1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Dezarmare sau înarmare?

O dată cu semnarea Tratatului START, de către Rusia şi Statele Unite ale Americii, în luna aprilie, procesul de dezarmare a revenit în atenţia opiniei publice internaţionale.

default

START I - a fost semnat în 1991 şi a expirat

Este cel mai complex tratat de dezarmare din ultimele două decenii. Până astăzi însă, textul nu a fost ratificat şi el ar putea fi chiar respins de noua majoritate republicană din Senatul de la Washington.

Relaţiile ruso-americane păreau a fi detensionate. Prin noul tratat de dezarmare se stabilea reducerea focoaselor nucleare la 1550 pentru fiecare din cele două ţări. Un semnal pentru noi iniţiative de dezarmare, campanie pe care laureatul Nobelului pentru Pace, Barack Obama, a trecut-o în priorităţile mandatului său. Dar succesul republicanilor la alegerile din noiembrie îi încurcă acum planurile.

Pentru a intra în vigoare, tratatul trebuie ratificat de Senat, cu o majoritate de două treimi, adică cu 67 de voturi. Dat fiind că democraţii ocupă acum 58 de fotolii de senator, ei ar avea nevoie de 9 aliaţi din rândul republicanilor. În ianuarie 2011, când Senatul se va reuni în noua formulă, va fi nevoie de şi mai multe voturi din tabăra republicană.

Barack Obama beim NATO Gipfeltreffen in Lissabon

Barack Obama la summitul NATO de la Lisabona

Iată de ce, Obama insistă acum pentru urgentarea ratificării:

"Le-am amintit celor prezenţi că tratatul a fost semnat acum şapte luni şi că a fost analizat în 18 comisii parlamentare. Textul se bucură de sprijinul congresmenilor, al experţilor pe probleme de securitate, al şefilor Pentagonului şi Secretarilor de Stat din actuala şi fostele administraţii, al democraţilor şi republicanilor. Tratatul este extrem de important pentru siguranţa naţională. Trebuie să-l ratificăm acum"

Între timp şi foştii şefi ai diplomaţiei americane, republicanii Colin Powell, James Baker şi Henry Kissinger şi-au declarat suţinerea faţă de noul tratat START. Dar conducerea republicană a Senatului blochează acum iniţiativa, motivând că arsenalul nuclear american trebuie modernizat.

Barack Obama und Dmitry Medwedew beim APEC-Gipfel in Japan

Barack Obama în discuţie cu Dmitri Medvedev

De cealaltă parte, Kremlinul face presiuni. Atât preşedintele Medvedev cât şi premierul Putin ameninţă cu o nouă fază de înarmare, în cazul în care Washingtonul nu ratifică textul şi amplasează scuturile anti-rachetă unilateral, fără implicarea Moscovei.

Deşi la summitul NATO de la Lisabona, Medvedev a lăudat cooperarea bilaterală, în Duma de Stat poziţia lui a fost primită cu scepticism:

"Evident, este o dezvoltare pozitivă. Dar, în această sală, vreau să spun că, în următorii 10 ani avem următoarele alternative: ori ajungem la o înţelegere în privinţa scutului anti-rachetă şi construim un mecanism de parteneriat complet, sau, dacă nu reuşim să cădem de acord asupra unei înţelegeri constructive, atunci începe o nouă fază în procesul de înarmare".

Autori: Daniel Scheschewitz / Alina Kuehnel

Redactor: Robert Schwartz