1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Deveselu devine operațional

Scutul anti-rachetă de la Deveselu este operațional. După mai multe secvențe birocratice, facilitatea militară din sudul României a fost inaugurată oficial.

Scutul anti-rachetă de la Deveselu este operațional. După mai multe secvențe birocratice, de preluare tehnică și militară, facilitatea militară din sudul României a fost inaugurată oficial, în prezența secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg, a premierului României Dacian Cioloș, și a lui Robert Work, adjunctul secretarului Apărării din Statele Unite, sponsorul principal al acestui demers de securitate comună.

„Nu cred că îi vom convinge pe ruși, iar rușii nu ne vor convinge pe noi", a declarat, parcă împăcat, reprezentantul permanent al Statelor Unite pe lângă comandamentul politic al Alianței Nord-Atlantice de la Bruxelles, Douglas Lute, care a participat la toate discuțiile bilaterale strategice cu Moscova, în ultimii ani. „Tensiunile nu sunt noi, nu s-au născut acum, pentru că noi inaugurăm această facilitate strategică de la Deveselu”.

Vorbind despre bani, baza de la Deveselu a costat 800 de milioane de dolari, buget negociat la început și rămas neschimbat pe parcursul celor șase ani, cât a durat întregul proces - de la primele contacte diplomatice până la ceremonia de tăiere a panglicii albastre și discursurile oficiale de astăzi.

„Statele Unite nu au avut un partener mai bun decât România, capabil să preia proiectul de la faza de concept și să-l transforme într-o capacitate complet operațională în șase ani, respectând atât termenele cât și bugetul", a comentat, la București, Frank Rose. „Scutul anti-rachetă nu este panaceul universal. Nu este soluția tuturor problemelor. Dar are un rol foarte, foarte important în structura de apărare a Alianței", a precizat asistentul secretarului american de Stat pentru probleme de control al armamentelor, cel care coordonat, din partea Washingtonului, derularea proiectului.

Așa cum este conceput, sistemul balistic antirachetă nu poate, nici tehnic, nici geografic, să fie o amenințare pentru Rusia, au explicat atât experții militari cât și diplomații și politicienii care au participat la inaugurarea scutului de la Deveselu.

Nu este vorba despre un sistem de atac, iar îngrijorările Rusiei sunt nefondate, a comentat premierul Cioloș. „Este legitim pentru oricine să își anunțe mijloacele necesare pentru a se apăra", a spus șeful Executivului român, în conferința de presă de la Deveselu.

Presedintele Klaus Iohannis si secretarul General NATO, Jens Stoltenberg

Presedintele Klaus Iohannis si secretarul General NATO, Jens Stoltenberg

În aceeași notă a fost și discursul rostit de președintele Klaus Iohannis, după primirea, la Palatul Cotroceni, a secretarului general NATO, Jens Stoltenberg. Rusia „folosește astfel de ocazii pentru a fi vocală dar știe, la fel ca noi, că sistemul nu este îndreptat împotriva Rusiei”.

Șeful statului a enumerat prioritățile României la apropiatul summit NATO de la Varșovia: „Asigurarea unei prezențe credibile și predictibile a forțelor aliate pe flancul estic, cu realizarea echilibrului între dimensiunea nordică și cea sudică" și „stabilirea cadrului unei prezențe aliate navale permanente la Marea Neagră, bine-nțeles, cu respectarea prevederilor Convenției de la Montreux".

Rusia a transmis, astăzi, prin ministerul de Externe, o nouă reacție, pe fondul ceremoniilor de la Deveselu și București. Se simte izolată, chiar încercuită în zona Mării Negre, a comentat un diplomat citat de presa moscovită. Rusia, de fapt, s-a auto-izolat - și, asta, încă din 2013, „când a pus capăt unilateral dialogului strategic", a comentat la rândul lui Stoltenberg: „A schimbat granițe prin forță, continuă să-și intimideze vecinii și nu a răspuns pozitiv la ceea ce noi i-am oferit".

De altfel, aliații sunt conștienți de riscul pe care l-ar reprezenta o provocare deschisă la adresa Rusiei. „Construiesc rachete performante de foarte mult timp, rachete cărora scutul anti-rachetă NATO nu le-ar putea face față", a comentat asistentul Secretarului american de Stat. „Chiar dacă ai vrea să îți orientezi sistemul anti-balistic în direcția Rusiei - ceea ce Statele Unite și NATO NU fac - ar fi greu de răspuns sistemului sofisticat și numărului mare de rachete pe care le au".

„Importanta scutului este una strategica, din perspectiva amenintarilor asupra flancului estic al Aliantei", a comentat politologul Radu Magdin pentru DW. „Romania confirma statutul sau de platforma cheie in regiune din punct de vedere securitar. Condamnarea vehementa din partea Rusiei atrage atentia insa mai mult asupra valorii simbolice, caci sistemul inca nu este probat, e doar o garantie generica, deocamdata: ceea ce deranjeaza Moscova e ca a pierdut clar batalia pentru dominatia geopolitica asupra Romaniei. Simbolismul bate asadar si logistica balistica la capitolul prestanta. Practic, la noi, SUA e noul rege strategic, Rusia fostul rege imbatranit, chiar si cu puseuri de forta periodice", a conchis Radu Magdin.