1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Demiterea Preşedintelui mai uşoară ca oricînd

Procedura de demitere a Preşedintelui a fost simplificată la maximum în Parlament. În favoarea noii legi au votat miercuri 198 de deputaţi, 46 s-au exprimat "împotrivă" şi 2 deputaţi s-au abţinut.

default

Noua tentativă de simplificare a demiterii preşedintelui se produce după ce Curtea Constituţională respinsese amendamentele introduse anterior în Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului. O majoritate ad-hoc alcătuită din PSD, PNL, PNL, PRM şi parţial UDMR a disociat atunci între preşedintele ales în primul tur de scrutin şi preşedintele ales în al doilea tur descrutin şi a stabilit că, spre deosebire de primul, acesta din urmă, în virtutea faptului că este ales cu mai puţine voturi, poate fi demis cu o majoritate oarecare.

În 21 februarie însă Curtea Constituţională respingea acest amendament arătînd că nu se poate stabili o simetrie juridică între alegerea preşedintelui şi demiterea lui, această din urme acţiune avînd un rol juridic diferit. Principiul simetriei funcţionează, se arată în argumetaţia Curţii numai în dreptul privat, pe cînd în dreptul public şi cel consituţional asimetria este regula.

În consecinţă majoritatea antiprezidenţială a căutat să evite obiecţiile Curţii Constituţionale şi atunci a unificat procedura demiterii stabilind aceeaşi procedura indiferent dacă preşedintele este ales în primul tur sau în al doilea tur de scrutin. Miercuri a fost adoptat un amendament potrivit căruia:

“Demiterea Preşedintelui României este aprobatã dacă a întrunit majoritatea voturilor valabil exprimate, la nivelul ţării, ale cetăţenilor care au participat la referendum”.(Art.10)

Acest lucru înseamnă nu doar faptul că nu se mai ţine seama de modul în care a fost ales preşedintele, dar mai înseamnă că se renunţă la cvorumul de validare a referendumului. La limită, dacă un număr infim de cetăţeni se prezintă la urne, 11 să spunem, Preşedintele este demis cu votul a 6 dintre aceştia.

Legea va fi iarăşi contestată de militanţii PD şi PLD la Curtea Constituţională. Asistăm deja la o cursă juridică palpitantă. De astă dată judecătorii Curţii vor fi chemaţi să definească ce rol juridic are referendumul în procedura demiterii preşedintelui. Horaţiu Pepine

  • Data 21.03.2007
  • Autoare/Autor Horaţiu Pepine
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B2w9
  • Data 21.03.2007
  • Autoare/Autor Horaţiu Pepine
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B2w9