1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Democraţia şi valenţele crucialului 23 august, între realităţi şi minciuni

E timpul ca în România memoria să fie repusă în drepturi. Importantă e şi neuitarea zilei de 23 august. Căci nu există democraţie veritabilă care să se poată lipsi de memorie şi de reperele ei antitotalitare.

Mareșalul Ion Antonescu, la Adolf Hitler

Mareșalul Ion Antonescu, la Adolf Hitler

E foarte anevoios să se găsească altă dată care să fi schimbat în mai multe rânduri destinul României într-un mod atât de profund ca ziua de 23 august. Ar fi benefic pentru statul de drept ca importanţa acestei zile să fie reevaluată într-un mod onest şi chibzuit.

Mulţi români s-au învăţat să desconsidere cordial ziua de 23 august. Manipulaţi şi prostiţi decenii la rând, mai întâi de antonescieni şi legionari, apoi de comunişti, iar de vreo 25 de ani de corifeii psotcomunişti ai "barocului stalinisto-fascist", după cum i-a spus Vladimir Tismăneanu, unii s-au dezobişnuit să gândească pe cont propriu.

Cei mai mulţi s-au obişnuit să li se servească varii mituri despre fasta şi fatidica dată din ultima decadă a lunii august, ascunzându-li-se mai întotdeauna, cu grijă, calupuri mari de adevăr istoric.

Ziua de ocară

Realitatea e că, la 23 august 1939, s-a semnat la Moscova pactul Ribbentrop Molotov. Acest aşa-zis pact de neagresiune germano-rus e cel care, convenit de Hitler şi Stalin, avea, cu aportul laşităţii şi complicităţii mai marilor de la Bucureşti, să condiţioneze smulgerea unor hălci mari din trupul ţării, prin înstrăinarea Basarabiei, Bucovinei şi ţinutului Herţa.

Aceste teritorii, lipsite de interes pentru hitlerişti, erau luate cu japca de ruşi. Pentru ca blestemul să fie complet, după invadarea Uniunii Sovietice, românii, jefuiţi de Hitler şi Mussolini şi prin dictatul de la Viena, primeau la schimb, de la nazişti, mărul otrăvit al Transnistriei. Zona dintre Nistru şi Bug avea să devină spaţiu de perdiţie şi capcană pentru conştiinţa naţională în epoca Holocaustului românesc.

Concomitent, acelaşi pact sfâşia Europa, sfârteca teritoriul polonez şi arunca în flămândele guri ale comuniştilor şi naziştilor alte întinse teritorii, precum şi zeci de milioane de viitoare victime ale terorii naziste şi bolşevice.

Ziua libertăţii

După exact cinci ani de coşmar, graţie succeselor militare aliate, temerităţii tânărului rege Mihai şi unor politicieni lucizi, pro-democratici şi pro-occidentali, precum Iuliu Maniu, România avea, în aceeaşi zi de 23 august, să se elibereze din servitutea dezonorantei alianţe cu naziştii şi să întoarcă armele împotriva lui Hitler.

Timp de aproape o jumătate de secol comuniştii aveau să-i mintă pe români în fel şi chip în legătură cu adevăraţii eroi ai eliberării ţării, realizate în urma istoricului act înfăptuit la 23 august 1944. Profitând de fragilitatea şi scurtimea memoriei neantrenate şi neîntreţinute, ba chiar programatic contaminate de ideologiile totalitare, de faptul că eliberarea avea să fie urmată, la scurt timp, de ocupaţia sovietică, regimurile comuniste aveau să îngroape ziua de 23 august 1944 într-un sos de legende şi denaturări.

Nedigerabil şi greţos, acest sos avea să se alcătuiască între altele prin epurarea din istoriografia comunistă oficială a curajului tânărului rege şi a clarviziunii unor lideri precum naţional-ţărănistul Iuliu Maniu şi naţional-liberalul Dinu Brătianu.

Eliminat din aceeaşi istoriografie s-a văzut la un moment dat chiar şi principalul actor comunist al momentului, un actor real şi venerabil, în ciuda apartenenţei sale la PCR, precum Lucreţiu Pătrăşcanu. Speriat de popularitatea unui Pătrăşcanu deopotrivă patriot şi inteligent, Gheorghe Gheorghiu Dej avea să-şi ucidă rivalul cu sălbăticie, după ce-l schingiuise ani la rând în temniţa în care-l aruncaseră tovarăşii săi de partid.

Din nefericire, în ciuda credibilelor mărturii din puşcăriile comuniste ale celor condamnaţi în lotul Pătrăşcanu, mistificările cu privire la el se perpetuează în România, inclusiv în legătură cu partitura preluată de Pătrăşcanu la 23 august 1944. Din deferenţă faţă de consistenţa alianţei antihitleriste, din care făcea parte şi Stalin, liderii occidentali stăruiseră asupra includerii comuniştilor în negocierile privind o virtuală schimbare de regim în România, omul ales în acest scop fiind Pătrăşcanu.

Feţele minciunii

În rest, PCR a încercat constant să-şi amplifice la maximum rolul, în fapt neglijabil, jucat de comunişti în marele act al eliberării şi întoarcerii armelor împotriva naziştilor, prin arestarea, la ordinul regelui, a mareşalului Ion Antonescu. Totodată, comuniştii au minimalizat sistematic ori au negat aportul imens al regelui (un rol cheie, net mai important chiar decât al unor lideri politici precum Maniu sau Brătianu) şi al ofiţerilor, pe care i-a consultat şi implicat Mihai I-ul în benefica lovitură de stat de la 23 august 1944.

Minciunile directe şi indirecte, prin misiune şi omisiune, menite să falsifice evenimentele privind „insurecţia din august 44”, cum i-au zis ceauşiştii, să le altereze şi să le măsluiască sensul şi să trunchieze semnificaţia lor reală în efortul de război aliat şi în istoria naţională, n-au încetat acum un sfert de veac. Departe de a sucomba odată cu prăbuşirea regimului comunist, răstălmăcirile au continuat. Fiindcă minciunile repetate şi dezinformările sistematice au tendinţa de a dobândi o viaţă autonomă şi o dinamică proprie, chiar dacă nu există forţe interesate să le prelungească la nesfârşit, precum ale ultranaţionaliştilor pro-antonescieni şi legionari şi ale comuniştilor.

Importanţa memoriei

Or, e imposibilă transformarea unui regim totalitar într-un durabil şi solid stat de drept fără să se facă dreptate şi prin asumarea unui trecut demitizat şi demistificat. Cu bune şi rele, 23 august e o dată crucială în istoria românilor. Germania postnazistă a avut nevoie de multe decenii înainte de a reuşi să-şi onoreze eroii veritabili. De pildă pe ofiţerii colonelului von Stauffenberg, care, cu doar o lună înainte de vitejescul act al regelui Mihai, de la 23 august, au încercat, în iulie, să-şi mântuiască ţara printr-un tiranicid, plătindu-şi cutezanţa şi patriotismul cu viaţa.

Românii au toate motivele să se încline în cinstea curajului manifestat în momentele cheie ale zilei de 23 august 1944 sau anterior şi ulterior, nu doar de rege, ci şi, între alţii, de colonelul Emilian Ionescu, precum şi de generalii Niculescu-Buzeşti, Sănătescu şi Aldea. E timpul ca memoria să fie repusă în drepturi şi în România. Fiindcă nici o democraţie autentică nu se poate lipsi de ea şi de reperele ei antitotalitare.