri. Se înregistrează majorării şi între diferenţele dintre salariile celor din poziţiile de răspundere şi angajaţii simpli sau între specialişti şi muncitori necalificaţi, precum şi în interorul statelor industrializate.

Exemple negative sunt cele din Canada, Marea Britanie şi Statele Unite. Deşi aici au fost create noi locuri de muncă, majoritatea rămân în sectorul veniturilor reduse. Aproape un sfert din salariaţii de pe Glob, nu depăşeşc, în ciuda unui venit constant, limita de sărăcie.

Asfel de inegalităţi, pot duce la tensiuni sociale şi la violenţe, avertizează Ocampo. Situaţie care nu exclude nici izbucnirea de noi războaie în ţările sărace.