1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Europa

Desfiinţarea vizelor în schimbul respectării drepturilor omului

Liderii UE şi ai Rusiei s-au întâlnit ieri seară în oraşul rus Rostov pe Don în cadrul unui summit de două zile. Pe agenda întâlnirii figurează, între altele, o mare dorinţă a Moscovei: desfiinţarea vizelor pentru ruşi.

default

Preşedintele Rusiei, Dmitri Medvedev (centru), preşedintele UE, Herman van Rompuy (dreapta), şi preşedintele CE, José Manuel Barroso pe malul râului Don (31.05.2010)

Sute de persoane s-au adunat ieri seară (31.05.) pe malul celebrului râu Don pentru a-şi zări preşedintele, care invitase delegaţia UE la o scurtă plimbare la bordul vasului de croazieră MS Rossia. La cina de lucru au fost discutate primele teme importante vizând relaţiile bilaterale. Parteneriatul pentru modernizare, de pildă, este un program menit să ofere un nou cadru raporturilor dintre UE şi Rusia, prin desfiinţarea barierelor comerciale şi stimularea investiţiilor străine în Rusia. Reuniunea nu prevede însă necesitatea de a se ajunge la rezultate concrete, dincolo de un memorandum, o declaraţie de intenţie.

Criticii reuniunii deplâng tocmai acest aspect, anume absenţa unor obiective concrete de dezvoltare a relaţiilor dintre UE şi Rusia. Expertul rus în relaţii internaţionale, Fiodor Lukianov, explică: " În privinţa UE ca ansamblu, programul parteneriatului pentru modernizare nu reprezintă decât o nouă formă birocratică de întreţinere a relaţiilor cu Rusia. Cred că parteneriatul real menit să promoveze dezvoltarea economică a Rusiei se realizează în cadrul relaţiilor bilaterale cu statele UE luate în parte".

Perspective diferite

O explicaţie a lipsei unor ţeluri concrete poate consta în faptul că însăşi perspectiva europenă asupra unui parteneriat cu Rusia diferă de concepţia rusă. Moscova se concentrează mai ales asupra aprofundării cooperării economice, aspect care ar implica şi desfiinţarea vizelor. Kremlinul insistă asupra unor termene concrete în vederea realizării acestui obiectiv:

Viceministrul rus de Externe, Alexandr Gruşco, a declarat: " I-am rugat pe partenerii noştri europeni să formuleze concepţia lor asupra criteriilor şi paşilor care trebuie întreprinşi de ambele părţi ca să putem renunţa la filosofie şi să trecem la concret, în speţă la condiţiile necesare renunţării la obligativitatea vizelor".

Garantarea drepturilor omului

UE nu intenţionează să vină însă prea curând în întâmpinarea Moscovei în această chestiune. Potrivit europenilor, desfiinţarea vizelor implică, pe de o parte, adoptarea de către ruşi, a unor măsuri de securitate precum eliberarea paşapoartelor biometrice şi asigurarea unui control eficient al graniţelor cu statele Asiei centrale. Pe de alta, ea presupune implementarea unor reforme ce ţin de statul de drept. Cine revendică libertate de călătorie necondiţionată, trebuie să garanteze propriilor cetăţeni şi drepturi constituţionale precum cel de a demonstra şi cel de întrunire. Abia atunci, cetăţenii ruşi îşi vor putea imagina viitorul în ţara lor, a declarat vicepreşedintele delegaţiei euro-ruse din Parlamentul European, ecologistul Werner Schulz.

În acest context, delegaţia UE şi-a văzut confirmate exigenţele chiar la faţa locului. Ieri au fost arestaţi la Moscova peste 150 de manifestanţi reuniţi în cadrul unei demonstraţii neautorizate de protest împotriva îngrădirii libertăţii de întrunire.

Autor: Stephan Laack/Ana-Maria Fischer-Dieskau

Redactor: Petre M. Iancu