Democraţiile occidentale faţă cu terorismul
21 noiembrie 2003Publicitate
Ecourile iscate pretutindeni de seria atentatelor teroriste de la Istambul au lansat lumii un mesaj comun: Lupta împotriva terorismului internaţional trebuie intensificată. Or, în acest scop, e obligatoriu ca statele democratice să-şi elimine divergenţele de opinie.
Fiindcă înfrîngerile slăbesc. De întărit întăresc victoriile. Din unghiul islamiştilor, fiecare bombă, care sfîrtecă oameni la Ierusalim, Riad, Bagdad sau Istambul constituie un succes, o mare izbîndă în lupta împotriva occidentului. Orice declin economic, orice prăbuşire a valorilor bursiere le oferă adepţilor Al Quaedei un triumf. Orice turist care, după un atentat sau altul renunţă să se deplaseze în Turcia îi sprijină, involuntar, pe propovăduitorii vrăjmăşiei şi urii dintre oameni, etnii,rase şi religii. Orice ţară musulmană în care eşuează eforturile promovării procesului de democratizare riscă să devină victima fanaticilor şi fundamentalismului lor nătîng.
Iată motivul pentru care SUA şi aliaţii lor n-au voie să dea înapoi în faţa violenţei nici măcar un milimetru. Iată motivul, pentru care e stringent ca statele democratice apusene să-i ţină piept terorii deopotrivă în Turcia, Irak sau în Orientul Mijlociu. Nu poate exista un compromis între democraţi şi fundamentalişti încuiaţi. Nici un acord între apărătorii demnităţii individului şi cei ce recurg la bombe spre a arunca în aer copii şi a asasina femei şi bărbaţi nevinovaţi nu este în veci posibil. Cele două tabere sunt absolut ireconciliabile.
Or, tabăra democratică a suferit în ultimele luni o considerabilă slăbire, din pricina sciziunii, a divizării ei interne. Mai multe state europene, între care Germania, Franţa şi Rusia au respins campania irakiană. Alte ţări, printre care Marea Britanie au sprijinit în schimb cursul militar, pentru care a optat preşedintele american George Bush.
Pentru susţinerea acordată Americii britanicii s-au văzut nevoiţi să plătească un preţ pipărat. In timp ce şeful Casei Albe şi premierul Tony Blair s-au străduit să facă o figură bună în cursul vizitei lui Bush la Londra, terorişti sinucigaşi îşi detonau bombele ucigînd oameni în faţa unor instituţii britanice din Istambul. Imaginile televizate din Turcia au obturat secvenţele dela summitul americano-britanic.
E cît se poate de probabilă presupunerea că atentatele au fost organizate de Al Quaeda, sau de organizaţii simpatizante precum Ansar al Islam. Fapt e că al Quaeda s-a reconsolidat şi pare a fi mai primejdioasă decît oricînd.
A sosit de mult timpul ca democraţiile apusene să-şi aplaneze diferenţele. Mai bine mai tîrziu decît niciodată. Fiindcă statele civilizate nu-i pot face faţă terorismului decît împreună. Peste decenii s-ar putea să se conceadă istoricilor plăcerea de a dezbate aprins cui oare i-au aparţinut deciziile corecte în lupta împotriva terorii şi cine o fi greşit. Atunci va fi venit poate vremea pentru gimnastică intelectuală. Acum nu. Acum e momentul să se treacă la acţiune. Peste tot, în Afganistan, în Irak şi în Orientul Mijlociu, în statele postsovietice din centrul Asiei, în Indonezia şi aiurea. Fiindcă islamiştii continuă să-şi extindă influenţa.
Pînă la 11 septembrie 2001 occidentul a rămas paralizat într-un soi de agonie, în ciuda victoriei repurtate în războiul rece asupra imperiului comunist. Fapt e însă, că democratizarea abia dacă face progrese. E clar că prăbuşirea dictaturilor nu înseamnă în mod necesar apariţia democraţiei. Cu atît mai importantă este angajarea occidentală în Irak, în vederea construcţiei acestei naţiuni. Iar în context nu trebuie uitat, că strategiile politice au nevoie de timp.
