1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Despre votul secret ca garanție democratică

Din 2010 încoace am auzit tot mai des îndemnul ca votul secret să fie eliminat din practica parlamentară. Problema este însă veche și a primit răspunsuri clare și îndelung verificate.

După votul de ieri din Parlament cu privire la încuviințarea urmăririi penale împotriva lui Gabriel Oprea, președinta PNL, Alina Gorghiu a cerut eliminarea votului secret din practica adunărilor legislative. Nu e prima dată când se aude acest îndemn în contexte foarte asemănătoare. În 2010, de exemplu, Monica Macovei, revoltată de votul prin care perchiziția electronică asupra calculatorului Moncăi Iacob Ridzi era respinsă spunea așa: ”Daca se poate relua votul, să se reia; oricum, ar trebui să se elimine votul secret pentru cererile referitoare la urmărirea penală; apoi, doamna Ridzi ar trebui exclusă din partid (să fim diferiți de partidul lui Năstase & compania), iar cei care au contribuit la blocarea anchetei ar trebui sanctionați”. (blog)

Cu un an mai târziu, am auzit același îndemn din partea altei militante PDL, Sulfina Barbu: ”Votul parlamentarilor trebuie să fie transparent, iar soluţia este extinderea votului electronic. Nimic din activitatea unui parlamentar nu poate fi secret pentru cetăţenii pe care îi reprezintă, cu atât mai mult când este vorba despre justiţie” (Agerpres, februarie 2011)

Sunt doar câteva exemple, căci de atunci am auzit de multe ori îndemnul de a vota ”cu bilele la vedere” (deși votul era secret), după cum am asistat la instiuirea unor veritabile dispozitive de supravegehere a propriilor militanți în momentul votului, presa inițiind ea însăși o vânătoare a disidenților.

Acum Alina Gorghiu, nemulțumită de votul dat în privința fostului ministru de Interne, a reluat ideea pe un ton și mai categoric: ”Circul de ieri din Senat ne-a mai oferit încă un motiv, al nu știu catelea, pentru reforma parlamentara. Votul secret trebuie să dispară din practica Parlamentului României”(facebook)

Arătam într-un comentariu mai vechi că istoria post-revoluționară a problemei a început în 1990 , în prima adunare deliberativă a țării, Consiliul Provizoriu de Uniune Națională, atunci când poetul Mircea Dinescu cerea să se instituie votul deschis ”cu stânga ridicată și cu dreapta la inimă”, ca expresie a deplinei onestități civice. Generația Revoluției părea să creadă că politica este locul de manifestare al autenticității personale și al sincerității și că, prin urmare, totul se cuvenea expus în deplină transparență. Din fericire se mai găseau în sală destui oameni cu o îndelungată experiență politică, care, dincolo de angajamentele lor ideologice, învățaseră că autenticitatea nu putea fi uneori salvgardată decât sub protecția anonimatului. Votul secret îi punea la adăpost pe cei, atât de numeroși în realitate, care lipsiți de curajul de a înfrunta mari riscuri personale, ar fi cedat presiunilor de tot felul. Țărăniștii și liberalii care cunoscuseră viața parlamentară de dinainte de Război, dar și comuniștii lui Ion Iliescu s-au pus de astă dată de acord, instituind votul secret ca practică uzuală, în alternanță cu votul deschis.

Nu era nicio noutate. Votul secret data din antichitatea romană din perioada mai târzie a republicii, când cumpărarea voturilor sau amenințarea celor puternici tindeau să anuleze libertatea alegerii, având ca scop să-i pună la adăpost pe alegătorii de rând de mânia celor care s-ar fi simțit înșelați. Votul secret fusese prin urmare o veritabilă tehnică de salvgardare a democrației.

E adevărat că, mai tâziu, Cicero deplângea procedeul acesta în care vedea o gravă formă de corupție politică și prima cauză a decăderii republicii romane. Să remarcăm însă că ceea ce deplângea Cicero nu era atât tehnica scrutinului, ci slăbiciunea morală a omului. Vorbele sale aveau și continuă să aibă deplină relevanță morală, dar nu și una politică. Experiența democrațiilor reprezentative regăsite în modernitatea europeană a revalidat votul secret, instituindu-l ca procedeu ineluctabil.

Dacă în România de astăzi auzim din nou îndemnuri pentru eliminarea votului secret ar trebui să fim, mai curând, îngrijorați. Căci nici măcar Cicero nu cerea desființarea procedurii, ci doar deplângea faptul că omul însuși se împuținase într-atât, încât nu mai avea puterea să asume deschis consecința alegerilor sale. Dar odată ce am acceptat, cu un realism sănătos, că firea omului este slabă, este bine să o protejăm de acele amenințări care ar putea să-i îngrădească libertatea alegerii.

Nu discutăm acum dacă era bine să se voteze în favoarea procurorilor sau împotriva lor. Căci chiar dacă uneori parlamentarii se înșală nu putem ignora că, în viitor, se vor putea ivi nenumărate situații în care ei vor avea dreptate, dar nu vor mai avea curajul să-și manifeste opinia de frica represaliilor. Eliminarea votului secret, care poate părea atât de bine motivată etic în anumite situații, riscă în realitate să ducă la slăbirea democrației și la instituirea, pe nesimțite, a unui regim tiranic.