1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Moldova

Demisia, gestul extrem al premierului Chiril Gaburici

Chiril Gaburici a condiționat rămânerea sa în funcție de demiterea unor demnitari importanți despre care crede că au reacționat suspect și inadecvat la scoaterea ilegală a unui miliard de dolari din sistemul bancar

Chiril Gaburici

Chiril Gaburici

Într-o scrisoare transmisă preşedintelui ţării, Nicolae Timofti, şi preşedintelui Parlamentului, Andrian Candu, prim-ministrul solicită demisia conducerii Procuraturii Generale, a Băncii Naţionale şi a Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare în cel mult o lună. „O lună este un termen suficient pentru demiterea funcționarilor menționați și inițierea concursurilor pentru suplinirea acestor funcții. În caz contrar, voi demisiona”, a menționat Gaburici. El a explicat că a convocat vineri Comitetul Național pentru Stabilitate Financiară și a realizat că „întregul sistem financiar al Republicii Moldova este sub asediu” și că ”mai multe instituții financiare sunt în pericol”. (…) „Guvernul este lipsit de pârghii, iar instituțiile abilitate ezită să soluționeze aceste probleme. Premierul consideră că în funcțiile de conducere a celor trei instituții trebuie să fie numite, prin concurs public, „persoane responsabile și oneste, în care cetățenii au încredere”.

Procuratura și MAI defilează cu „diploma falsă” și uită de miliardul furat

După ce premierul a publicat scrisoarea expediată conducerii de vârf a țării pe pagina sa de Facebook, Ministerul de Interne și Procuratura Generală s-au activizat – numai că nu pentru a face lumină în privința devalizării băncilor moldovenești, ci în privința diplomei de studii a premierului Gaburici despre care MAI susține că este falsă. Procuratura Generală a anunțat într-un comunicat că „cetățeanul Gaburici Chiril va fi invitat la Procuratură și audiat” în dosarul privind falsificarea actelor de studii. Aceasta după ce Ministerul Afacerilor Interne a transmis Procuraturii Generale dosarul în cauză, „care conţine materiale privind audierea mai multor persoane, expertiza grafică şi tehnică a documentelor de studii, documentele de studii în original, alte probe administrate în această cauză”.

Potrivit unui document apărut în presa de la Chișinău, din materialele MAI transmise Procuraturii rezultă că semnătura directorului liceului unde ar fi învățat premierul este falsificată, la fel ca și ștampila instituției. De asemenea, expertiza atestă că fișa cu tabelul din interiorul diplomei și coperta documentului aparțin unor acte diferite. Pe lângă expertiză, în cadrul anchetei au fost audiați mai mulți profesori de la Liceul ”Ștefan cel Mare” (unde pretinde că a învățat Gaburici), precum și foști elevi care au învățat în acea perioadă, însă toți au spus că Chiril Gaburici nu le-a fost elev sau coleg. Portalurile de știri de la Chișinău scriu despre faptul că până la sfârșitul acestei săptămâni premierul Gaburici ar putea fi pus sub învinuire „pentru fals și uz de acte false”.

Chiril Gaburici: „Se mai fură milioane chiar în acest moment”

Luni, 8 iunie, prim-ministrul a convocat ședința operativă a Cabinetului de Miniștri nu în clădirea Guvernului, cum se întâmplă de obicei, ci la Centrul Național Anticorupție. La finalul acesteia el a reconfirmat că tot ce este scris în CV-ul său este adevărat și că va răspunde în fața procurorilor pentru diploma sa.

Pe de altă parte, el a atenționat că „astăzi se încearcă scurgerea altor milioane din sistem” prin preluarea Biroului Național al Asiguratorilor de Autovehicule „de către varii instituții sau persoane”. (…) „Biroul Național al Asiguratorilor de Autovehicule ar fi putut să oprească fărădelegile din sectorul asigurărilor. Oamenii care sunt în comisiile acestea nu doresc binele țării. Ei vor scurgerea altor milioane din sistem. Eu nu-mi doresc acest lucru”, a spus Gaburici. Potrivit lui, statul trebuie să întreprindă pași concreți, dar din păcate instrumentele pe care le are Guvernul sunt foarte limitate. ”Procuratura și Comisia Naţională a Pieţei Financiare trebuie să acționeze”, a subliniat premierul.

Batjocură de popor!

Fostul prim-ministru al Republicii Moldova, pro-europeanul Iurie Leancă, l-a sfătuit, într-o postare pe o rețea de socializare, pe actualul premier să demisioneze „pentru că ceea ce se întâmplă cu guvernarea capătă accente din ce în ce mai ridicole, de circ politic și batjocură față de popor”. (…) „Această coaliție cu comuniștii trebuie să dispară de urgență și să fie constituită o coaliție pro-europeană, care să salveze Moldova, să o scoată din criza politică și socială în care se află, să elibereze instituțiile din captivitate, să fie aduși oameni integri în fruntea lor, care să aibă libertatea să le reformeze și să combată cu adevărat corupția. (…) Fiecare zi în care această guvernare stă la putere, înseamnă costuri uriașe pentru țară”, susține Iurie Leancă.