1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Despre periferia Europei

Contribuția conceptuală a României la Europa este în ultimele două decenii egală cu zero și exact acesta este motivul principal pentru care nu stăm la ”masa deciziilor”.

Într-un interviu publicat de Hotnews.ro, consilierul prezidențial, Leonard Orban ne-a oferit prima reacție mai amplă a unui oficial avizat pe tema Europei cu două viteze. Desigur președintele Klaus Iohannis spusese cu ocazia primirii premierului Maltei că repinge categoric ideea divizării Europei, dar lumea aștepta explicații mai largi. În definitiv - se întreabă atâta lume - de ce ar fi atât de grav dacă Europa s-ar împărți după zone de competitivitate? Și nu cumva societatea românească a respirat ușurată atunci când se renunțase la un termen precis pentru adoptarea monedei comune? Cursa austerității pe care o declanșase fostul președinte Traian Băsescu în 2010, cu urmările pe care le știm, nu avusese ea ca scop ultim tocmai aderarea cât mai rapidă la zona euro? Prin urmare România nu ar putea mai curând să profite de pe urma unei ”marginalități” europene care nu este rea decât dacă o interpretezi în cheie morală? Dar e vorba cumva aici de morală și de prestigiu politic sau mai curând de politici pragmatice?

Curiozitatea e mare și problema stârnește interes mai ales prin lucrurile nespuse. Ce a răspuns Leonard Orban? Întrebat de Hotnews ”ce ar pierde România, în mod concret, în urma instituirii unei Europe cu mai multe viteze”,  consilierul Președintelui nu a putut să dea un răspuns precis și direct. El a continuat să spună că problema constă în ”pierderea de coeziune a Uniunii”. ”Dar cum s-ar traduce asta? De ce i-ar interesa pe români?”- a insistat reporterul. ”Păi pentru că ne interesează consolidarea Uniunii”, a repetat Orban. După care consilierul prezidențial a continuat să explice că problema centrală ar fi în primul rând aceea de ordin general, căci din ea s-ar atrage ulterior toate consecințele de ordin particular. Logic, dar pentru public insuficient.

În orice caz am putut constata încă o dată că nu există la nivelul statului român niciun proces de reflecție privitor la viitorul Europei și la scenariile posibile de urmat, deși subiectul a luat amploare în Occident de vreo 4-5 ani de zile, ideea datând încă din epoca extinderii către Est. Oficialii români au repetat invariabil placa cu coeziunea Uniunii și acum își dau seama (dacă își dau seama) că nu au niciun răspuns în cazul în care politica europeană își va schimba direcția. Dar mai grav este că nu a existat o reflecție sistematică nici măcar la nivelul societății, nu s-au scris cărți, nu s-au scris articole, nu s-a gândit absolut deloc pe tema Europei (de la Constantin Noica din anii 80 sau Adrian  Marino cu un deceniu mai târziu)  decât cel mult în clișeele de manual. Poate cineva mizează acum pe manifestațiile din piața Victoriei cu steagul din ”licurici” al UE sau pe articolul lui Mircea Cărtărescu din FAZ? Ar fi candid să crezi că o scenografie de stradă și câteva articole de ocazie ar putea ține loc de reflecție politică și filosofică. Contribuția conceptuală a României la Europa este în ultimele două decenii egală cu zero și exact acesta este motivul principal pentru care nu stăm la ”masa deciziilor”.

În fine, evenimentele se accelerează și politica românească a părut să intre în alertă. Liderul PSD, Liviu Dragnea i-a cerut președintelui să organizeze consultări cu partidele și în mod separat PNL a propus organizarea ”unei ample consultări în societatea românească”. PSD afirmă că ”România trebuie să respingă categoric orice scenariu privind o Europă cu mai multe viteze sau o Uniune a cercurilor concentrice”. Iar PNL spune la rândul său că ”singura cale de urmat pentru proiectul european este o Uniune Europeană mai puternica, mai democratică și mai unită”.

Dar se pare că nu e vorba de un proces de deliberare în adevăratul sens al cuvântului, ci doar de stabilirea unui consens. În definitiv toți au spus exact același lucru. Dar dacă lucrurile vor urma alt curs decât acela dorit? Care sunt scenariile alternative?

Și ca să ne întoarcem de unde am plecat: nu ne-am putea oare imagina viitorul, mai împăcați cu sine, la ”periferia” Europei? Dacă tot nu avem nicio idee despre Europa în ansamblu, una care să fie luată în serios și la Berlin și la Paris, nu am putea încerca, în schimb, să gândim ”periferia” ei și să-i oferim acesteia un sens? În orice caz ar fi de dorit să depășim sloganurile și să încercăm în sfârșit să ne gândim condiția pe cont propriu.