1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Deocamdată se poate spune orice

Horațiu Pepine
8 martie 2017

Subiectul Europei este abia la începutul dezbaterii sale și nimeni nu va lua nicio decizie în cursul acestui an din cauza alegerilor care se vor desfășura în Olanda, Franța și Germania.

https://p.dw.com/p/2YpWo
Imagine: Getty Images/AFP/J. MacDougall

Președintele Klaus Iohannis a făcut marți o precizare pe tema Europei, una care pretinde un scurt comentariu: ”O Europă cu două viteze sau cu mai multe viteze nu este bună, nu ajută pe nimeni şi aici poate este bine să clarific un pic: nu înseamnă că nu vedem că ţările se dezvoltă într-un ritm diferit, este uşor de observat. Nu la asta se referă, deci Europa mai multor viteze nu se referă la situaţia de fapt, ci după părerea mea, este periculos să statuăm că aşa vrem să fie şi în viitor”(mediafax).

După cum vedem e clar și nu e totuși clar. Problema nu stă însă în opțiunile mari, de principiu, ale Președintelui, care sunt bine cunoscute. El este un eurofil, poate unul dintre aceia care conservă cu candoare ”credința” în Europa, aceea pe care cu câteva decenii în urmă o mai aveau încă occidentalii deveniți între timp mult mai sceptici. De altfel am văzut că Vestul progresist caută, cu mare febrilitate, în orice mișcare socială din estul Europei semnul declanșator al unui reviriment, așteaptă parcă mereu să se petreacă ceva grandios, ceva care să-i redea ”credința” amorțită. Nu vedea un Bernard-Henri Lévy în Maidanul din Kiev nici mai mult nici mai puțin decât  renașterea democrației europene? Iar după același model, tot un francez, mai tânărul eseist, Gaspard Koenig, se întreba, după manifestațiile din Piața Victoriei, chiar așa: ”Și dacă primăvara europeană va veni nu dinspre nucleul fondatorilor, ci din această efervescență a periferiei?” (www.lesechos.fr/).

Interesant este că nu doar progresiștii europeiști, dar și conservatorii, de cele mai multe ori eurocritici, par să caute ceva în Est, ceva care să le redea încrederea și pofta de viață, cum ar fi bunăoară o natură mai pură (pădurile virgine, casele vechi rurale și fermele bio) sau poate chiar spiritul unei culturi europene aflate la apus, care ar mai supraviețui cumva aici în această periferie încă neatinsă de morbul relativismului.

În orice caz, președintele Klaus Iohannis, cu declarațiile sale entuziaste la adresa Europei, pare a se înscrie și el în aceste așteptări ale lumii occidentale care, nemaigăsind îndemnuri înlăuntru, simte nevoia să fie încurajată din afară. De aceea, la început, pozițiile sale vor fi bine primite. Mai apoi însă va fi vizibil că el pune sub semnul întrebării chiar miezul proiectului aflat în discuție. Căci Președintele nu contestă inegalitatea europeană de fapt (cine ar putea-o contesta?), dar se teme că ea ar putea deveni una de drept. Cu alte cuvinte, Klaus Iohannis declară că și-ar dori ca Europa să păstreze egalitatea formală care a caracterizat până acum construcția europeană și idealismul ei inițial, adică, de fapt, să nu se schimbe nimic.

Din acest moment însă vor apărea contrarietățile, căci, așa cum am văzut prea bine, toată lumea vrea să schimbe ceva. Germania într-un fel, Grupul de la Vișegrad într-alt fel, dar nimeni nu mai crede că se poate continua la fel ca până acum. Am văzut că și în România au apărut câteva analize competente pe această temă care descriu bine problema (ex. Valentin Lazea de la BNR), sugerând anumite căi de urmat care exclud însă conservarea unui statu quo.

Subiectul Europei este însă, așa cum bine s-a spus, abia la începutul dezbaterii sale și nimeni nu va lua nicio decizie cel puțin în cursul acestui an din cauza alegerilor care se vor desfășura în Olanda, Franța și Germania. E chiar posibil ca președintele Comisiei, Jean-Claude Juncker să fi prezentat cinci variante (de fapt toate cele 5 logic posibile cu excepția disoluției totale a UE) tocmai pentru a atenua impactul produs de anunțul său inițial și pentru a nu oferi eurocriticilor un savuros subiect de campanie.

Prin urmare orice se poate spune încă, fără riscuri, mai ales dacă sună tonic și optimist. Dar nu ne putem complace la infinit în acest idealism cețos.