Democraţie cu privirea spre trecutul comunist

Aşa se face că democraţia e un cuvînt bun la toate: la recursul la morală al celor fără morală, la uniformizarea valorilor ori la dispreţul pentru valori, la revolta copiilor împotriva părinţilor şi a tinerilor împotriva bătrînilor, la negarea autorităţii legii în favoarea arbitrariului etc.

Puterea politică instalată după regimul comunist este prima care a întîrziat cît a putut constituirea unei societăţi democratice, prin mijloace pe cît de simple, pe atît de eficiente.

Aceste mijloace s-au sprijinit pe manipulare, pe lipsa informaţiei în rîndul marii majorităţi a cetăţenilor şi mai ales pe transmiterea iluziei că

ne-am cîştigat cu toţii libertatea, indiferent de zgura interioară pe care o purtam fiecare.

Altfel spus, libertatea deplină ne-a fost dată prin decret prezidenţial, chiar dacă noi eram viciaţi profund de o jumătate de secol de comunism. De aici încolo, a decretat puterea fesenistă, ne-am aliniat cu toţii în marşul către democraţie.

La începutul anilor '90, partidele istorice şi liderii societăţii civile au încercat sistematic să popularizeze şi să impună valorile democraţiei. Însă raportul de forţe era net inferior acelora care doreau să schimbe ceva în mentalitatea românilor, în aşa fel încît să începem să învăţăm paşii democraţiei.

Sondajele de opinie şi studiile sociologice ne arată că sînt şi acum milioane de români care trăiesc cu faţa spre trecut. Şi atunci este firesc să tragem concluzia că în mentalitatea acestor oameni nu s-a schimbat nimic.

Nu putem trăi cu un picior în comunism, iar cu celălalt în năzuinţa spre un sistem democratic, despre care nu ştim de altfel aproape nimic.

Avansez în continuare următoarea idee: cei care au suferit traume în timpul comunismului, cei care s-au interogat în latura lor morală, au ieşit din comunism deja pregătiţi de a îmbrăţişa şi a promova valorile democraţiei.

Ceilalţi, cu siguranţă mai mulţi, care au acceptat regimul trecut fără a-l considera neapărat benefic, au ieşit din comunism la fel cum au trăit atunci şi cum trăiesc şi acum.

Odată cu aderarea la Uniunea Europeană am avut şansa unor constrîngeri la nivelul democratizării instituţionale. De voie-de nevoie, aici lucrurile au început să se mişte, să prindă contur.

Însă Uniunea Europeană nu ne poate constrînge, ca indivizi, să învăţăm valorile democraţiei. Aceasta este o lecţie pe care trebuie să o învăţăm singuri, la noi acasă.

Democraţia se construieşte prin activism, iar nu prin conformism, apatie şi nepăsare. Primii care ar trebui să se implice în acest tip de activism sînt desigur elitele intelectuale şi politice, dar şi cadrele didactice, fundaţiile al căror "obiect de activitate" declarat este tocmai promovarea valorilor democratice.

Însă, fiind realişti, trebuie să acceptăm că democraţia se învaţă greu şi că noi sîntem doar la început de drum.

Autor: George Arun
Redactor: Ovidiu Suciu