Fiindcă înfrîngerile slăbesc. De întărit întăresc victoriile. Din unghiul islamiştilor, fiecare bombă, care sfîrtecă oameni la Ierusalim, Riad, Bagdad sau Istambul constituie un succes, o mare izbîndă în lupta împotriva occidentului. Orice declin economic, orice prăbuşire a valorilor bursiere le oferă adepţilor Al Quaedei un triumf. Orice turist care, după un atentat sau altul renunţă să se deplaseze în Turcia îi sprijină, involuntar, pe propovăduitorii vrăjmăşiei şi urii dintre oameni, etnii,rase şi religii. Orice ţară musulmană în care eşuează eforturile promovării procesului de democratizare riscă să devină victima fanaticilor şi fundamentalismului lor nătîng.
Iată motivul pentru care SUA şi aliaţii lor n-au voie să dea înapoi în faţa violenţei nici măcar un milimetru. Iată motivul, pentru care e stringent ca statele democratice apusene să-i ţină piept terorii deopotrivă în Turcia, Irak sau în Orientul Mijlociu. Nu poate exista un compromis între democraţi şi fundamentalişti încuiaţi. Nici un acord între apărătorii demnităţii individului şi cei ce recurg la bombe spre a arunca în aer copii şi a asasina femei şi bărbaţi nevinovaţi nu este în veci posibil. Cele două tabere sunt absolut ireconciliabile.
Or, tabăra democratică a suferit în ultimele luni o considerabilă slăbire, din pricina sciziunii, a divizării ei interne. Mai multe state europene, între care Germania, Franţa şi Rusia au respins campania irakiană. Alte ţări, printre care Marea Britanie au sprijinit în schimb cursul militar, pentru care a optat preşedintele american George Bush.
Pentru susţinerea acordată Americii britanicii s-au văzut nevoiţi să plătească un preţ pipărat. In timp ce şeful Casei Albe şi premierul Tony Blair s-au străduit să facă o figură bună în cursul vizitei lui Bush la Londra, terorişti sinucigaşi îşi detonau bombele ucigînd oameni în faţa unor instituţii britanice din Istambul. Imaginile televizate din Turcia au obturat secvenţele dela summitul americano-britanic.
E cît se poate de probabilă presupunerea că atentatele au fost organizate de Al Quaeda, sau de organizaţii simpatizante precum Ansar al Islam. Fapt e că al Quaeda s-a reconsolidat şi pare a fi mai primejdioasă decît oricînd.
A sosit de mult timpul ca democraţiile apusene să-şi aplaneze diferenţele. Mai bine mai tîrziu decît niciodată. Fiindcă statele civilizate nu-i pot face faţă terorismului decît împreună. Peste decenii s-ar putea să se conceadă istoricilor plăcerea de a dezbate aprins cui oare i-au aparţinut deciziile corecte în lupta împotriva terorii şi cine o fi greşit. Atunci va fi venit poate vremea pentru gimnastică intelectuală. Acum nu. Acum e momentul să se treacă la acţiune. Peste tot, în Afganistan, în Irak şi în Orientul Mijlociu, în statele postsovietice din centrul Asiei, în Indonezia şi aiurea. Fiindcă islamiştii continuă să-şi extindă influenţa.
Pînă la 11 septembrie 2001 occidentul a rămas paralizat într-un soi de agonie, în ciuda victoriei repurtate în războiul rece asupra imperiului comunist. Fapt e însă, că democratizarea abia dacă face progrese. E clar că prăbuşirea dictaturilor nu înseamnă în mod necesar apariţia democraţiei. Cu atît mai importantă este angajarea occidentală în Irak, în vederea construcţiei acestei naţiuni. Iar în context nu trebuie uitat, că strategiile politice au nevoie de timp.
Publicitate