1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Despre educația sexuală

Impresia pe care o lasă pe alocuri cel mai recent raport privitor la Drepturile Omului al Departamentului de Stat al SUA este că optează pentru o pespectivă ideologică unilaterală în detrimentul libertății.

Raportul Departamentului de Stat privitor la respectarea drepturilor omului în România conține anul acesta anumite aspecte care trezesc nedumeriri (http://romania.usembassy.gov/). E vorba mai curând de anumite presupoziţii neexplicitate şi de stilul generalizărilor operate, care nu lasă loc unor evaluări mai precise. Uneori faptele invocate sunt pur şi simplu răstălmăcite dintr-o perpsectivă ideologică unilaterală. Sunt mai multe capitole care ar pretinde câteva comentarii, dar unul dintre ele ne-a atras atenția, deoarece pune în evidență contradicția majoră în care se complac autorii acestui raport.

Ne referim la capitolul dedicat dreptului la reproducere. Iată un pasaj consistent: „Cuplurile şi indivizii au avut dreptul de a decide numărul, intervalul dintre naşteri şi momentul naşterii copiilor lor. Cu toate acestea, au existat piedici în calea accesului la informație și la servicii menite să asigure cele mai înalte standarde ale sănătății reproducerii. Acestea au inclus: lipsa unor proceduri adecvate post-mortem în cazurile de mortalitate a mamelor; lipsa de educație sexuală adecvată vârstei în rândul adolescenților; numărul mare de adolescente însărcinate; lipsa alocării de fonduri pentru programe de contracepție; lipsa unei strategii naționale privind sănătatea și drepturile sexuale și reproductive; apariția de complicații ce puteau fi prevenite în cazurile de avort”.

Sare în ochi pasajul privitor la lipsa educaţiei sexuale în şcoli. În realitate se fac tot mai multe eforturi pentru a vorbi deschis şi clar adolescenţilor despre sexualitate, dar este adevărat că nu întotdeauna din perspectiva unei sexualităţi sportive şi dezinhibate. Am reţinut mai ales eforturile din ultima vreme ale Asociaţiei Provita, care a susţinut în liceele bucureştene mai multe conferinţe foarte bine primite, atât de elevi, cât şi de corpul profesoral. Faptul că au fost primite bine este esențial, căci înseamnă că au venit în întâmpinarea unor preocupări reale și că nu au fost impuse, așa cum se presupune greșit uneori.

Pe scurt, mesajele promovate au foste acestea: sexualitatea nu este o obligaţie, o formă obligatorie de emancipare, ci un corelativ al iubirii; este mai bine ca raporturile sexuale să fie amânate până când tinerii dobândesc sentimentul profund al elecțiunii; moda dezinhibării cu orice preț și a sexualității ca performanță pură nu ar trebui să fie urmată, fiind mult mai bine ca fiecare tânăr să dea curs propriilor înclinații.

Există un cert substrat religios al acestor învățăminte, care pot fi așezate însă și în schema înțelepciunii laice și pragmatice. Mai ales pentru tinerele fete care riscă să rămână însărcinate la o vârstă improprie maternității, aceste îndemnuri la prudență și reținere pot fi salutare.

Departamentul de Stat dă însă impresia că adoptă ideologia laicistă radicală, care transformă viața sexuală într-o formă de igienă obligatorie. Este, continuăm să credem, o chestiune de alegere, dar, tocmai de aceea, stilul acestui raport pare mai curând intolerant, căci respinge implicit o abordare reținută a sexalității, ca să nu mai vorbim de una asumat religioasă. Dar, pe de altă parte, același raport se ocupă, desigur, de libertatea religioasă. Dar cum poți pretinde că aperi libertatea convingerilor, atunci când îndemnurile la castitate sunt prezentate ca lipsuri grave sau ”piedici în calea accesului la informație”? Dacă punem Raportul Departamentului de Stat în contextul dezbaterii interne, observăm cu ușurință că americanii exprimă de fapt exclusiv și unilateral perspectiva unor ONG-uri laiciste care și-au făcut o profesie din combaterea sistematică a influenței ideilor religioase. Surprinzător este însă mai ales faptul că diversitatea vieții americane și ponderea importantă pe care o au cultele în viața societății americane nu se străvede absolut deloc în acest raport.

Departamentul de Stat pare să creadă că numărul mare de adolscente însărcinate are o singură cauză și anume lipsa educației contraceptive. Acest lucru este adevărat, însă numai în parte, căci alte cauze sunt cultul sexualității ca pură performanță și presiunea psihologică a mentalității dezinhibate, care îl descalifică pe adolescentul întârziat, ca să nu mai vorbim de violența sexuală corelată cu fenomenul de aculturație pe care îl trăiesc noile generații rupte brusc de contextul educației tradiționale.

Este un nonsens să credem că se poate practica o educație sexuală ca disciplină separată, ca o tehnică care poate fi deprinsă asemenea operării pe calculator. Educația sexuală privește însăși imaginea pe care ne-o facem despre om și despre natura demnității sale și este intim legată de toate aspectele vieții. Și chiar dacă admitem că putem vorbi, în anumite limite, despre demnitatea omului și în contextul culturii laicizate, nu putem ignora că sexualitatea trebuie să fie legată de cultura raporturilor dintre persoane, care implică o formă de intimă reverență. Or, acesul la ”informație” și ”la practicile contraceptive” nu sunt nici pe departe în măsură să suplinească absența acestei culturi.

Pe scurt, ne facem datoria de a semnala Departamentului de Stat caracterul unilateral și simplificator al rapoartelor sale, care riscă să blameze poate cele mai rafinate moduri de educație sexuală în beneficiul unor practici triviale-sanitare.