1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Moldova

Descinderi la vamă: Un oficial moldovean dezvăluie secrete din ancheta românească

Autorităţile din Republica Moldova au rămas indiferente faţă de arestările care au avut loc ieri la vama românească Albiţa. La Chişinău, singurii care s-au agitat au fost jurnaliştii.

default

Este cât se poate de lipede că nu pot exista cazuri de contrabandă cu ţigări la vama Albiţa, fără ca acestea să fi trecut ilegal mai întâi prin vama moldovenească Leuşeni. Cu toate acestea, după descinderea de ieri a mascaţilor la Albiţa, vameşilor moldoveni nu li s-a întâmplat absolut nimic. Reprezentanţii Centrului Anticorupţie şi ai Serviciului Vamal din Republica Moldova susţin că nu au probe pentru a demara o anchetă.

Purtătorul de cuvânt al Centrului Anticorupţie, Angela Starinschi: „Atâta timp cât nu avem certitudinea că angajaţii vamali din Republica Moldova ar fi implicaţi în anumite situaţii, nu putem să ne dăm cu părerea sau să planificăm anumite acţiuni”.

Directorul Serviciului Vamal din Republica Moldova, Tudor Baliţchi, susţine că dacă autorităţile române vor comunica Chişinăului anumite informaţii despre implicarea vameşilor moldoveni în cazuri de contrabandă, aceste informaţii vor fi examinate inclusiv sub aspect penal:

Tudor Baliţchi: „Voi lua legătura cu colegii mei din România, pentru a vedea dacă au informaţii şi despre lucrătorii noştri din acel post vamal. În cazul în care partea română are suficientă informaţie despre activitatea colegilor mei din Serviciul Vamal, sigur că această informaţie va fi prelucrată şi transmisă organelor de drept care au ca scop combaterea corupţiei”.

În conformitate cu algoritmul de repartizare a funcţiilor în cadrul alianţei de guvernare de la Chişinău, funcţia de şef al vămilor i-a revenit Partidului Liberal Democrat, condus de premierul moldovean Vlad Filat. Înainte de a deveni şef al Serviciului Vamal al Republicii Moldova, Tudor Baliţchi era administrator al societăţii comerciale S.C. „Kapital Invest Company” SA din România – firmă care aparţine premierului Vlad Filat şi soţiei acestuia.

De-a lungul anilor, numele premierul moldovean a apărut în mai multe scandaluri care aveau legătură cu traficul de ţigări prin graniţa românească. În perioada guvernării comuniste, Procuratura Generală a Moldovei iniţiase o cauză penală împotriva sa pentru că ar fi introdus, prin contrabandă în România, în 1998 (când deţinea funcţia de şef al Departamentului de privatizare din Republica Moldova), peste 1,8 milioane pachete cu ţigări (http://europa.md/stiri/show/4383/vlad-filat-cercetat-pentru-contrabanda-cu-tigari). După căderea regimului comunist, Procuratura a anunţat că dosarul pe numele premierului a fost clasat.

După descinderea din vama Albiţa, societatea civilă din Republica Moldova a aşteptat ca autorităţile moldovene să se autosesizeze şi să demareze propria anchetă.

Directorul executiv al Transparency International – Moldova, Lilia Carasciuc: „Nu am aşteptat ca Serviciul Vamal să facă ceva pentru a reduce corupţia în interior, dar m-am aşteptat la o reacţie mai promptă din partea Procuraturii şi a Centrului de Combatere a Crimelor Economice şi Corupţiei”.

Şeful Direcţiei de prevenire a corupţiei din cadrul Centrului Anticorupţie din Republica Moldova, Vitalie Verebceanu, a declarat că operaţiunea în vama Albiţa a fost una specială şi secretă. Aceasta nu l-a împiedicat, însă, să dezvăluie cum au fost acumulate probele împotriva vameşilor români:

Vitalie Verebceanu: „A avut loc o operaţiune specială... Au derulat-o pe parcursul a jumătate de an - cu instalarea tehnicii speciale. Au montat aceste camere de luat vederi sub pretextul instalării tehnicii performante: calculatoare, softuri, etc şi vameşii au fost urmăriţi, imprimaţi, înregistraţi... la sume mici”.

Totuşi, Verebceanu a menţionat că partea moldovenească nu a fost înştiinţată despre operaţiunea de la vama Albiţa.

În Republica Moldova, salariul lunar al unui vameş este de 3 000 de lei moldoveneşti (echivalentul a 180 de euro). Suspect, chiar şi în aceste condiţii, unii vameşi moldoveni îşi permit să facă zilnic naveta, pe cont propriu, la distanţe de 150 – 200 de kilometri, pentru a ajunge la serviciu.

Autor: Vitalie Călugăreanu, DW-Chişinău
Redactor: Robert Schwartz