1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Dezinteres cultural faţă de România şi Bulgaria?

Un îndemn la o mai bună cunoaştere reciprocă, din convingerea că România şi Bulgaria prin cultura lor ar trebui să atragă mai intens privirile Europei, semnat de o scriitoare originară din România, reţine atenţia.

Ce ne leagă este neinteresant. Prea puţine ştie europeanul despre viaţa reală a oamenilor din Bulgaria şi România, ţări care de şapte ani sunt deja membre ale Uniunii Europene. Iar disponibilitatea de a face descoperiri nu este prea mare.

Plauzibilă, dacă nu chiar veridică şi oricum întristătoare este impresia pe care scriitoarea Carmen Francesca Banciu, originară din România, care a ales germana ca limbă de exprimare literară, o enunţă în portalul electronic al postului de radio Deutschlandfunk Kultur.

Textul autoarei este nu numai o invitaţie la o mai profundă şi diversificată cunoaştere reciprocă, dincolo de clişee şi prejudecăţi, dincolo de întîmplările zilei, ci şi o variaţiune a unui mai vechi lamento est-european, pricinuit de o relativă indiferenţă a occidentului faţă de cultura ţărilor care, decenii la rînd, au stat sub povara dictaturilor comuniste. Vitregiile istoriei au făcut ca, pentru estul european şi nu numai pentru el, ci şi pentru bună parte din restul mapamondului, occidentul, prin valorile şi performanţele sale, să deţină un rol exemplar în epoca modernă, în plin proces de mondializare.

Că la 24 de ani după prăbuşirea Cortinei de Fier Europa este încă scindată este  doar în parte adevărat. Nu mai puţin adevărat este că şi între nordul şi sudul continentului există frontiere invizibile, generate de un specific cultural, de o anumită mentalitate, de o istorie naţională, de un destin mai mult sau mai puţin fericit. Sunt regiuni ale Europei în care de secole domneşte pacea, sunt altele pe al căror pămînt sîngele a curs în şuvoaie.

Carmen Francesca Banciu

Carmen Francesca Banciu

Carmen Francesca Banciu este pe deplin îndrituită să revendice o stimulare a schimburilor culturale, a învăţării din experienţa celuilalt, pentru ca idealul, visul unei Europe unite să se împlinească.

Acest demers ar trebui să fie programatic, instituţionalizat şi aplicat pe scară largă. Ceea ce de altfel se şi întîmplă. Modele există şi unele au fost cu succes aplicate. Bunăoară, reconcilierea franco-germană, celebrată tocmai în acest an, concretizată în varii forme, între care renumitele schimburi de tineret.

Admiţînd că occidentul nu ar manifesta suficient interes faţă de estul european, în cazul dat faţă de România şi Bulgaria, ne putem întreba în aceeaşi măsură şi cît de interesaţi sunt  bulgarii să cunoască cultura vecinilor lor din nord sau românii, de cea a partenerilor lor de la sud de Dunăre.

Întrebarea poate fi extrapolată şi în cazul altor state aşa-zis frăţeşti din fostul bloc răsăritean.Cît interes manifestă românii faţă de cultura Poloniei, a Finlandei sau Estoniei? 

Dacă se caută temeinic un răspuns, el ar fi suficient de dezamăgitor. Nici proaspetele membre ale UE, tinerele democraţii est-europene, nu manifestă un interes cultural deosebit una faţă de cealaltă. Ceea ce nu constituie deloc un alibi sau o scuză, ci, dimpotrivă, un îndemn la a face efortul necesar spre a privi şi la ce este bun şi frumos în ograda vecinului. 

Fireşte că are din nou dreptate Carmen Francesca Banciu cînd afirmă că este în interesul UE să stimuleze coeziunea ei internă şi să acorde fiecărei ţări atenţie, tratîndu-i pe toţi membrii săi cu acelaşi respect.

Or, tocmai de aceea, se cuvine amintit că schimbările impuse la conducerea ICR în vara anului trecut au avut un efect pernicios asupra imaginii ţării şi a interesului faţă de cultura ei, după ce acestea cunoscuseră în prealabil o spectaculoasă însufleţire în apus, datorată unei inteligente strategii de programe bine alese şi de oferte generoase şi revelatoare, atestînd o solidă şi substanţială participare la dialogul cu cultura apusului.

În competiţia culturală la nivel european este nevoie de inventivitate şi curaj, de antrenament şi imaginaţie, spre a  atrage privirile şi aplauzele celor aflaţi în tribune. 

Ca observator atent al prestaţiilor culturale româneşti în Germania, îmi permit să nuanţez „tabloul”: mass-media din apus nu înregistrează doar performanţele culturale de vîrf, spectaculoase ale unor artişti şi intelectuali români sau originari din România. Există în apus şi o focalizare competentă, profesionistă, nepărtinitoare şi mai puţin zgomotoasă a unor fapte pozitive şi produse (materiale şi intelectual-artistice) de calitate ce vin din estul şi sud-estul european.

Dovada o furnizează chiar publicarea în portalul postului public de radio Deutschlandkultur a intervenţiei scriitoarei Carmen Francesca Banciu, stabilită la Berlin, oraş pe care-l supranumeşte în titlul uneia din scrierile sale „Parisul meu”.