1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Despre ipocrizie şi provocare

26 august 2010

Cotidianul vienez Der Standard vorbeşte de „ipocrizie“ în contextul dezbaterilor actuale pe tema expulzării romilor din Franţa.

https://p.dw.com/p/Owx1
Imagine: AP

Ipocrizie, pentru că presa internaţională este indigantă de aceste măsuri adoptate de autorităţile franceze, deşi, de ani de zile, sunt expulzaţi din Franţa şi alte ţări ale Uniunii Europene romi bulgari sau români. Ipocrizie, pentru că Parisul numeşte repatrierea romilor benevolă. Anul trecut, bunăoară, Franţa a făcut unui număr de 8.000 până la 10.000 ce romi aceeaşi ofertă ca şi acum, 300 de euro pentru un adult şi 100 de euro pentru fiecare copil, plus biletul de avion, pentru a se întoarce în ţara de origine, dar cei mai mulţi au revenit în Franţa, aşa cum o vor face, probabil, potrivit propriilor declaraţii, şi de astă dată. Situaţia este complicată, mai arată ziarul, de vreme ce romii care trăiesc pe continent sunt estimaţi la aprox. 12 milioane.

În ceea ce-l priveşte pe preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, Der Standard mai notează că prin politica sa dură faţă de romi, nu va rezolva nicicum problema şi nici nu-şi va putea asigura realegerea pentru un nou mandat.

În amplul reportaj pe aceeaşi temă cu titlul „Acolo unde deasemenea nu suntem bienveniţi”, cotidianul german Frankfurter Rundschau apreciază că problema este complexă şi nu poate fi soluţionată decât la nivel european şi conchide că, potrivit sondajelor, Sarkozy n-a reuşit să-şi îmbunătăţească poziţia în topul popularităţii politicienilor francezi decât cu două procente, de la 34 la 36 la sută.

Revenind la Viena, Die Presse relatează despre indignarea stârnită la nivelul Uniunii Europene de anunţul făcut de acelaşi preşedinte al Franţei, Nicolas Sarkozy, anume de a organiza la începutul lunii septembrie o reuniune ministerială internaţională pe tema azilului politic şi a imigrării ilegale, la care au fost invitaţi reprezentanţi din Germania, Spania, Italia, Grecia, Marea Britanie, Belgia, SUA şi Canada, nu însă din partea Comisiei Europene şi nici din partea statelor de origină ale romilor expulzaţi de autorităţile franceze – România şi Bulgaria. Belgia se gândeşte să nu dea curs invitaţiei.

Indignare au stârnit şi noile atacuri la adresa populaţiei musulmane din Germania, formulate de Thilo Sarrazin în volumul „Germania se autodesfiinţează". Frankfurter Rundschau şi Kölner Stadt-Anzeiger atrag atenţia că discuţiile iau amploare în Germania, deşi cartea nici n-a apărut încă.Diferite ziare şi reviste au publicat însă deja pasaje din controversata carte a lui Sarrazin, fost senator la Berlin şi membru al prezidiului Băncii Federale, Bundesbank. Cele două ziare citate mai amintesc că încă de pe acum, pe portalul de comenzi online, Amazon, numeroşi germani au găsit cuvinte de laudă la adresa autorului, de pildă felicitându-l pentru curajul de a face atari afirmaţii. În volumul său de aproape 500 de pagini,Sarrazin apreciază, în esenţă, că potenţialul intelectual al societăţii germane scade considerabil, oadată cu scăderea natalităţii în rândul germanilor, dar şi din cauza sporirii numărului imigranţilor, mai cu seamă a celor turci, a căror fertilitate creşte ameninţător.

Der Tagesspiegel

din Berlin semnalează că încă înaintea apariţiei cărţii pe piaţă au fost vândute deja 25.000 de exeplare.

Tagespiegel

, dar şi alte ziare germane, precum Tageszeitung, Frankfurter Allgemeine Zeitung, Die Welt, Süddeutsche Zeitung, Bild, săptămânalul Die Zeit sau Spiegel online îşi opresc atenţia asupra criticilor formulate de cancelara Angela Merkle la adresa lui Sarrazin şi asupra faptului că Partidul Social-Democrat, SPD, al cărui membru este provocatorul autor, se gândeşte să-l excludă din rândurile sale.

Autor: Medana Weident
Redactor: Rodica Binder