1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Demnitatea fiinţei umane şi acţiunile politice motivate de raţiuni creştine

Uniunea Creştin Democrată şi cea Creştin Socială au decis după dezamăgirea provocată de alegerile parlamentare anticipate din toamna anului 2005, să îşi redefinească platformele program. Social democraţii doresc la rândul lor să se adapteze la cerinţele societăţii prezente. Creştin Democraţii au inaugurat ieri seria dezbaterilor publice privind noile linii directoare ale formaţiunii lor politice. În urmă cu câteva zile, fundaţia Konrad Adenauer publicase deja un document despre principiile creştine în acţiunile politice.

UCD dezbate principiile noii platforme program

UCD dezbate principiile noii platforme program

Experimentatul politician al UCD, Bernhard Vogel, şi-a exprimat îngrijorarea stârnită de diminuarea forţei de atracţie a eticii sociale creştine asupra politicii. Aceasta şi-ar fi pierdut din influenţa exercitată, fără îndoială, în timpul redactării constituţiei, asupra activităţii lui Konrad Adenauer sau a lui Helmut Kohl, sau chiar şi asupra social democraţilor atunci când au conceput Programul de la Godesberg.

Şi cum politica are nevoie de un puternic fundament etic, fostul prim ministru şi catolic practicant s-a decis să întreprindă ceva în această direcţie. În calitate de preşedinte al think tank-ului creştin democrat din Fundaţia Konrad Adenauer, acesta s-a adresat unui număr de 14 profesori de teologie, 7 de religie catolică şi 7 de religie evanghelică, cu rugămintea de a elabora un document despre fundamentele etice creştine ale politicii. Cu această ocazie, Bernhard Vogel şi-a dat seama, de ce numeroasele catedre de studii social creştine au o influenţă publică aşa de redusă. Mulţi dintre profesorii invitaţi se aflau pentru prima dată faţă în faţă unii cu ceilalţi. Vogel speră, ca acest document să pună capăt erei, în care fiecare cercetează şi predă mai departe de unul singur. În centrul discursului filozofic se situează „demnitatea fiinţei umane”. Teologul evanghelic, Wilfried Härle, explică redefinirea de către grupul celor 14 a acestei noţiuni.

„În centrul documentului se situează o formulă relativ nouă: Demnitatea obligă la respectarea ei, iar demnitatea fiinţei umane este obligativitatea respectării ei în contextul existenţei umane.”

Consecinţele asupra acţiunilor politice

Din conceptul de demnitate a fiinţei umane, cercetătorii deduc 5 consecinţe pentru uzul politicii. Prima, şi cea mai importantă, este dreptul la viaţă al fiecărui om, care trebuie garantat şi ocrotit de către stat. A doua consecinţă este dreptul la autodeterminare, care nu trebuie identificat, în opinia lui Härle şi a colegilor săi, cu drepturile omului.

„Aceasta este o generalizare periculoasă, care nu permite perceperea faptului că există forme de autodeterminare, care atentează la intergritatea demnităţii fiinţei umane. Iar aceste manifestări nu trebuie acceptate, nici tolerate sub nici o formă.”

Teologul deduce şi celelalte consecinţe ale demnităţii fiinţei umane asupra politicii: Răspunderea de sine, dar şi faţă de concetăţeni, de unde se subînţelege şi responsabilitatea faţă de generaţiile următoare; solidaritatea cu cei care au nevoie de ajutor; şi în sfârşit, corectitudinea faţă de toţi semenii.

Responsabilitatea concretizării fundamentelor ideologice

Aceste afirmaţii au însă un caracter extrem de general, fără a puncta exact o conduită pentru acţiunile politice. Iniţiatorul demersului, Bernhard Vogel, explică de ce?!

„Concretizarea acestor principii nu face parte din atribuţiile grupului nostru de lucru, ci ea revine celor care elaborează platformele program, şi celor care sunt activi politic.”

Controverse în interiorul UCD

La congresul UCD care dezbate alcătuirea unei noi platforme program, numai Angela Merkel a luat cuvântul din rândurile politicienilor. Ea a amintit că himera reunificării Germaniei de la începutul anilor 80 s-a transformat totuşi în realitate. Merkel s-a rezumat la atât, pentru a-l contra pe primul ministru al landului Renania de Nord Westfalia, Jürgen Rüttgers, care afirmase că formaţiunea creştin democrată trebuie să se distanţeze de himerele politicianiste. El apreciase că o scădere a impozitelor nu are ca rezultat o creştere a investiţiilor şi a numărului de locuri de muncă. De asemenea nu s-a arătat de acord cu afirmaţia că salariile sunt prea mari în Germania. Rüttgers a avertizat că nu toate domeniile se înscriu în sfera economicului, şi a pledat pentru revenirea la ideologia fundamentală a partidului.

  • Data 23.08.2006
  • Autoare/Autor Peter Stützle / Laurenţiu Diaconu
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1Kz
  • Data 23.08.2006
  • Autoare/Autor Peter Stützle / Laurenţiu Diaconu
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1Kz