1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Despre un partid cu trei membri

Înfiinţarea unui partid cu trei membri pare ceva dezirabil la prima vedere, dar, dacă intri în amănunte, observi că liberalizarea nu funcţionează în orice condiţii.

Se vorbeşte tot mai insistent despre simplificarea procedurii de înfiinţare a unui partid politic. Trei membri fondatori ar fi suficienţi, căci ţinta principală ar trebui să fie crearea unui mediu concurenţial în viaţa politică, la fel ca în pieţele comerciale. Totuşi unii admit că ar fi necesare impunerea unor condiţii minime care să demonstreze capacitatea organizatorică şi potenţialul noului partid. Aşadar nu trei membri, ci măcar 1000 sau 5000 de membri. Ar fi şi aşa o liberalizare însemnată prin comparaţie cu cei 25 000 de membri pe care îi pretinde legea aflată în vigoare.

Cei care doresc conservarea sistemului actual au şi ei argumente serioase: Dacă ai ambiţia de a înfiinţa un partid nou, de ce ai evita să treci prin testele iniţiale? Adică de ce nu ai proba de la bun început că poţi strânge cel puţin 25 000 de adeziuni?

Se vede, aşadar, că dezbaterea are nevoie de un context mai larg. Nu putem decide cum e mai bine dacă nu ştim, în prealabil, nimic despre modul de finanţare al partidelor şi despre cum arată legea electorală.

Dacă se păstrează, în linii mari, modelul actual de finanţare, atunci partidele nou înfiinţate ar putea pretinde subvenţii de la bugetul de stat, dar numai în funcţie de voturile primite în alegeri. Prin urmare nu ar exista un risc foarte mare de parazitare a sistemului, căci cine nu trece pragul electoral nu primeşte nici bani. Un partid înfiinţat astăzi ar trebui până la următoarele alegeri din 2016 să se descurce pe cont propriu fără niciun ban de la buget.

Totuşi legea conţine anumite fisuri care ar putea fi exploatate malonest de intreprinzătorii politici. Dacă subvenţiile de la stat sunt repartizate conform voturilor primite, există în schimb obligaţia autorităţilor locale de a pune la dispoziţia partidelor sedii şi terenuri în termen de 90 de zile. Or, imaginaţi-vă că de mâine s-ar putea înfiinţa un partid cu trei membri şi că fiecare partid nou (ar putea fi sute sau mii de partide noi în câteva luni) ar cere de la primărie să i se pună la dispoziţie un sediu.

Aşadar dacă în principiu e o idee bună înfiinţarea unui partid cu trei membri, în contextul legii actuale de finanţare ar fi un dezastru. Fiecare grupuscul ar pretinde case de la primărie cu pretextul unei activităţi politice.

E clar că liberalizarea ar pretinde, în prealabil, ca partidele să nu mai primească niciun sediu de la stat şi să se descurce pe cont propriu. Legea 334 privind finanţarea activităţii partidelor politice ar trebui amendată la rândul ei.

Sistemul electoral are şi el consecinţe importante. Dacă se va păstra votul în circumscripţii uninominale, atunci un partid nou înfiinţat cu trei membri are şanse extrem de mici, căci nu va putea depune decât prea puţine candidaturi. Un asemenea partid nu are cu adevărat şanse decât la alegerile europene, deoarece cu ocazia acestora se organizează o singură circumscripţie la nivelul ţării întregi şi nu ar fi nevoie decât de vreo 30-40 de candidaţi pe o singură listă. E posibil aşadar ca cei care insistă astăzi pentru liberalizarea procedurii de înfiinţare a partidelor (Monica Macovei de exemplu) să nu aibă în vedere decât alegerile europene. În alegerile naţionale s-ar descurca mult mai greu căci, chiar dacă s-ar reveni la sistemul de liste de partid, ar fi nevoie de liste în toate judeţele ţării.

În concluzie procedurile de înfiinţare a unui partid nu pot fi gândite în afara sistemului electoral şi a modului de finanţare şi de aceea dezbaterea iniţiată recent pare cel puţin superficială.