1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Dialog sârbo-kosovar cu medierea UE

La Bruxelles se reunesc marţi delegaţii din Serbia şi Kosovo. Este vorba de primele tratative directe între cele două părţi, de la proclamarea independenţei Kosovo, în urmă cu aproximativ trei ani.

default

Şi sârbii şi albanezii kosovari s-au declarat dispuşi pentru dialog, cu medierea UE. Ţelul reuniunii este ameliorarea vieţii de zi cu zi a kosovarilor, dar şi a minorităţii sârbe.

Cele două părţi vor lua în discuţie probleme practice, cum ar fi recunoaşterea diplomelor de studii, legalizarea certificatelor de căsătorie, înmatricularea autovehicolelor şi aria de competenţă a celor două administraţii, inclusiv în materie de criminalitate. Până de curând, rezolvarea acestor probleme era de negândit.

Baza juridică este în toate aceste cazuri controversată. În sudul tânărului stat, a cărui independenţă a fost proclamată în urmă cu trei ani, sunt valabile constituţia şi legile votate de Parlamentul de la Priştina.

Sârbii din nord, în schimb, nu recunosc proclamaţia de independenţă a albanezilor kosovari. Pentru ei, Kosovo rămâne în continuare, dacă nu chiar o provincie sârbă, atunci cu siguranţă un protectorat al ONU. Deci, un provizorat, în care guvernul kosovar, poliţia kosovară sau justiţia kosovară nu au niciun cuvânt de spus. Viaţa de zi cu zi se desfăşoară anevoie în asemenea condiţii.

Un exemplu: tribunalul districtual din oraşul divizat pe criterii etnice Mitrovica. În urmă cu trei ani clădirea a fost luată cu asalt de demonstranţi sârbi şi devastată. Între timp a fost renovată cum s-a putut. La etajele superioare, sacii de nisip şi geamurile sparte amintesc şi azi de frământările de atunci.

Hashim Thaci

Premierul kosovar Hashim Thaci

Dat fiind că sârbii nu recunosc legitimitatea judecătorilor albanezi şi albanezii nu o recunosc pe cea a sârbilor, e nevoie de ajutorul unor magistraţi străini, cum ar fi judecătoarea Christine Lindemann din Germania.

Aceasta a afirmat: "Nu-i putem înlocui pe judecătorii autohtoni. Nu putem face treaba în locul lor. Ce putem face însă, este să insistăm asupra respectării drepturilor omului. În speţă, să insistăm ca suspecţii să nu fie menţinuţi în arest vreme îndelungată, fără proces."

Christine Lindemann face parte din echipa de experţi ai EULEX. Această misiune a UE, care numără 2000 de experţi în domeniile justiţie, poliţie şi vamă, încearcă să-i sprijine pe albanezii kosovari la edificarea propriilor structuri de stat de drept.

Regulile bunei convieţuiri trebuie însă stabilite de cele două părţi, şi pentru asta e nevoie de clarificarea unor chestiuni fundamentale.

În această lumină, toamna trecută, sârbii şi albanezii kosovari s-au declarat deschişi pentru discuţii directe legate de aspecte practice, cu medierea UE. Chiar dacă politicienii rămân sceptici şi de-o parte şi de alta, ei vor să contribuie la uşurarea vieţii cotidiene în Kosovo.

Şeful delegaţiei sârbe de negociere, Borko Stefanovic, subliniază că aceste întâlniri nu constituie în niciun caz o recunoaştere indirectă a independenţei Kosovo:

Kosovo Demonstration in Mitrovica gegen Wahlen Flash-Galerie

Mai 2010 - proteste ale albanezilor din Mitrovica, Kosovo, faţă de alegerile organizate în partea sârbă a oraşului

"Natura acestor tratative este cu totul alta. Noi vrem ca sârbii din nordul Kosovo să nu se mai simtă ca închişi într-o colivie. În prezent, telefoanele lor mobile nu au reţea, actele lor nu sunt valabile şi nici numerele de înmatriculare ale maşinilor pe care le deţin. Ei aşa simt, că nu ţin de Kosovo, dar nu mai ţin nici de Serbia."

Delegaţia albanezilor kosovari este condusă de vicepremierul guvernului de la Priştina, doamna Edita Tahiri. Ea a declarat ambiguu în cadrul unui interviu acordat unui cotidian din Belgrad că va aborda pozitiv şi creativ discuţiile de la Bruxelles.

Premierul kosovar a fost mult mai direct în privinţa ţelului urmărit în cadrul tratativelor, afirmând recent:

"Suntem încrezători că la finele acestui dialog se va afla recunoaşterea reciprocă a independenţei Serbiei şi Kosovo. Aceasta ar fi de ajutor ambelor state pentru o rapidă integrare în NATO şi UE."

După ceremonia de deschidere a acestui dialog, tratativele vor continua la intervale regulate de două până la trei săptămâni. Data încheierii nu a fost stabilită, iar teme de discuţii există din abundenţă.

Autor: Jörg Paas / Ioachim Alexandru
Redactor: Ovidiu Suciu

Vă mai recomandăm