1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Dezamăgiri, eşecuri, controverse absurde

Rodica Binder2 noiembrie 2009

Bilanţ dezamăgitor al politicii externe americane,eşec în Afganistan, un nou impas din Orientul Apropiat, controversata politică fiscală a noii coaliţii de la Berlin - amplu comentate la acest început de săptămînă.

https://p.dw.com/p/KLdF

Dezastru în Afganistan, impas în Orientul Apropiat, un poker al minciunilor în Iran – la un an după ce noua administraţie americană şi-a luat în primire prerogativele, bilanţul politicii externe americane este dezamăgitor, scrie cotidianul francez LIBERATION completînd ideea în termenii următori:

Laureatul Premiului Nobel pentru pace care a promis nimic mai puţin decît să schimbe lumea, bate pasul pe loc în cele trei direcţii pomenite. În Afganistan, Obama plăteşte probabil preţul prea marii sale sincerităţi, îngăduind calificarea guvernului Karsai drept corupt, ineficient, insuficient legitimat. Nimic nou în toate acestea dar, procedînd astfel, America a atras atenţia asupra punctelor vulnerabile ale politicii sale. În Orientul Apropiat, după ce Obama i-a întins mîna lui Netanjahu şi Abbas la 22 septembrie, procesul a intrat, peste doar o lună, într-un nou impas. După ce luni de-a rîndul administraţia americană a cerut Israelului să sisteze colonizarea ţinuturilor palestiniene, acum, la finele săptămînii, a creat impresia că a abandonat ideea sau că aceasta nu duce nicăieri.

Pe acest fundal, vizita Angelei Merkel în Statele Unite dobîndeşte o importanţă suplimentară, relevată şi de faptul că invitata îşi va rosti discursul în faţa ambelor Camere ale Congresului, ceea ce nu s-a mai întîmplat – scrie SCHWÄBISCHE ZEITUNG, recomandîndu-i şefei guvernului german să dezvăluie congresmanilor întreaga anvergură a obiectivelor politicii sale, încurajîndu-i să sprijine corelaţiile ei globale. Obama îi stă alături.

Cît şi cum mai poate sprijini Germania misiunea din Afganistan după ce retragerea lui Abdullah din cursa pentru preşedinţie a spulberat şi nimbul unui război just – este chestiunea care-i preocupă intens nu doar pe membrii noii coaliţii. De aceea, crede în continuare FRANKFURTER RUNDSCHAU, o dezbatere a modalităţilor şi duratei angajamentului militarilor germani în Afganistan este mai mult decît scadentă.

După renunţarea lui Abdullah la candidatura pentru preşedinţie, speranţele occidentului s-au pulverizat, iar ceea ce rămîne în urma lor seamănă cu o farsă care erodează şi mai mult prestigiul politicii occidentale la poalele masivului Hinducuş – constată MANNHEIMER MORGEN, relevînd că rămînerea lui Karsai la putere va fi umbrită de stigmatul manipulărilor electorale.

Actuala situaţie le-ar da apă la moară tocmai Talibanilor, care, după cele întîmplate, se pot prevala de argumentul că trupele occidentale nu ar fi adus democraţia în Afganistan, ci doar un preşedinte corupt la putere – notează cotidianul TROUW.

Nici că se putea ceva mai absurd, scrie BASLER ZEITUNG: Mai întîi occidentul a asistat pasiv la modul în care un scrutin finanţat din propriile buzunare a degenerat într-o fraudă. Apoi aceleaşi state au încercat cu febrilitate să peticească credibilitatea actului electoral, deşi nimic nu mai putea fi salvat. Iar acum, probabil peste 100.000 de militari străini, mii de poliţişti afgani, sute de funcţionari şi milioane de alegători să-şi rişte viaţa pentru un balotaj care nu-şi mai merită titlul? Miliţiile radical islamice îşi rîd în bărbi. Nici că li se putea face un mai mare serviciu, conchide cotidianul elveţian citat.

Pentru LE FIGARO, cele întîmplate nu ar fi schimbat situaţia, demonstrînd doar cît este ea de complicată.

Promisiunile electorale trebuie respectate.

Angela Merkel şi noul ei partener de coaliţie, Guido Westerwelle promiseseră o reducere a impozitelor, pentru a înviora economia. După alegeri, mai ales prim miniştrii de land protestează, temîndu-se că bugetul de stat, şi aşa subţiat de criză, va avea de suferit. Pe acest fundal s-au făcut auzite şi opiniile unor filozofi care au criticat politica impozitelor de pe poziţii sociale şi etice. Cotidianul DIE WELT întrevede în dimensiunile şi mai ales în argumentele aruncate în vîltoarea disputei un război absurd. Pare a nu se înşela, devreme ce se ştie unde a dus, în alte ţări şi în alte vremuri, politica forţată de achitare rapidă a datoriilor, şi abia după aceea, diminuarea impozitelor.

În sfîrşit, cotidianul FRANKFURTER ALLGEMEINE ZEITUNG publică, la rubrica „Poşta redacţiei”, o scrisoare semnată de un judecător berlinez şi un jurist, membru al Ministerului Justiţiei din landul Schleswig-Holstein pornind de la un articol apărut în paginile aceluiaşi cotidian, pe 24 octombrie. Intitulat „Comisarii au eşuat”, articolul releva starea precară a sistemului juridic din România, ca şi dificultăţile reformării sale, în pofida unor proiecte europene. Semnatarii scrisorii subscriu la analiza făcută de Bogdan Iancu, autorul articolului apărut în urmă cu o săptămînă.

Autor: Rodica Binder

Redactor: Alexandra Sora