1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Democraţia română între Tăriceanu şi Ungureanu

Mihai Răzvan Ungureanu s-a grăbit să-şi asume o măruntă „eroare” şi a demisionat. Dar a greşit el realmente? Dar Călin Popescu-Tăriceanu?

C.P. Tariceanu

C.P. Tariceanu

Ce contrast puternic între cazul şefului diplomaţiei germane, Frank-Walter Steinmeier, şi cel al ministrului român de externe, Mihai Răzvan Ungureanu! Primul a fost prins cu ocaua mică pentru că în guvernul precedent condus de Gerhard Schroeder pare să fi greşit grav neacceptînd o propunere americană de repatriere a fostului deţinut de la Guantanamo, turco-germanul Kurnaz.

Totuşi actualul ministru german de externe continuă să fie susţinut masiv de întreaga coaliţie guvernamentală berlineză, creştin-social-democrată. De ce? Pentru că, dacă a greşit, n-a comis decît această unică eroare. Cu tot alt tratatment i s-a aplicat lui Ungureanu.

Ungureanu nu putea fi tolerat la infinit

Mihai-Răzvan Ungureanu şi-a asumat o măruntă "eroare" şi a demisionat. Dar a greşit el realmente? In fapt, mazilirea lui, a unuia dintre cei mai competenţi miniştri de externe, de care a dispus vreodată România se înscrie într-o logică mai veche.

Pretinzînd obedienţă absolută, care în interpretarea curentă a palatului Victoria include musai o înverşunată adversitate faţă de preşedintele românilor şi faţă de orice poziţie adoptată de Băsescu, premierul nu putea să-l tolereze la nesfîrşit pe mai tînărul său coleg.

Idem cazul Flutur

Cum n-a putut să-l admită nici pe Gheorghe Flutur, considerat la unison drept cel mai bun ministru al agriculturii de care a avut parte România postbelică. Şi se ştie fireşte, ce urmează: îndepărtarea din funcţie a Monicăi Macovei, ministrul căruia i s-a datorat partea leului din reformele invocate de Comisia Europeană pentru a da totuşi lumină verde integrării României în Uniune în ciuda pronunţatului euroscepticism occidental.

Tăriceanu luptă împotriva competenţei

Că, în numele conflictului pentru putere, în care e angrenat cu preşedintele, premierul poartă un război împotriva competenţei, în speţă a competenţei experţilor veritabili din cabinetul său reiese din lejeritatea pretextului care a dus la îndepărtarea lui Mihai Răzvan Ungureanu.

Oficial şeful diplomaţiei române şi-a pierdut portofoliul pentru că nu l-ar fi „informat” pe C.P.Tăriceanu în dosarul unor români aflaţi, să nu uităm, în afara oricărui pericol, ce fuseseră reţinuţi în Irak din cauza propriei lor greşeli. De soarta lor, nu premierul avea a se ocupa. In plus, evenimentul, în fond minor, nu era de competenţa premierului, ci, în cel mai bun caz, a ambasadei române de la Bagdad.

Ungureanu şi momentul aşa zisei retrageri din Irak

Forînd mai adînc pare limpede că Ungureanu şi-a rupt politic gîtul, atunci cînd, în contra voinţei premierului şi a ineptului ex-ministru al apărării s-a opus reorientării antiamericane a liniei externe a României printr-o jenantă, periculoasă şi pernicioasă retragere precipitată a trupelor române din Irak. Acest demers l-a onorat pe tînărul şef al diplomaţiei române.

Fiindcă, în temeiul clarităţii morale, prin care s-a distins permanent, şi a excelentei sale pregătiri profesionale, Ungureanu a ţinut să menţină intactă credibilitatea externă a României, punînd interesele strategice ale ţării mai presus de ambiţiile sale personale.

Ungureanu, spre deosebire de premier, nu a "săpat" pe nimeni

In plus, nimeni nu l-a auzit pe Ungureanu participînd la demontarea unora sau altora din colegii săi de alianţă. Incît locul său nu mai putea fi într-un cabinet dominat de membrii de frunte ai unui PNL, care, trădîndu-şi promisiunile electorale, şi-au făcut o profesiune de credinţă din combaterea partenerilor lor de centru-dreapta şi au sfîrşit prin a se alia cu postcomuniştii şi cu extremiştii.

La polul opus se situează prestaţia premierului, care după ce şi-a revocat decizia chipurile „irevocabilă” de a demisiona, s-a agăţat feroce de propriul fotoliu, angajîndu-se, pentru a şi-l păstra cu orice preţ, pe drumul demolării speranţelor reformiste ale alegătorilor săi. Rînd pe rînd au fost trimişi la plimbare cei mai buni miniştri. Şeful cabinetului a intervenit în favoarea prietenului său magnat, un penelist propesedist.

Premierul a încercat să influenţeze justiţia în favoarea lui, a minţit, a fost prins cu minciuna, a revenit din nou, dar nu şi-a asumat nimic. In răstimp, sub loviturile lui Tăriceanu şi ale camarilei sale PNL-ul s-a scindat, riscînd să-şi piardă relevenţa. A urmat la rînd alianţa, care, în ciuda recentelor oferte de a o relansa şi a asigurărilor peneliste de necolaborare cu PSD nu mai poate avea viaţă.

Fiindcă democraţia, instituţiile statului de drept şi partidele care le susţin trăiesc din credibilitatea de care dispun. Iar Tăriceanu a risipit de mult nu numai propriul său capital de credibilitate, ci şi pe cel al formaţiunilor din care face parte, împingînd spre buza prăpastiei încrederea nutrită de români în democraţie. De aici nu mai e decît un pas pînă la un proxim succes extremist la viitoarele alegeri. Cît despre nota de plată electorală care va fi prezentată PNL, ea nu va avea cum să nu fie exorbitantă.

  • Data 06.02.2007
  • Autoare/Autor Petre Iancu
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B2wd
  • Data 06.02.2007
  • Autoare/Autor Petre Iancu
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B2wd