Deriva Piraţilor

Au fost marea speranţă a electoratului revoltat de prăbuşirea elitelor politice occidentale. Dar, de cum au intrat în caruselul politicii, Piraţii au devenit ceea ce promiteau să înlocuiască.

Puţine formaţiuni politice germane duc o bătălie internă pentru putere aşa de agresivă ca Partidul Piraţilor. Cu puţine luni înainte de lansarea campaniei electorale dinaintea alegerilor parlamentare federale, vârfurile grupării politice au înlocuit rapid dezbaterile ideologice cu frecuşurile dintre candidaţi.

Când, în septembrie 2011, obţineau 15 mandate în Parlamentul regional de la Berlin, aduceau cu ei promisiunea transparenţei decizionale, a infrastructurii gratuite şi a unui venit minim de bun simţ. Li s-a atras mereu atenţia că nu aveau destule teme pentru a funcţiona ca actor politic, mai ales că nu găsiseră printre ei voci autorizate să ofere soluţii pentru criza euro sau pentru cea a sistemului german de pensii. Piraţii au parat într-una cu ideea că sunt un partid de nişă, preocupaţi de un anume set de interese publice. Ca atare, în 2012 au mai convins trei grupuri de alegători, pătrunzând în Parlamentele regionale din Renania de Nord - Westfalia, Saar şi Schleswig-Holstein.

Dar 2012 a fost şi anul în care s-a pornit caruselul în jurul şefiei partidului. Noul lider politic, Johannes Ponader, şi-a intrat atât de bine în rolul de şef încât colegii au găsit de cuviinţă să îi interzică apariţiile televizate, pentru că îi lipsea legitimitatea părerilor exprimate în numele partidului. În ianuarie, la alegerile regionale din Saxonia Inferioară, partidul internauţilor avea să se piardă, cu 21 %, în categoria "alţii".

Responsabilitatea pe care şi-a asumat-o Partidul Piraţilor a fost peste puterile celor ce s-au înhămat să-l conducă. Au rămas să facă impresie bună căţiva jurişti specializaţi în legislaţia internetului sau în chestiuni de transparenţă guvernamentală, oameni cu vădite înclinaţii spre ceea ce se cheamă "realpolitik". Liderul Ponader, în schimb, stă în fruntea unui grup de utopişti şi idealişti, incapabili să se confrunte cu realităţile din câmpul bătăliilor politice. Între timp, ca un semn al unei maturităţi îndoielnice, taberele îşi aruncă reciproc reproşuri pe Twitter. Rezultatul: corabia Piraţilor a pătruns în siajul curcişătoarelor tradiţionale ale politicii şi se lasă în voia curenţilor. Creativitatea şi seriozitatea cu care păreau să abordeze provocările noii ere digitale rămân o amintire cu gust amar pentru cei ce mai speră că o altă clasă politică este posibilă.