Despre umorul preşedintelui

E greu de spus dacă preşedintele Traian Băsescu vorbeşte serios sau se complace doar într-o comedie frivolă.

Liviu Negoiţă este un primar apreciat în sectorul 3 din Bucureşti, unde a reuşit să cîştige alegerile pentru a doua oară consecutiv, dar el nu are nici o susţinere parlamentară. Toţi liderii de opoziţie au declarat de altfel imediat că nici măcar nu vor sta de vorbă cu Liviu Negoiţă.

Nu este o chestiune personală, ci una care priveşte relaţia opoziţiei cu PD-L, care este în acest moment grav avariată. De aceea, dacă nu este o formă gravă de autism politic, desemnarea lui Liviu Negoiţă este o nouă aventură de dragul aventurii şi o glumă pe care ar putea să o guste doar partizanii săi cei mai neînduplecaţi.

Un anunţ încărcat de suspens

Preşedintele a trecut mai întîi în revistă propunerile opozanţilor, lăsînd o clipă să se creadă că le-a luat în serios, după care a anunţat că nevoile de finanţare ale României îl constrîng să vină în întîmpinarea opoziţiei.

Dacă data trecută a făcut doar o jumătate de pas către opoziţie, propunînd un independent, acum este dispus să facă un pas întreg şi acceptă să propună pe cineva care s-a remarcat ca primar excepţional, care a început ca şi el în administraţia locală.

Între timp, preşedintele a avut grijă să rostească pe ici pe colo numele lui Klaus Johannis, dar de fiecare dată într-un mod ambiguu şi înşelător.

Discursul a mers încet, cu ocolişuri, dar în crescendo pînă în clipa în care cu toţii ar fi crezut că va rosti numele primarului de la Sibiu. Dar, în locul acestuia, el l-a propus pe Negoiţă, care, ca şi Johannis, a cîştigat alegerile cu 80%.

Preşedintele s-a jucat pur şi simplu cu nervii şi cu speranţele adversarilor care au avut naivitatea să-l creadă.

Calcul politic la rece

Preşedintele a părut captivat de propriul său joc, dar el nu a pierdut din vedere nici o clipă calculul politic. Se pare, într-adevăr, că cea mai avantajoasă variantă este să ţină opoziţia şi presa care îi sînt ostile ocupate cu combaterea unui adversar fictiv, aşa cum este Liviu Negoiţă.

În al doilea rînd, Liviu Negoiţă este un purtător de cuvînt şi de imagine mai eficient decît Sever Voinescu, care a fost prea des ridiculizat în ultima vreme de Mircea Geoană, fără să găsească replica potrivită.

Alegerea lui Negoiţă a fost dictată însă şi de refuzul liderilor importanţi ai partidului de a repeta experienţa penibilă a guvernului Croitoru. Preşedintelui nu i-a mai rămas decît să aleagă pe cineva din rîndul al doilea, care, întîmplător, este şi unul dintre mai vechii săi preferaţi.

Traian Băsescu joacă totul pe o singură carte

În plan general, impresia este că preşedintele a hotărît să amîne formarea noului guvern pentru perioada de după alegeri. El ştia în dimineaţa de vineri că FMI nu va acorda tranşa a treia, aşa încît nu mai conta prea mult dacă jocul politic va continua la fel ca şi pînă acum.

Bugetul va fi încheiat cu un deficit mai mare decît cel stabilit, guvernul va fi nevoit să se împrumute de la bănci particulare la preţuri, probabil, exorbitante, dar pînă în ianuarie nu se va simţi nici o schimbare.

În aceste împrejurări, preşedintele Traian Băsescu a dat de înţeles că joacă totul pe cartea alegerilor.

Totuşi, gluma cu ambiguitatea premeditată între Johannis şi Negoiţă, lăsă să se vadă o dispoziţie sufletească stranie şi neliniştitoare. Cei care trăiesc în preajma preşedintelui Traian Băsescu sînt probabil captivaţi de sentimentul acesta exaltant al jocului periculos, de amestecul de gratuitate şi de putere, de efectul dezinhibant al rîsului în proximitatea celui mai mare pericol.

A părut foarte clar vineri că preşedintele îşi joacă ultima carte cu sentimentul celui care nu mai are nimic de pierdut şi care nu ezită să sfideze dezastrul.

Autor : Horaţiu Pepine

Redactor : Ovidiu Suciu