1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Demisia, un cuvânt cu sens neclar

Se aşteaptă astăzi ca PSD să declanşeze procedurile de excludere a lui Adrian Severin, care în ciuda somaţiilor repetate sosite din toate direcţiile, refuză să demisioneze din Parlamentul European şi din partid.

default

Adrian Severin

Şeful Partidului Social Democrat, Victor Ponta, a anunţat marţi că va declanşa el însuşi procedura de excludere în cazul în care deputatul european, Adrian Severin, nu demisionează din toate funcţiile politice. Din acest moment ne putem aştepta la un anunţ hotărâtor din partea social democraţilor care au depus în ultimile 2 zile eforturi mari pentru a se despărţi de unul dintre liderii lor marcanţi şi de a salva partidul de la oprobriu.

Colegii lui Adrian Severin din cadrul grupului românesc de social-democraţi din PE i-au cerut la rândul lor să demisioneze, argumentînd că în acest moment, după ce toată lumea i-a retras încrederea, el “nu mai are poziţia de a reprezenta interesele cetăţenilor care l-au votat pentru a-i reprezenta în Parlamentul European”.

Adrian Severin a fost exclus marţi din grupul socialiştilor şi social-democraţilor europeni după o perioadă de graţie pe care i-o oferise liderul grupului, Martin Schulz.

Dar în ciuda a tot şi a toate Adrian Severin a refuzat să demisioneze, repetând la nesfârşit că este nevinovat şi că doar prezenţa în PE îi oferă posibilitatea să demonstreze că are dreptate.

Spre deosebire de alte cazuri de politicieni acuzaţi de corupţie, de data aceasta nu s-a găsit nimeni care să-i ia, cel puţin cu voce tare, apărarea. PSD a reuşit să adopte o poziţie clară şi intransigentă - chiar dacă a făcut-o abia după ce a primit un mesaj politic în acest sens din partea socialiştilor europeni.

Iar opinia publică pare profund nemulţumită de obstinaţia, cu care Adrian Severin se agaţă de poziţiile sale oficiale.

Aspectul care doare cel mai mult în România este că Adrian Severin a rămas singurul dintre cei trei deputaţi europeni, care nu a demisionat până în prezent. Conservatorul austriac, Ernst Strasser, a demisionat în chiar ziua în care apărea articolul din ziarul britanic, iar social-democratul sloven, Zoran Thaler, făcea acelaşi lucru o zi mai târziu.

“Excepţionalismul” românesc cu semn negativ pare să fie confirmat încă odată şi de altfel s-au găsit destui comentatori care să semnaleze că A. Severin ilustrează o conduită “clasic românească” de vreme ce aici, nimeni nu a demisionat niciodată.

Autor: Horaţiu Pepine
Redactor: Petre M. Iancu

Vă mai recomandăm