1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Economie

Deutsche Bank înregistrează pierderi

Cea mai mare bancă germană, Deutsche Bank, a înregistrat în primele luni ale anului 2008 o pierdere de 141 milioane de euro. În aceeaşi perioadă a 2007, Deutsche Bank însumase un câştig de 2,1 miliarde de euro

Managerul Deutsche Bank, Josef Ackermann estimează că pieţele de capital se confruntă cu cea mai gravă criză din ultimele decenii

Managerul Deutsche Bank, Josef Ackermann estimează că pieţele de capital se confruntă cu "cea mai gravă criză din ultimele decenii"

Pierderile au fost cauzate de investiţiile institutului financiar german pe piaţa imobiliară din Statele Unite şi de criza financiară care a urmat prăbuşirii acesteia.

„Pe termen scurt, situaţia de pe pieţele financiare de capital rămâne foarte nesigură”, a declarat managerul Deutsche Bank, Josef Acekerman. Piaţa imobiliară americană este în continuare instabilă şi rata inflaţiei continuă să crească la nivel internaţional, ceea ce duce la „condiţii de afaceri dificile”, a mai adăugat Ackermann.

În plus, creşterea economică lentă atât a statelor industrializate cât şi a ţărilor în curs de dezvoltare face ca situaţia creditelor şi lichidităţilor bancare să fie în continuare încordată.

Totuşi, Josef Ackermann consideră că în luna aprilie, pieţele internaţionale au părut a se stabiliza mai ales datorită intervenţiei guvernelor şi a băncilor naţionale, a precizat managerul Deutsche Bank.