Democraţie pentru mai târziu

Lucrurile sînt clare: aproape jumătate dintre români ar vrea să trăiască într-o ţară democratică, însă mai puţin de un sfert dintre ei consideră că România este o astfel de ţară. După 16 ani, cursurile teoretice de demagogie politică privind democraţia au dat rezultatele aşteptate de orice om cu scaun la cap. Ca şi adevărul, libertatea, solidaritatea, nici democraţia nu se învaţă de la televizor, din discursurile electorale ori din cuvîntările prezidenţiale privind starea naţiunii.

La fel cum privatizarea marilor întreprinderi a încetat să mai fie o sperietoare pentru milioane de români după ce oamenii s-au convins, la modul practic, de avantajele pe care le oferă întreprinderile private, tot astfel democraţia ar fi putut să fie învăţată, în viaţa de zi cu zi. Însă, nu a fost aşa. Şi nu neapărat pentru că românii nu ar avea un anume organ pentru a putea trăi într-o societate democratică. Sau, oricum, nu în primul rînd din acest motiv.

Oamenii au văzut destul de repede după `89 că nu sînt egali în faţa principalelor instituţii aşa-zise democratice. În faţa Justiţiei, a Poliţiei, a Administraţiei locale, românii au văzut că nu se aplică aceleaşi legi pentru cei săraci, ca şi pentru cei bogaţi, pentru cei fără „relaţii”, ca şi pentru cei cu „relaţii”. În situaţia în care un hoţ de buzunare este judecat şi condamnat în cîteva luni, în timp ce procesul sau procesele de spălare de bani ale unor îmbogăţiţi ai tranziţiei durează ani de zile, uneori pînă la prescrierea faptelor, democraţia devine pentru omul de rînd o vorbă goală. Sau, un alt exemplu: dacă şi în puşcării unii deţinuţi beneficiază de un regim special, cum ar fi Miron Cozma, atunci cum să gîndească omul din lumea liberă, în termeni fireşti, avantajele dar şi rigorile democraţiei?

Sistemul oligarhic instituit de FSN s-a perpetuat pînă astăzi. Oamenii din sistem au legitimat corupţia pînă la cel mai înalt nivel, astfel că nici un guvern nu a fost capabil să prezinte public decontul guvernului precedent privind corupţia. Şi atunci, nu putem trage decît următoarea concluzie: oamenii politici, în majoritatea lor, sînt legaţi între ei prin interese oculte, indiferent de partidele din care fac parte. În momentul în care un important lider politic ar ajunge în instanţă, abia atunci sistemul oligarhic ar începe să se clatine. Desigur însă că nu se va ajunge pînă acolo, iar oamenii ştiu acest lucru, în situaţia în care de pildă ministrul Justiţiei Monica Macovei este susţinut mai mult la Bruxelles decît în ţară.

Revenind la cercetarea sociologică despre care am vorbit la început, consider că principalul obstacol pe care îl văd românii în calea unei societăţi democratice este corupţia sistemică. Iar democratizarea principalelor instituţii ale statului, începînd cu Justiţia, este, ca şi în alte situaţii, transferată Uniunii europene. Tot astfel, majoritatea românilor aşteaptă integrarea României în Uniunea Europeană pentru a începe cursurile practice de democraţie.

Desigur, punînd înainte avantajele, iar nu rigorile democraţiei.