1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Destinul lui Arafat din perspectiva crizei din Gaza

Sub presiunea demonstraţiilor violente din ultimele zile, şi a apelurilor din străinătate, între care al preşedintelui Franţei, Jaques Chirac, un prieten de nădejde al liderului OEP, dar şi al secretarului general al ONU, Kofi Annan, Yasser Arafat a cedat. Şeful autorităţii autonome palestiniene a revocat numirea nepotului său Mussa Arafat în funcţia de comandant al securităţii generale din Gaza şi Cisiordania. Totodată, Arafat l-a reînvestit prin decret pe generalul Abdel Rasek el Madjeida, oferindu-i postul de comandant suprem după ce îl demisese pe Madjeida cu doar 2 zile în urmă. In fine, în ciuda respingerii de către Arafat a demisiei şefului guvernului, premierul palestinian Ahmed Kureia şi-a menţinut de

Cineva acolo sus mă iubeşte. De la cine oare aşteaptă ajutor Ahmed Kureia? De la Arafat e mai puţin probabil să-l primească. Poate de la George Bush? Sau din ceruri?

"Cineva acolo sus mă iubeşte". De la cine oare aşteaptă ajutor Ahmed Kureia? De la Arafat e mai puţin probabil să-l primească. Poate de la George Bush? Sau din ceruri?

cizia de a se retrage, adoptată, potrivit lui, din cauza proastei stări a securităţii şi a blocării anunţatelor reforme. Ce se întâmplă aşadar în Gaza? Şi mai presus de toate: Va supravieţui oare Yasser Arafat anarhiei din teritoriile palestiniene?

Este vădit că – dincolo de anarhia înstăpânită în Gaza – în teritoriile palestiniene are loc, pe moment o puternică luptă pentru putere, haosul fiind în bună parte rezultatul, dar şi instrumentul acestei lupte. Presa israeliană redă limpede situaţia. Comentatorii statului evreu subliniază că liderul OEP se confruntă în prezent nu doar cu anarhie pur şi simplu, ci cu dezintegrarea organizaţiei sale Fatah, deci a propriei sale baze politice. In mod semnificativ, şi premierul demisionar, Kureia, a recurs la formulări similare: ”i-am prezentat lui Arafat demisia. Motivul ei este situaţia anarhică şi nesatisfacerea nevoilor populaţiei”, a spus primul-ministru, care, în ciuda presiunilor interne şi internaţionale n-a reuşit până acum să-şi procure, cu îngăduinţa lui Arafat, o putere reală în structurile autonome palestiniene.

Or, Arafat şi-a pierdut cu adevărat controlul asupra situaţiei, devreme ce Hassan Kreişe, deputat al parlamentului palestinian şi membru al organizaţiei Fatah şi-a permis să reia aproape fără perdea criticile – vehement condamnate anterior de Arafat, de întreg establishmentul său, dar şi de grupurile teroriste – ale emisarului ONU în regiune, Terie Roed Larsen. Kreişe a subliniat textual că, ”Arafat nu face destul, întrucât nu există o voinţă autentică de reformă”.

In mod notabil, atacul mai mult sau mai puţin voalat şi indirect la adresa preşedintelui lansate de Kureia şi Kreişe au găsit sprijinul altor membrii marcanţi ai executivului palestinian. Potrivit observatorilor locali, asistăm deci la o luptă pentru putere derulată în interioriul elitei palestiniene. In opinia analistului politic palestinian, Hişam Abdullah, s-au cristalizat de mult două fronturi distincte înlăuntrul organizaţiei Fatah, cea mai influentă rămânând cea din jurul lui Arafat. Aceasta e vechea gardă, alcătuită din activiştii OEP de la Tunis, care se opun cu înverşunare deopotrivă oricăror concesii ori acorduri cu SUA şi Israelul, dar şi oricărei reforme politice ori financiare interne. Cea de doua facţiune critică în schimb refuzul lui Arafat de a se confrunta cu unilaterala retragere israeliană din Gaza. Alcătuit tot din lideri ai Fatah, acest grup secund, mai puţin influent, potrivit lui Hişam Abdulah, decât cel din jurul lui Arafat susţine însă că trebuie folosită orice şansă de pace iar instituţiile palestiniene, în special serviciile secrete au nevoie de o urgentă restructurare.

Spus în clar, disidenţii, în consens cu SUA, Israelul şi de fapt, mai nou, cu mai toată Comunitatea Internaţională solicită ca Arafat să renunţe în fine la principalul său instrument de putere, care este serviciul secret. In fruntea grupului răzvrătit se situează Mohamed Dahlan, ex-ministrul de interne şi fostul şef al securităţii din Gaza care se bucură de o enormă influenţă în fâşie. Nu puţini cred aşadar, că haosul din Gaza s-ar datora unei puneri în scenă regizate de Dahlan şi mai puţin corupţiei generalizate a autorităţii autonome palestiniene în frunte cu OEP-ul lui Arafat.

Afectând în primul rând Fatahul, dar şi celelalte grupări militante palestiniene, precum organizaţia teroristă islamică Hamas e clar că actuala confruntare face parte din competiţia tuturor acestor facţiuni pentru obţinerea preeminenţei în Gaza încă înainte de retragerea israeliană.

Pe de altă parte însă, conflictul civil palestinian are şi o miză mai amplă, ţinînd de viziuni politice diferite, de contestarea maximalismului revendicărilor lui Arafat faţă în faţă cu pragmatismul unui Mohamed Dahlan, care pare să înţeleagă necesitatea compromisului politic într-o lume, în care totuşi, vioara întâi aparţine SUA. In fine, pare limpede că momentul izbucnirii nemulţumirilor şi a crizei generalizate trebuie asociat incapacităţii grupărilor teroriste palestiniene de a-şi impune sângeroasa campanie antiisraeliană. Corelate cu efectul dramatic al edificării barierei de securitate israeliene, care, statistic, a contribuit incontestabil la drastica reducere a numărului de atentate teroriste săvârşite pe sol israelian, operaţiunile militare ale statului evreu par să fi reuşit să frângă rezistenţa armată palestiniană. Criza din Gaza devine astfel expresia eşecului celei de-a doua intifade, declanşate în septembrie 2000, după fatala respingere de către Arafat a planului de pace Barak/Clinton. Un eşec în consecinţa căruia s-au reivit fireşte în prim plan carenţele uriaşe ale administraţiei lui Arafat, obturate o vreme de caracterul fierbinte al confruntării militare din regiune. Dacă Arafat, faimos pentru capacitatea sa de a renaşte din cenuşă nu va reuşi să scoată ca prin farmec, din pălărie, un iepure magic sub forma unei noi diversiuni de anvergură, e greu de crezut că de această dată va supravieţui politic unei crize depăşindu-le net pe cele mai grave din cariera sa de Foenix. Fiindcă spre deosebire de cele precedente, actuala criză este una dublă, conexă, externă, dar şi internă, având cauze mai profunde şi cu efecte probabile mai ample decât toate cele materializate în urma presiunilor internaţionale din trecut.

  • Data 20.07.2004
  • Autoare/Autor Petre Iancu
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1eT
  • Data 20.07.2004
  • Autoare/Autor Petre Iancu
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1eT