Despre avort şi euthanasie la Strasbourg

Subiectul suscită la Strasbourg dezbateri aprinse şi antrenează medici, militanţi pentru drepturile omului, asociaţii religioase şi politicieni de toate nuanţele.

Cei care militează pentru autonomia deplină a persoanei au remarcat că în diferite ţări ale Europei se manifestă anumite restricţii privitoare la practicarea avortului sau euthanasiei. Nu sunt numai restricţii legale propriu-zise, ci şi limitări ale practicii, care decurg din invocarea obiecţiei de conştiinţă.

Există medici care refuză să facă o întrerupere de sarcină, din motive religioase sau filozofice. Ei sunt obiectorii de conştiinţă.

Proiectul de rezoluţie care va fi votat joi la Strasbourg propune ca aceşti obiectori de conştiinţă să fie obligaţi prin lege să renunţe la convingerile lor de natură etică şi să ofere pacienţilor serviciile cerute.

Raportul, redactat de Christine McCafferty din Marea Britanie, nuanţează cu prudenţă situaţiile în care medicul ar fi obligat să renunţe la obiecţiile sale, dar propune totuşi o formulare de natură să-l constrângă în cele din urmă pe medic să se supună necondiţionat oricărei solicitări.

Raportorul este de părere că obiecţia de conştiinţă nu poate prevala asupra obligaţiei legale de a acorda pacientului îngrijirile medicale solicitate.

În România, problematica este cât se poate de vie, ca şi în alte ţări europene, dar nu este formulată deschis. La nivelul practicii medicale se întîlnesc tot felul de situaţii, fără ca ele să devină obiectul unei dezbateri publice.

Iată de ce este posibil ca delegaţia României la APCE să fie oarecum nepregătită. În orice caz, pe lângă deputaţii din România se exercită un lobby intens din partea unor ONG laicizante, cele mai vizibile de altfel în viaţa publică românească, care solicită politicienilor să voteze în sensul cerut de Christine McCafferty.

În ultima vreme însă au devenit tot mai active şi asociaţiile religioase care solicită ca punctul lor de vedere să fie ascultat în egală măsură. Ele au cerut de astă dată membrilor delegaţiei României la APCE să voteze împotriva proiectului de Rezoluţie.

Mai înainte de a discuta subiectul particular al medicului care refuză să facă un avort, atrage atenţia o problemă mai generală.

Asociaţiile religoase (aşa cum sunt în cazul de faţă Federaţia Organizaţiilor Ortodoxe Pro-vita din România, Asociaţia Alianţa Familiilor din România, Fundaţia Pro Vita Medica Timişoara, Asociaţia Caritas Bucureşti, Asociaţia Darul Vieţii, şi Asociaţia Familia şi Viaţa) au dreptul să participe la formarea opiniei politice la fel ca asociaţiile laicizante şi care sunt desemnate de regulă prin genericul „societatea civilă“?

Întrebarea, nepusă ca atare în România, preocupă însă tot mai mult Europa occidentală, care tinde să se considere pe sine ca făcând parte dintr-o societate „post-seculară“. Mai ales presiunea comunităţilor islamice, cu angajamentul lor religios ireductibil, a obligat societăţile vestice să regândească tema laicizării.

Este cât se poate de relevantă declaraţia recentă a preşedintelui Germaniei, Christian Wulff:

„Creştinismul şi Iudaismul fac parte din trecutul şi din prezentul Germaniei. Dar, între timp, a încheiat el, acelaşi lucru se aplică şi Islamului“. După secole de laicizare activă şi militantă, Europa occidentală pare să redescopere relevanţa valorilor religioase.

Subiectul suscită pe mai departe tensiuni cât se poate de puternice, dar este relevant că la nivelul gândirii filosofice tema religiozităţii a revenit în centrul atenţiei. Filosoful german Jürgen Habermas, de exemplu, a pledat într-o serie de conferinţe şi de articole recente pentru un liberalism capabil să acorde credincioşilor un statut egal cu al necredincioşilor.

Într-o conferinţă susţinută în 15 martie 2007, în cadrul Institutului Nexus din Olanda, Jürgen Habermas, susţinea că „neutralitatea Statului nu exclude admisibilitatea punctelor de vedere religioase în viaţa politică“ şi continua spunînd că „necredincioşii care aduc concetăţenilor lor credincioşi obiecţia că punctul de vedere religios ţine de o epocă depăşită şi ca atare imposibil de luat în serios, se fac vinovaţi de o retrogradare a spiritului republican într-o simplă coabitare, care neagă în fapt baza cetăţeniei comune“.

Jürgen Habermas a mai spus în luările sale de poziţie ceva care se leagă chiar de subiectul Rezoluţiei de la APCE.

„Aşa cum arată reglementările mai mult sau mai puţin liberale cu privire la avort, toleranţa presupusă de acestea nu se răsfrânge simetric asupra credincioşilor şi necredincioşilor“. Sau, altfel spus, în societăţile laicizate persoanele religioase sunt oarecum discriminate.

Relativismul liberal al lui Habermas a făcut obiectul unor polemici aprinse şi al unor contestaţii puternice. Criticii săi l-au acuzat că formulează în politică ceva la fel de absurd ca o cuadratură a cercului. Cu toate acestea, punctele sale de vedere au meritul că deschis o perspectivă pentru rezolvarea unor conflicte contemporane care păreau irezolvabile.

Autor: Horaţiu Pepine
Redactor: Ovidiu Suciu