1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Democraţia sub asediu

Şocate de amploarea băilor de sânge comise de teroriştii islamişti în vest, autorităţile din unele state occidentale s-au activat salutar. Nici ele nu sunt însă la adăpost de greşeli impardonabile.

Pegida, demonstraţie la Dresda la 12 ianuarie 2015

Pegida, demonstraţie la Dresda la 12 ianuarie 2015

Impardonabile, pentru că ne confruntăm cu erori evitabile, ce toarnă apă la moara extremismului într-o situaţie în care jihadismul, o problemă globală, a devenit cu atât mai greu de combătut, cu cât democraţiile sunt asediate şi de varii alte probleme interne şi externe.

În reacţie la o ameninţare anonimă, poliţia a interzis în Germania demonstraţia săptămânală a populiştilor islamofobi din Pegida. Ceea ce, la fel ca interzicerea difuzării unor filme critice la adresa religiei musulmane, ori limitarea libertăţii de expresie, constituie demersuri de natură să erodeze grav drepturi democratice fundamentale, iar prin urmare să încurajeze extremismul.

Toate acestea nu sunt, desigur, unicele neajunsuri care-i confruntă pe occidentali. Vechile năravuri antidemocratice sunt greu, dacă nu imposibil de eradicat. Extrema stângă, antisemită şi antioccidentală nu prea are treabă cu jihadiştii. Conform unui reflex străvechi, la orice întrebare privind terorismul islamist replica standard a extremei e contra-întrebarea retorică: „dar oare ce e terorismul?”

Înainte de a proceda „la înăsprirea legislaţiei antiteroriste, hai să vedem ce este terorismul”, a declarat luni ritos, la postul naţional german de radio, Deutschlandfunk, o deputată din Bundestag, reprezentându-i pe postcomuniştii din Partidul Stânga. Ca şi cum ar fi fost oarbă. Ca şi cum Parisul însângerat de terorişti ucigând în numele islamului ar fi fost irealitatea unui simplu coşmar. Ca şi cum n-ar fi fost asasinaţi în fapt 17 ziarişti, poliţişti şi evrei, ca evrei, poliţişti şi ziarişti ai unui ziar satiric, manifestând o doză maximă de spirit critic. Ca şi cum terorismul jihadist n-ar încerca să impună, în numele islamului, construcţia unei teocraţii nu mai puţin totalitare decât stalinismul şi nazismul.

„Hai să vedem ce-i terorismul”, a repetat ea, cu satisfacţie, îndreptându-şi degetul acuzator asupra măsurilor antiteroriste luate în apărare de SUA şi aliaţii lor după mega-atentatele de la nine/eleven. A urmat un lung pomelnic de prezumtive „crime” comise chipurile de occidentali şi mai cu seamă de americani. De pildă, prin lichidarea de terorişti prin intermediul dronelor.

În mod aiuritor, nu s-a grăbit nimeni în studio să demonstreze bunul simţ elementar de a o chema la ordine. N-a sărit nimeni ca ars să îi explice totuşi cât de indecent e să-l compari pe preşedintele american cu asasinii parizieni fanatizaţi, cu specialiştii din ISIS şi din al Quaida ai înrobirilor şi lapidărilor femeilor cu nenorocul de a fi bănuite de un adulter şi ai decapitărilor creştinilor, comise în numele Coranului.

Evident, nu doar extrema stângă sună goarna culpabilizării vestului în contextul propunerilor vizând adaptarea legislaţiilor actuale la provocarea teroristă. Miopia îi afectează şi pe ideologii corectitudinii politice care neagă vreo relaţie între islam şi islamism, dar pretind în schimb ca Apusul să-şi tot pună cenuşă în cap pentru te miri ce păcate prezumtive.

La rândul său, populismul islamofob e critic nu doar la adresa presei şi a elitei politic corecte aflate la cârma statelor occidentale. Respingător şi nedrept, în măsura în care, prin generalizări abuzive, incită la ură şi împotriva unor nevinovaţi, acest tip de populism îşi aduce propriul aport la anemierea societăţilor deschise.

E însă indiferent dacă ne plac sau nu ne plac islamofobii aciuiaţi între susţinătorii mişcării mai ample ce s-a autobotezat PEGIDA. Ar trebui să fie cât se poate de clar că au drepturi democratice şi oamenii care, în numele democraţiei, îşi asumă idei aparent sau realiter reprobabile din punctul de vedere al democraţiei. Le au, oricât de repugnante ar fi sau ar părea, oricât de rău i-ar exaspera ele pe adepţii societăţii multiculturale.

Fapt e că, în ciuda repetatelor condamnări politice ale atitudinilor islamofobe exprimate în manifestaţiile de „apărare a Apusului”, organizate de mişcarea numită Pegida, demonstraţiile de luni ale autodesemnaţilor „apărători ai Occidentului” au continuat să aibă loc în varii oraşe germane şi europene. La Dresda, au reuşit chiar să atragă în fiecare săptămână tot mai multă lume. Până duminică şi până la controversata decizie a poliţiei de a reacţiona la ameninţarea cu moartea la adresa organizatorului protestelor, prin vremelnica interdicţie administrativă a manifestaţiei din oraşul saxon.

Din unghiul societăţilor deschise şi al apărătorilor statului de drept această măsură nu are cum să nu fie calificată drept îngrijorătoare. Constitutive, pentru democraţie, nu sunt doar libertatea de expresie şi dreptul la opinie. Libertatea întrunirilor e, sau ar trebui, de asemenea, să fie practic intangibilă.

E adevărat că a interzice o demonstraţie din raţiuni de securitate nu e de neimaginat într-o democraţie funcţională. Dar o astfel de măsură e dubioasă şi alarmantă chiar şi dacă reprezintă o excepţie absolută. În context, se pune întrebarea firească, de ce oare poliţia nu e în stare să apere viaţa unui cetăţean? De ce se vede în imposibilitatea de a proteja un lider politic, sau chiar o întreagă mişcare? De ce nu poate constitui un scut pentru exercitarea unui drept fundamental?

Deşi de stânga, opoziţia ecologistă din Germania n-a întârziat să critice demersul poliţiei saxone. Bravo ei. Jos pălăria şi faţă de curajul, onestitatea şi demnitatea altora. A celor care, în aceste zile, se abţin de la a dilua vinovăţia teroriştilor prin culpabilizarea victimelor. A tuturor acelora care, făcând zid în faţa asediatorilor, militează pentru libertate de expresie şi toate celelalte drepturi democratice, împiedicând victoria, fără luptă, a jihadismului, a oricăror reflexe totalitare.