1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Cultură

Diana şi Acteon, cupluri de artişti celebri şi triunghiul suprarealist

În Renania de Nord/ Vestfalia se deschid în aceste zile o serie de expoziţii tematice, ieşite din comun.

default

"Diana si Acteon" de Jan Brueghel cel Bătrân şi Jacob De Backer, ulei pe cupru

„Diana şi Acteon” este titlul expoziţiei găzduite de Museum Kunst-Palast din Düsseldorf şi care reuneşte mai mult de 300 de lucrări – pictură, sculptură, grafică, fotografii, instalaţii video – realizate de peste 200 de artişti. Exponatele, care provin din muzee şi colecţii particulare germane sau străine sunt prezentate publicului laolaltă pentru prima dată sub un astfel de motto. Ceea ce au încercat organizatorii este să ofere publicului posibilitatea de a percepe în aceste opere datând din secolul al XVI-lea şi până astăzi un fir roşu; privirea interzisă asupra nudităţii. Diana şi Acteon reprezintă un motiv mitologic frecvent folosit de artişti de-a lungul epocilor. Potrivit „Metamorfozelor” lui Ovidiu, vestitul vânător Acteon o surprinde pe Diana goală, în timp ce se îmbăia în apele unui râu. Drept pedeapsă zeiţa îl transformă într-un cerb. Rembrandt bunăoară este doar unul din marii artişti, care au tratat acest subiect. Profitând de acest mit, marele maestru al epocii baroce a pictat nu mai puţin de 20 de nimfe, scăldându-se şi vădind şi ele o indecentă goliciune, alături de frumoasa Diana. În expoziţia ce poate fi vizitată până la mijlocul lunii februarie 2009 figurează şi lucrări de Rubens, Veronese, Bonnard, Picasso, Poussin, Rodin sau Klimt. Există şi voci critice, care consideră regretabil faptul că organizatorii nu au reuşit să evite – în ce priveşte o bună parte a operelor artiştilor contemporani, alunecarea în pornografie.

Salvador Dali und seine Ehefrau und Muse Gala

Salvador Dali cu soţia şi muza sa, Gala, în 1951

Dacă marii maeştrii ai secolelor XVII/ XVIII ştiau prea bine că trebuie să recurgă la teme din mitologie pentru a reda pe pânză goliciunea feminină, Salvador Dali a ales de la bun început calea provocării, fără ascunzişuri, fără pretext. „Triunghiul Dali din Emporda” – sub acest titlul sunt prezentate publicului la Solingen 150 de lucrări grafice, purtând semnătura celebrului artist suprarealist. „Triunghiul Dali” reprezintă - sub această formă geometrică - o zonă din regiunea Emporda, din nordul Spaniei, marcând locurile legate de biografia excentricului dar genialului Salvador Dali: Port Lligat, Figueres şi Pubol. Cine vrea să pornească pe urmele lui Dali alege această rută, vizitând fosta sa locuinţă, muzeul care-i este dedicat şi castelul Galei, la fel de celebra sa soţie. Printre piesele prezentate la Solingen se numără şi renumitul ciclu de litografii „Don Quichote”, „Divina Comedie” şi „Decameronul”.

Şi pentru că am amintit-o pe Gala, nu doar soţia dar şi muza care l-a inspirat până la moarte pe Dali, o altă expoziţie şi-a propus - ceva cu totul nou - să prezinte cupluri de artişti celebri şi modul în care aceştia s-au influenţat reciproc în actul creator. Marianne von Werefkin şi Alexej von Jawlensky, Camille Claudel şi Auguste Rodin, Gabriele Münter şi Wassily Kandinsky, Frida Kahlo şi Diego Rivera sunt doar câteva exemple.

Porträt von Frida Kahlo

Pictoriţa mexicană, Frida Kahlo, văzută de Diego Rivera

Expoziţia „Cupluri de artişti – dragoste, artă şi pasiune” poate fi vizitată la muzeul "Wallraf-Richartz şi Fundaţia Corboud" din Köln. Ea îşi va continua drumul pe 21 februarie 2009 la Haga, unde va fi găzduită de Gemeentemuseum.