1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Dialog Diaconescu-Fratttini

Ministrul de externe al României, Cristian Diaconescu, l-a sunat pe omologul sau din Italia, Franco Frattini, în legatură cu scandalul de la Guidonia.

default

Franco Frattini vrea să-i trimită acasă pe infractorii români

Acolo, cinci tineri români care violaseră o fată au fost pe punctul de a fi linşati de mulţime.

Cristian Diaconescu i-a solicitat lui Franco Frattini să facă ce-i stă în putinţă pentru a limita manifestările publice împotriva românilor.

El a strecurat şi o aluzie critică la adresa ambianţei generale faţă de resortisanţii români: „infracţionalitatea, a spus Diaconescu, nu are cetăţenie, iar un popor nu poate fi incriminat pentru actele unui număr restrîns de cetăţeni care nu respectă legea şi au un comportament necivilizat”.

În acelaşi ton al diplomaţiei standardizate, Cristian Diaconescu, a formulat şi un avertisment: «Vom continua dialogul şi cooperarea dintre România şi Italia, a spus el, pentru ca situaţia să nu ducă la evoluţii nedorite pentru ambele state».

Din nefericire tipul acesta de diplomaţie, «ca la carte» riscă să rateze adevăratul dialog.

Ministrul de Externe al Italiei, Franco Fratini, spusese şi el într-un interviu acordat unui post de radio din Italia (Radio 24) că nu ar putea spune că e vorba de «infractori români, întrucît un infractor este doar un infractor». «Dar, a continuat Frattini, sînt date statistice care arată că din rîndurile românilor provin o mare parte din aceia care provoacă reacţii în Italia».

Apoi a făcut o propunere: «Aceşti infractori trebuie să-şi ispăşească pedeapsa în ţara lor, iar România ar trebui fie de acord cu acest tip de abordare. Ar fi o dovadă de adevărată solidaritate europeană, în afara oricărei suspiciuni de discriminare.»

Franco Frattini a făcut aşadar o propunere, pe care Cristian Diaconescu a trecut-o, « diplomatic », sub tăcere. Situaţia dintre România şi Italia a devenit însă foarte complicată şi ea nu poate fi ameliorată cu tipul acesta de diplomaţie rigidă.

În plus România a făcut mereu impresia că abordează situaţia cetăţenilor ei din afara graniţelor cu dublă măsura.

Atunci cînd aceştia au succes, cum a fost cazul zidarului care cînta la o televiziune spaniolă, ei sînt acoperiţi de onoruri şi sînt trataţi ca « cetăţeni români », dar atunci cînd, dimpotrivă ei provoacă mari tulburări, sînt priviţi dintr-o dată ca “cetăţeni europeni”.

Cu alte cuvinte, autorităţile române lasă impresia că se spală pe mîini.