1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Revista Presei

Demisii, campanii, alegeri, critici europene şi fonduri de aderare

Cancelarul federal Gerhard Schroeder se întoarce, în sfîrşit, la îndatoririle sale de om de stat. Dar cînd această şansă de revigorare survine în anturajul foarte proxim al preşedintelui francez Jacques Chirac, micile naţiuni europene se tem că ar putea fi strivite, scrie, la Muenster, WESTFAELISCHE NACHRICHTEN . Dar, se întreabă ziarul citat, ce şanse are progresul european fără apropierea franco-germană? La întîlnirea celor doi lideri europeni s- a discutat şi despre afacerea Aventis-Sanofi. Dacă tranzacţia se va produce, ambii lideri vor avea o problemă în plus: Sanofi se profilează ca un killer de locuri de muncă. În cele din urmă, însă, oricît de mult şi-ar dori re-eligibilii Chirac şi Schroeder să ţină afacerea sub control, piaţa va pronunţa ultimul cuvînt. După ce-şi vor fi etalat veleităţile europene, ambii politicieni se vor întoarce acasă, acolo unde îi aştepteaptă, pe fiecare, vechile-noi probleme, constată FRANKFURTER ALLGEMEINE ZEITUNG . Pe Chirac Nicholas Sarkotzy, presantul său ministru de Interne cu aspiraţii prezidenţiale; pe Schroeder întrebările fără răspuns, deocamdată, legate de cum va evolua Partidul Social-Democrat, a cărui şefie tocmai a părăsit-o. Cum a părăsit-o? După modelul nodului gordian, scrie TAGESZEITUNG , care apare la Muenchen şi care se întreabă dacă înlocuirea lui Schroeder cu Franz Muentefering este cu adevărat soluţia pentru Germania? Sau i se va aplica Republicii Federale tratament cu reforme ciuntite? Ceea ce se vede şi din Germania este limpede şi din afară: Cabinetul Schroeder are nevoie de o infuzie de credibilitate; or, aceasta poate veni doar prin schimbarea unora dintre miniştrii căzuţi în rutină. Astfel se vede chestiunea germană la Moscova, în paginile lui NEZAVISIMAIA GAZETA . Altfel, scrie ziarul citat, preşedintele rus Vladimir Putin îşi va pierde cel mai bun prieten pe care-l are printre liderii vest-europeni. Dar lui Putin? Lui ce i se întîmplă? Liderul de la Kremlin este, privit prin lupa liberalului vienez DER STANDARD , un fel de one-man- democracy, care, de patru ani, promite combaterea terorismului dar, iată, fiecare nou atentat demonstrează cît de goale de conţinut sunt cuvintele preşedintelui. În Cecenia nu se mai duce război deschis, însă atît cecenii cît şi ruşii recurg la teroare brutală. Putin nu înţelege prea multe din democraţie. Sau dacă înţelege, nu pune preţ. Situaţia va continua şi după alegeri. Alegeri? Alegeri urmează şi în Statele Unite. Iar tema principală de dezbatere electorală va fi, după cum anticipează BERLINER ZEITUNG , tot credibilitatea - cea a persoanei ce conduce America, din Biroul Oval. George W Bush a fost ales pentru că, după mandatele Bill Clinton, a promis să-şi respecte cuvîntul dat. Or, acum, tocmai nerespectarea promisiunilor i-ar putea fi fatale. Şi tot alegeri, spre final. Cele din România, luate în colimator de NEUE ZURCHER ZEITUNG . Ziarul elveţian face o radiografie a momentului în care Theodor Stolojan a fost anunţat candidat al Opoziţiei pentru prezidenţialele din noiembrie.Un moment în care promisiuni de combaterea corupţiei au mare trecere pentru că, iată, cum notează, în ediţia sa internaţională, cotidianul care apare la Zuerich, Guvernul de la Bucureşti se află sub tirul încrucişat al criticilor Uniunii Europene. Care Uniune Europeană îşi continuă negocierile cu România şi Bulgaria. În acest sens, FRAKFURTER ALLGEMEINE ZEITUNG notează că negocierile cu Bucureşti şi Sofia intră în fază finală şi că, la propunerea Comisiei Europene, cele două state ar urma să beneficieze, în primii trei ani după aderarea planificată în 2007, de un total de nouă miliarde de euro.

  • Data 10.02.2004
  • Autoare/Autor Cristian Ştefănescu
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1AD
  • Data 10.02.2004
  • Autoare/Autor Cristian Ştefănescu
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1AD