Dialog între secole

Mulţi s-ar putea întreba ce au în comun o statuie a zeiţei victoriei Nike, o versiune romană din Arhiva Academică a Universităţii din Bonn, cu marile picturi ale cunoscutului pictor german Anselm Kiefer care este preocupat de distrugerile războiului? La secole distanţă, muzeografii redescoperă constante în spiritul uman şi mai ales, că viziuni stilistice din cele mai diferite pot fi alăturate făra a produce stridenţe. Dimpotrivă - calmul unor sculpturi antice se armonizează perfect cu agitaţia unor lucrări de artă contemporane. Este un mesaj miraculos transmis ori o coerenţă incredibilă?

Muzeele şi cei care lucrează în ele nu sînt doar conservatori ai memoriei omenirii, ci un fel de navigatori prin timp. Ei trebuie să aibă curajul de a pune în aplicare pentru publicul larg lozinca lui Joseph Beyus "Eu nu sînt un om, ci un iepure." Lucrările lui, ale unui renumit nonconformist, au fost alăturate unor cioburi din vase antice pe care apar…iepuri! Există şi o cultură a fragmentului, care poate fi montat în instalaţii muzeale multivalente. Ne aducem aminte de "Muzeul Imaginar" al lui Malraux şi privim cu alţi ochi tot ce se petrece în arta din vremurile noastre. Merită a fi amintit aici şi un pictor roman, Ion Tuculescu, care a evoluat de la expresionismul gestual de tip van Gogh la un fel de peisagism imaginar al totemurilor pline de ochi anonimi. El şi-ar fi putut găsi bine locul în această expoziţie - dacă ar fi fost cunoscut în lume…Alături de Georg Baselitz, Gerhard Richter şi Ulrich Rückriem. In dialog cu o naiadă ciobită sau o coloană dorică. Totul este o punte între veacul al 3-lea dinaintea lui Hristos şi anul revoluţionar 1969 în care a funcţionat un sistem precis de identificare prin metode selective a persoanelor suspecte. De ce să nu alăturăm unor asemenea imagini o urnă mortuară antică din marmoră care prezintă defunctul pe o faţetă a casei miniaturale într-o versiune anonimă, universal valabilă? S-a mers pînă la juxtapunerea unor idoli cicladici din veacul al 3-lea î.e.n. cu imagini ale mulţimilor de azi realizate de Sigmar Polke.

Acest dialog dintre o colecţie de artă contemporană şi o arhivă arheologică reprezintă un caz de actualitate din evoluţia muzeografiei. Compatibilitatea unor opere de artă clasică cu opere ale unor asa-numiţi "sălbatici" ai artei moderne crează un climat de destindere culturală şi de toleranţă pe care îl pot întreţine cu multă imaginaţie cele mai mici muzee din lume. Sînt iniţiative expoziţionale comparatiste care implică mult curaj, dar se pot bucura, ca în acest caz, şi de mult succes. Este un fel de a pune în valoare colecţii binecunoscute publicului care descoperă faţete necunoscute ale culturii contemprane din perspectiva trecutului.