1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Demofobia care animă Uber

Șoferul de taxi are milieuri, cruciulițe și iconițe la bord, vorbește prea mult sau dimpotrivă tace ostil, mașina lui miroase a dezodorizant ieftin, cu alte cuvinte este de-a dreptul ”intolerabil”.

Conflictul privitor la extinderea rețelei Uber în România a stârnit un interes foarte mare deoarece se află la o frontieră sensibilă a globalizării. Cineva care călătorește mult manifesta mare entuziasm pentru faptul că șoferii Uber sunt intelectuali stilați, dentiști, funcționari ai Comisiei Europene ieșiți la pensie, tineri care aspiră la o bursă academică etc. Am înțeles printre rânduri că principala lor calitate este că nu au nimic de a face cu mediul popular clasic al taximetriștilor din lumea largă, oameni simpli cu conduite neglijente sau emigranți care abia vorbesc limba țării în care se află.

În treacăt fie spus, taximetriștii din București nu sunt deloc atât de răi pe cât se spune, dar funcționează și în ce-i privește un stereotip răuvoitor, la fel ca în cazul ungurilor de la Sfântu Gheorghe despre care se povestește, la nesfârșit, că nu-ți vând pâine la brutărie dacă nu vorbești în limba maghiară. După același model am auzit până la sațiu povestea taximetriștilor care te înșală la preț și refuză să oprească pentru curse scurte. De altfel toți cei care au pledat în favoarea sistemului au pus în prim plan diferența de înfățișare și conduita șoferilor Uber care nu doar că sunt selectați după un sistem de notare online, ceea ce îi așează în competiție directă unul cu altul, dar ar fi din pornire mai educați și mai politicoși.

În ochii clienților entuziaști, avantajul principal al șoferilor Uber stă în faptul că aparțin altei categorii sociale decât șoferii tradiționali, ceea ce sugerează că forța lor de seducție ține de putința de a pune în scenă utopia unei lumii în care toți oamenii sunt egali în frumusețe și spirit posedând, totodată, știinta politeții perfecte. Am avut posibilitatea de a vedea pe viu, în anii de după căderea comunismului, stupefacția și oroarea în fața ”omului simplu” care, firește, nu este sălbaticul bun al lui Rousseau, ci o ființă uneori trivială și roasă de resentimente. Or, Uber este ocazia ”salutară” de a evita contactul cu această lume care provoacă coșmarul elitelor progresiste, căci se dovedește mereu insolubilă și inadaptabilă. Șoferul de taxi are milieuri, cruciulițe și iconițe la bord, vorbește prea mult sau dimpotrivă tace ostil, te privește cu circumspecție, mașina lui miroase a fum de țigară sau a dezodorizant ieftin, cu alte cuvinte este de-a dreptul ”intolerabil” .

Demofobia aceasta camuflează însă un fapt mai important. Elogiind condiția socială a șoferilor Uber, partizanii rețelei evită să vorbească despre criza unei societăți în care profesioniști cu calificări mai înalte riscă să ajungă în șomaj sau în care nu mai reușesc să-și păstreze standing-ul. Dacă un dentist sau un profesor ajung să șofeze ocazional e doar fericirea clientului care savurează spectacolul ”vizitiului” stilat, dar pentru ei este o dramă, de care nici nu mai sunt poate pe deplin conștienți într-o lume care face neîntrerupt apologia mobilității. Statisticile confirmă că cel puțin în Europa șomajul celor cu studii superioare se află într-o creștere permanentă chiar dacă cel mai rău lovită de criză a fost muncitorimea, mai ales din 2008 încoace. Șomajul fie și mascat al profesioniștilor cu calificări înalte ne arată că societatea nu mai poate să-și valorifice investițiile în educație sau poate că a stimulat excesiv creșterea populației universitare în detrimentul performanței și în pofida resurselor umane reale. În tot cazul asistăm la un eșec din care nimeni nu trage lecțiile cuvenite.

Un alt aspect ascuns cu mare grijă este că o categorie socială care se bucură, cel puțin provizoriu, de un standing superior material și simbolic (dovada cea mai bună este că intră în joc cu o mașină proprie mai elegantă) atacă pur și simplu resursele unei categorii sociale modeste care nu are alte mijloace de existență și care se vede încă o dată amenințată cu șomajul. De exemplu un pensioar de lux (fost funcționar al Comisiei Europene ) se plictisește și lucrează pentru Uber, distrugând, indirect, locuri de muncă pentru un om care nu are nicio altă variantă. În joc e chiar fair play-ul social care ține nu doar de egalitatea de tratament legal (încălcată de altfel cu aplomb), ci mai ales de modul în care grupurile sociale dobândesc acces la resurse.

În sfârșit, Uber este un excelent exemplu de modul în care liberalismul de azi se pricepe să camufleze o criză gravă într-un succes sclipitor.

Vă mai recomandăm

Audio şi video pe aceeaşi temă